Logopedia
CE SUNT TULBURĂRILE DE LIMBAJ?
Prin tulburări de limbaj și tulburările de pronunție, înţelegem toate abaterile de la manifestările verbale unanim acceptate în limba uzuală, atât sub aspectul exprimării şi recepţiei verbale, începând de la dereglarea diferitelor componente ale cuvântului şi până la imposibilitatea verbală de comunicare orală sau scrisă.
Se întind de la forme uşoare la forme grave
În limitele de toleranţă pot exista particularităţi individuale în funcţie de dezvoltarea generală a copilului:
1. Dezvoltarea fizică include tot ce ţine de dezvoltarea corporală (înălţime, greutate, muşchi, glande, creier, organe de simţ), abilităţile motorii (de la învăţarea mersului până la învăţarea scrisului). Tot aici sunt incluse aspecte privind nutriţia şi sănătatea.
2. Dezvoltarea cognitivă include toate procesele mintale care intervin în actul cunoaşterii sau a adaptării la mediul înconjurător. În acest stadiu includem percepţia, imaginaţia, gândirea, memoria, învăţarea şi limbajul.
3. Dezvoltarea psiho-socială este centrată asupra personalităţii şi dezvoltării sociale ca părţi ale unui întreg. Dezvoltarea emoţională este şi ea analizată, exprimând impactul familiei şi mediul asupra individului. Legat de această abordare, mai apare şi termenul de dezvoltare stadială (stadialitate) deoarece în dezvoltarea copilului, de la 0-18 ani, s-au stabilit mai multe etape/stadii.
În dezvoltarea psihică pot avea loc opriri, stagnări sau chiar regrese sub influenţa unor factori deterioranţi, stresanţi, tensionali, etc. Întârzierile dezvoltării pot fi nu doar la nivelul limbajului ci la nivelul mai multor aspecte ale psihicului, putându-se manifesta ca întârzieri de apariţie a unor conduite superioare sau a unor conduite noi ( ex. întârzieri în structurarea vorbirii la copiii mici) sau întârzieri de dezvoltare psihică propriu-zisă (după ce conduitele s-au constituit).
Tulburările procesului dezvoltării sunt inerente oricărei deficienţe sau incapacităţi cu caracter complex, generatoare de inadaptări stabile.
CUM STABILIM TULBURAREA DE LIMBAJ?
Delimitarea tulburărilor de limbaj, implict și de pronunție, sunt delimitări de la variaţiile individuale admise în limitele normalităţii, și se realizează prin:
1- Analiza neconcordanţei dintre limbajul şi vârsta cronologică (până la o anumită vârstă pronunţia greşită reprezintă un lucru normal-după 4-5 ani se poate începe corectarea !). De aceea, la un copil, în prima fază a evaluării complexe logopedice, se stabilește nu doar vârsta cognitivă, vârsta mentală ci și vârsta limbajului și vârsta de dezvoltare motrică și apoi, decalajul ultimelor trei față de prima;
2- Caracterul staţionar al tulburărilor, care odată apărute au tendinţa de a se consolida;
3- Influenţe negative pe care tulburările le exercită asupra conduitei şi personalităţii persoanei cu tulburării.
TULBURĂRILE DE PRONUNŢIE ÎN CADRUL CLASIFICĂRII TULBURĂRILOR DE LIMBAJ
Există o diversitate de clasificări după diferiţi autori care au adoptat criterii diferite. Însă, oricare ar fi clasificarea pe vom alege să o utilizăm în practică, este necesar un psihodiagnostic corect pentru că în funcţie de el se stabilesc metodele şi prognoza tulburărilor în raport cu particularităţile psihice ale subiectului. Clasificarea care ţine seama de cât mai multe criterii şi anume: anatomo-fiziologic, lingvistic, etiologic, simptomatologic şi psihologic, este clasificarea făcută de Prof. Univ. Dr. Emil Verza.
1. Tulburări de pronunţie sau de articulaţie: Dislalie Disartrie Rinolalie
2. Tulburări de ritm şi fluenţa vorbirii: Bâlbâială Logonevroza Tumultus sermonis Tahilalia Aftongia Bradilalia Tulburări coreice
3. Tulburări de voce: Disfonie Afonie Fonastenie Pseudofonastenie
4. Tulburări în plan lexico grafic scris citit Disgrafii- agrafii Dislexia- alexia
5. Tulburări polimorfe Afazia (tulburare dobândită) Alalia (surditatea verbală)- incapacitatea de a vorbi
6. Tulburări de dezvoltare a limbajului (întârzieri) - retard în dezvoltarea limbajului Retardul de limbaj simplu şi complex Retardul la copiii autişti Mutismul psihogen electiv sau voluntar
7. Tulburări de limbaj bazate pe disfuncţii psihice Dislogii Bradifazii Ecolalii Jargonafazii (apare pe fondul Schizofreniei)
Trăsături comune ale dezvoltării psihice și a limbajului copiilor normali şi a celor cu deficienţe
Organismul are tendinţa de a parcurge aceleaşi stadii ale dezvoltării atât pentru copiii normali cât și pentru copiii cu cerințe educaționale speciale (CES). În consecinţă, educaţia terapeutică logopedică a copiilor cu deficienţe sau cu alte CES nu trebuie privită ca un alt tip de educaţie, ci ca o educaţie obişnuită, dar cu adaptările necesare pentru a fi cât mai eficientă în situaţiile concrete în care se află aceştia.
De aceea, azi se vorbeşte şi se obligă la o: „adaptarea curriculară” sau ”programe de intervenție personalizate ”. (bazându-ne pe mecanisme compensatorii, menite să refacă, fie şi numai parţial, procesul ca atare, cât mai aproape de parametrii săi obişnuiţi) Rezultă că, unul din obiectivele centrale ale intervenţiei educativ-terapeutice este să stimuleze, să întreţină şi pe cât posibil, să direcţioneze acţiunea mecanismelor compensatorii ale organismului afectat.
În stabilirea (psiho)diagnosticului logopedic final, trebuie să se ţină seama de o serie de factori endogeni şi exogeni pentru evitarea confuziilor: vârsta cronologică a copilului, dezvoltarea intelectuală, afectivitatea, comportamentul, motivaţia, temperamentul, caracterul, componenţa psiho-socială a familiei, climatul educativ, condiţiile şcolarizării etc.
În primul rând trebuie să nu uităm că: - până la o anumită vârstă pronunţia greşită reprezintă un lucru normal-după 4-5 ani se poate începe evaluarea, depistarea tulburării şi deci corectarea ! - să facem distincţie între tulburările dismaturative şi tulburările de limbaj, de pronunţie clinice.
Tulburările dismaturative sunt determinate în general de un ritm propriu de dezvoltare, factorii somatici, afectivi, sociali având un rol determinant în majoritatea cazurilor şi pot să dispară şi fără intervenţie logopedică. De exemplu, înainte de a stabili dacă avem o formă sau alta de dislalie, disartrie sau rinolalie, analizăm 3 aspecte: dificultăţile de exprimare, de înţelegere şi vocabularul limitat - aspecte care se pot circumscrie şi Întârzierii în dezvoltarea limbajului sau Retardul verbal
Acesta constă într-un decalaj înregistrat la nivelul general al achiziţiei limbajului în raport cu evoluţia normală vis-a-vis de vârstă, în formarea şi dezvoltarea conduitelor verbale.
1. Întârzierea în dezvoltarea limbajului poate apărea pe fondul unei dezvoltări intelectuale normale și în acest caz se poate recupera în totalitate cu multă muncă, mult exercițiu acasă și în cadrul ședințelor de logopedie, dacă se intervine la timp.
2. Întârzierea în dezvoltarea limbajului poate să apară și asociată cu alte tulburări precum autismul, ADHD, mutismul psihogen, deficiența mintală, deficiența de auz. De aceea este necesară o evaluare de specialitate în logopedie pentru stabilirea diagnosticului diferențial și alcătuirea unui plan de intervenție în vederea recuperării.
IMPORTANŢA EVALUĂRII COMPLEXE LOGOPEDICE TIPURI DE METODE FOLOSITE ÎN EVALUAREA COMPLEXĂ LOGOPEDICĂ
Observaţia
Testele: verbale şi nonverbale
Conversaţia
Analiza produselor activităţi
Anamneza
Etape ale evaluării diagnostice logopedice
1. Etapa de stabilire a (psiho)diagnosticului iniţial: de timpuriu; de scurtă durată; de depistare, realizat: în familie, de către educator;
2. Etapa evaluării periodice (etapă fundamentată pe orientarea întocmirii planurilor de recuperare şi terapie logopedică);
3. Etapa evaluării finale
. EVALUAREA COMPLEXĂ A TULBURĂRILOR TULBURĂRILE DE PRONUNŢIE
Munca logopedului este condiţionată de realizarea diagnosticului diferenţiat al tulburărilor de limbaj şi presupune o analiză complexă atât a limbajului cât şi a ariilor colaterale care influenţează apariţia, evoluţia şi succesul terapiei logopedice.
Examinarea Integrală
Se realizează individual cu fiecare copil depistat cu tulburare în etapa examinării selective, la cabinetul logopedic, pe baza unor examinări complexe, care permit un studiu minuţios. Scopul urmărit este stabilirea (psiho)diagnosticului logopedic diferenţial, pe baza căruia se va concepe planul de intervenţie individualizat.
Obiectivele examinării complexe: precizarea diagnosticului, a tulburării de limbaj aprecierea posibilităţilor de comunicare de care dispune logopatul şi stabilirea prognozei elaborarea proiectului programului de terapie cunoaşterea dezvoltării intelectuale şi a trăsăturilor de personalitate
Materialele folosite în examinare trebuie să fie clare, concise, expresive, legate de mediul natural al copilului (panouri sau planşe viu colorate, alfabetare ilustrate, jucării colorate, etc.). Înregistrarea cazului Se realizează în urma perioadei de depistare a tulburărilor de limbaj.
I. ANAMNEZA COMPLEXĂ
Prin anamneză obţinem date referitoare la stările premergătoare defectelor de vorbire. Aceste date se obţin prin convorbiri cu părinţii (în deosebi cu mama), de la care se culeg informaţiile asupra antecedentelor personale şi heredo-colaterale. La aceste discuţii e bine să nu asiste copilul.
Datele obţinute despre copil vor fi consemnate în fişele de consemnare a datelor anamnezei ale fiecărei etape din anamneza complexă
1.1. Date ereditaro-genetice şi medicale
Rolul acestora este de a afla posibilele cauze care pot determina leziuni sau disfuncţii în sistemul nervos central sau în organele aparatului fono-articulator. Se vor culege date despre istoricul genetic al familiei, bolile mamei înainte de sarcină, bolile mamei din timpul sarcinii, evenimente deosebite din timpul sarcinii, date despre naştere şi despre nou născut, date despre dezvoltarea fiziologică, motorie precum şi un istoric al bolilor copilului.
1.2. Date Socioculturale - Psihică
Scopul este de a obţine date cu referire la structura şi relaţiile dintre membrii familiei, posibilele schimbări apărute în structura familiei, persoane din afara familiei care contribuie la educaţia copilului, părerea părinţilor despre copil, structura programului zilnic al copilului, modalităţi de rezolvare a conflictelor apărute şi modul în care s-a inte¬grat copilul în colectiv. Ne ajută să înţelegem posibila legătură între anturajul copilului şi tulburarea de vorbire.
II. EXAMINAREA VORBIRII
Scopul este de a obţine date despre modul în care s-a dezvoltat comunicarea şi limbajul copilului şi anume: vârsta la care a zâmbit prima dată, reacţia la sunete, muzică, voce umană, vârsta la care a apărut şi modul gânguritului, primele combinaţii de sunete, vârsta la care au apărut primele cuvinte, despre eventualele stagnări în diferite perioade de vârstă (stagnări în perioada gânguritului, stagnări în dezvoltarea vocabularului), momentul în care s-a sesizat existenţa unei posibile tulburări de limbaj, date cu referire la examinările logopedice anterioare.
III. EXAMINAREA ŞI EVALUAREA STĂRII ŞI A FUNCŢIONĂRII ORGANELOR FONOARTICULATORII
Se realizează pe baza observaţiilor făcute de către logoped asupra tuturor organelor care participă în pronunţia sunetelor: buze, limbă, dentiţie, maxilar, palat. în cazul constatării unor malformaţii la nivelul oricărui organ fonoarticulator logopedul îndrumă părintele către medicul de specialitate pentru a remedia anomalia existentă.
Examinarea funcţionării organelor fonoarticulatorii se realizează în faţa oglinzii, prin executarea unor comenzi, fară a fi demonstrate de către examinator.
Pe fişa de evaluare se vor consemna reuşitele şi eşecurile copilului la sarcinile date. Instrucţiuni: „Astupă buzele!” „Prinde cu buzele foaia de hârtie, fără să ajuţi cu dinţii!” „Rotunjeşte buzele!” „Întinde buzele! „Atinge cu dinţii de sus buza de jos! „Atinge cu dinţii de jos buza de sus!” „Bea din apă şi ţine apa în gură, fără să înghiţi şi fără să verşi!”
IV. EXAMINAREA ARTICULAŢIEI
Se urmăreşte capacitatea de redare prin imitaţie a sunetelor vorbirii în ordinea dificultăţilor. Examinatorul pronunţă sunetele alfabetului şi cere copilului să repete şi el. Pentru examinarea capacităţii fonematice se poate folosi o probă de pronunţie alcătuită dintr-o serie de imagini, selecţionate după criteriile cuprinderii sunetelor examinate izolat, în poziţia iniţială, finală, mediană şi lângă consoană. Imaginile se prezintă într-o anumită succesiune determinată de evoluţia ontogenetică a însuşirii sunetelor la copii. Proba se desfăşoară în două etape şi are ca scop evidenţierea modului de articulare a sunetelor.
ÎN PRIMA ETAPĂ se fac observaţii generale cu privire la vorbirea spontană. Se porneşte de la prezentare reciprocă : „ Eu mă numesc.... (numele examinatorului), mi-ar face plăcere să cunosc numele tău (se prezintă copilul). Instrucţiuni: „Aş dori să-mi povesteşti despre... (în funcţie de vârsta copilului, de conjunctură, de situaţiile apărute se iniţiază o discuţie de ex. despre familia copilului, despre jocurile lui preferate, despre activităţile din cadrul grădiniţei sau a şcolii...). Dacă se observă că subiectul examinat întâmpină dificultăţi în aceste discuţii, (de respiraţie, de ritm...) examinatorul îl roagă pe copil să aleagă o poezie pe care să o spună împreună. „Hai să ne gândim la o poezie scurtă pe care o vom spune împreună.”
ÎN ETAPA A DOUA are loc: examinarea articulaţiei propriu zise. Dacă în timpul conversaţiei libere (prima etapă) nu se constată existenţa unor probleme de pronunţie, se va trece direct la faza a doua (din etapa a doua) în care copilul repetă după examinator denumirea imaginilor. În cazul în care copilul în cadrul conversaţiilor libere prezintă diferite tulburări de pronunţie, examinarea articulaţiei se va începe cu denumirea individuală a imaginilor, după care urmează faza a doua în care copilul repetă după examinator denumirea imaginilor. Fiecare sunet este observat izolat, în poziţie iniţială, finală, mediană şi lângă o consoană. Răspunsurile primite de la copil atât în prima fază cât şi în a doua sunt notate în rubrica: