ROmedic Cabinete medicale Bucuresti Cabinete Psihoterapie Psihoterapie Bucuresti

Pairing, în căutarea unei metode mai bune

Autor: psiholog Radu Alexandru

“ Începe prin a spune că fiecare merită a doua șansa.”

 

Viața este o călătorie, o căutare permanentă a unui drum mai bun.  Căutăm o metodă mai bună să ne educăm copiii, să ne facem prieteni și să-i păstrăm, să strângem bani, să ne organizăm mai bine actele sau să ne menținem sub control viețile agitate. Un alt moment a fost când ați aflat diagnosticul de autism asupra copilului, ați pornit într-o călătorie noua, nemaiîncercată; călătorie de a afla o metodă care să-l ajute pe copilul dumneavoastră să învețe deprinderile necesare pentru o viață mai fericită și mai împlinită.

Autismul a fost o tulburare misterioasă încă dinainte de a primi un nume. Cu cât societatea noastră studiază mai mult autismul, cu atât mai eficient îi putem identifica pe cei care sunt afectați de criteriile specifice acestei tulburări. Autismul este o diminuare a contactului cu realitatea, din această cauză imitația este redusă, Pentru că imită mai puțin învață mai puțin, pentru ca învață mai puțin este în urmă ca nivel de cunostințe și abilități sociale față de copiii de vârsta lui. Datorită tulburării de relaționare socială, copilul cu autism este anxios. În situațiile stresante pentru el, axietatea crește și se intensifică comportamentele autostimulative, de aceea este important să îi reducem anxietatea și să îi câștigăm încrederea. Copiii cu autism pot să învețe și învață din mediul în care trăiesc, iar noi, terapeuții putem învăța cum să modificăm mediul astfel încât copiii să aibă parte de mai multe reușite.

Pairingul (asocierea) este un principiu comportamental care susține că atunci când două lucruri sau activități au loc împreună, percepția asupra valorii unuia va influența percepția asupra valorii celuilalt. Un exemplu concret sau o asemănare a acestui principiu o constituie banii. Majoritatea adulților își doresc bani mulți, și tocmai de aceea preferă să-și petreacă aproape tot timpul muncind, nu “jucându-se”, însă această motivație puternică de a avea bani nu este una înăscută. Nimeni nu s-a născut cu dorința de a strânge bani. De fapt, când eram copii, puteau să zboare mii de dolari, euro în jurul nostru și nu ne-am fi gândit să-i prindem. Percepția asupra banilor a început să se dezvolte când posesia banilor a fost asociată cu achiziția altor produse de mare valoare.

În ceea ce privește educarea copilului,obiectivul principal al pairingului (asocierii) este să deveniți o recompensă pentru alegerile comportamentale ale copilului. Cu alte cuvinte, veți deveni o persoană de dragul căreia copilul va face alegeri pozitive.

Puteți reuși acest lucru printr-o asociere consecventă și deplină cu lucrurile pe care el le preferă. O astfel de asociere face ca valoarea obiectelor care-l recompensează să se transfere și asupra valorii pe care v-o atribuie copilul. Dacă momentele de interacțiune dintre voi se asociază cu activități lucide, plăcute, copilului i se vor părea amuzante și va fi dispus să-și modifice comportamentul pentru a menține această stare. Esențial este ca tu, terapeutul, să devii o recompensă generalizată pentru opțiunile lui comportamentale și o să înțelegi acest lucru atunci când copilul preferă să te aibă în preajmă. El, va dori ca interacțiunea să continue și va face alegeri care vor menține această interacțiune.

Obiectivul pairingului (asocierii) este să deveniți o recompensă pentru opțiunile comportamentale ale copilui și astfel o recompensa generalizată pentru comportamentele pozitive.

Un exemplu din care eu am învățat că pairingul este o metodă de a face lucrurile plăcute pentru ambele persoane implicate: eram la început de drum și am avut șansa plăcută să lucrez cu un baiețel deschis la lucruri noi, interesat  de ce îi puteam oferii pe moment, însă lucrurile au luat o cu totul altă postură atunci când copilul a început să refuze să lucrăm. Am tot încercat lucruri noi (pe baza a ceea ce știam pe moment), dar nu era motivat, am înțeles că ceva era în neregulă. Așa că, după câteva discuții cu coordonatorul, am început să fac pairing cât mai mult posibil pe durata orelor de terapie, atât la început, la sfârșit cât si în mijlocul orelor. La început a fost reticient, nu a știut ce se petrece, dar pe parcurs a fost din ce în ce mai  interesat de ce îi puteam oferii, de la recompense alimentare (gustări care știam ca îi plac) până la jucării de diferite forme, mărimi și culori, care scoteau diferite sunete, până la cea mai puternică recompensă, adică EU, terapeutul în sine, atunci a înțeles ca pot fi amuzant și am transformat orice interacțiune cu el într-o experiență plăcută, astfel încât să își doreasca să mă urmeze, și- a dat seama că poate avea încredere în mine. Am început cu lucruri simple, o îmbrățișare, bătut din palme, diferite joculețe interactive, până la gimnastică (de exemplu roaba, cărat în spate), lucruri făcute împreună tot timpul, inclusiv cea mai motivantă recompensa, așa cum o denumește el și o cere “gâdi ,gâdi”. În prezent lucrăm de aproximativ 2 ani si 3 luni, iar momentele de pairing nu au încetat,ci, dimpotrivă au creat o legatură puternică între noi. Acum suntem în pasul în care atunci cand mă vede și știe că avem ore, mă salută, se bucură, imi repetă numele, și mă trage de mâna spre camera de terapie.

În concluzie pairingul făcut cu succes  învață copilul că EU (TERAPEUTUL) sunt amuzant, de încredere, și că se petrec lucruri frumoase  ÎN ORELE DE TERAPIE. Pe viitor când ai o sesiune mai grea sau copilul urăște/se plictisește la un anumit program pe care eu/tu/noi îl predăm, el poate face diferența dintre sarcina pe care o cer și cine sunt Eu, cu alte cuvinte copilul poate sa aiba un disconfort cu ce îi cer dar sa îi placă în continuare să lucreze cu mine.

Pairingul este făcut și întreținut de terapeut în orele de terapie, dar și părintele are responsabilitatea de a continua si de a crește relația părinte-copil, o relație ce se va dezvolta de la sine iar pentru a fi cu adevărat un succes mediul de acasă poate fi adaptat în așa masură încât sa poată pună în aplicare și să continue cu părintele ceea ce a învățat cu terapeutul. Este un drum ce trebuie să cuprindă implicare totală parinți-copil-terapeut.

Bibliografie:

Robert Schramm “Motivație și recompense ,cum să combați autismul cu propriile lui arme.”Editura Frontiera,2016.

Autor:Radu Alexandru Constantin ,psiholog clinician.

 
Programare