Napocensis Medical Center

Implicarea parintilor copiilor cu autism, in procesul de recuperare al propriului copil, este cruciala. De aceea este util sa fiti ajutati in a va descoperi resursele pentru a deveni co-terapeuti  iar specialistii pot veni in intampinarea acestor nevoi ale dumneavoastra.

In cei opt ani de experienta in lucrul cu copiii cu autism, am intalnit nu de putine ori parinti care descriau parca trasa la indigo simptomatologia tulburarii autiste: “copilul meu nu raspunde cand este strigat, merge pe varfuri” sau “copilul meu nu arata cu degetul ce vrea, ce a vazut sau ce l-a surprins” sau “ nu vorbeste sau nu comunica, prefera obiectele in locul jucariilor iar jucariile le aliniaza, le invarte, le miroase sau le scutura”.

In situatia observarii acestor deficite parintii se confrunta cu situatia in care:

– fie neaga problema si apeleaza la mecanisme de coping maladaptative si aleg sa amane un consult de specialitate la psiholog sau la medicul psihiatru;

– fie unul dintre parinti intelege si accepta noua situatie, iar celalalt parinte se afla in faza de negare si refuza sa accepte diagnosticul copilului;

– fie ambii parinti fac echipa si aleg sa nu amane investigarea si implicit un consult de specialitate.

In toate situatiile mentionate mai sus viata familiala si sociala este afectata  în întregime de afecţiunea copilului, motiv pentru care nu de putine ori parintii se confrunta cu stari de anxietate, depresie sau izolare sociala.

Provocarea merge pană acolo unde însuşi nucleul familiei este afectat. Din cauza nivelului ridicat de stres parintii experimenteaza uneori burnout-ul.

Burnout-ul familial se refera la dizarmonia intre membrii familiei si la renuntarea de a mai lupta impreuna, rezultata din situatii de criza si evenimentele traumatice ce produc epuizarea membrilor familiei (Figley 1998).

Prelungirea excesiva a starii de negare (negarea fiind un mecanism psihic inconstient de adaptare care ne acorda timpul necesar acomodarii cu o situatie stresanta) atrage dupa sine numeroase dezavantaje printre care cel mai important este amanarea diagnosticului si inceperea terapiei.

Este cunoscut faptul ca simptomatologia tulburarii autiste este ameliorata printr-o interventie timpurie si prin implicarea directa a parintilor in procesul terapeutic.

Din acest punct de vedere, consilierea familiei are nu rol foarte important si nu poate incepe decat din momentul in care cel putin unul din parinti constientizeaza si accepta realitatea.

In acel moment poate apela la serviciile unui psiholog. Chiar si asa, din moment ce doar un singur parinte apeleaza la consiliere, procesul va schiopata din cauza ca celalalt parinte, in cel mai bun caz, nu se va implica (nu are de ce, deoarece considera ca problema nu exista); iar in cel mai rau caz, va impiedica (constient sau inconstient) procesul de interventie.

Pentru a evita o astfel de situatie este important ca parintii  sa stie ca din consilierea familiei au de castigat intr-o prima etapa parintii, ca si unitate de cuplu, ca resursa puternica pentru a face fata provocarii.

In al doilea rand parintii vor invata sa se raporteze dintr-o noua perspectiva la afectiunea copilului, sa faca o evaluare realista asupra situatiei prezente si astfel sa poata aloca resurse pentru o eventuala interventie. Prima si cea mai importanta schimbare pe care o pot face parintii este aceea de atitudine prin raportarea corecta la copilul lor, prin informarea asupra particularitatilor tulburarii autiste si prin adaptarea asteptarilor (de parinte) la ceea ce poate sa faca copilul in limitele afectiunii sale.

In al treilea rand si in cea mai mare masura, din consilierea parintilor are de castigat copilul.

O data ce perceptia adultilor din jur se adapteaza realist la capacitatile copilului si la specificul afectiunii si dupa ce parintii isi ajusteaza asteptarile legate de copilul lor, acesta va resimti diminuat presiunea mediului/parintilor ceea ce duce la diminuarea gradului de frustrare si la reducerea comportamentelor neadecvate (tipat, lovit).  Concomitent, o data cu structurarea mediului intr-un mediu educativ specific pentru copiii cu autism (coordonata de specialist), copilul poate incepe sa invete si sa recupereze,treptat, achizitiile conform varstei sale mentale.

Intelegerea si acceptarea diagnosticului copilului se produce in cele mai multe cazuri cu dificultate, solicitand multe intalniri si discutii cu familia pana cand acestia incep sa coopereze, sa-si organizeze timpul eficient, atat pentru nevoile proprii, cat si pentru cele ale copilului.

Participarea la grupuri tematice sau de suport si/sau la sedinte de consilire familiara sustinute de catre un psiholog specializat in problematica autismului poate aduce o imbunatatire semnificativa in plan familial si social dar mai ales in demersul terapeutic al copilului.