Natalitatea - in scadere

Data publicării: 28-09-2011

Natalitatea este din nou în scădere în ţara noastră, potrivit datelor furnizate de Centrul de Statistică şi Informatică în Sănătate Publică, numărul născuţilor vii fiind în scădere în 2010, comparativ cu anul 2009, de la 222.388 la 212.199 şi determinând şi scăderea natalităţii (numărul de născuţi vii la 1.000 de locuitori) sub 10 - scădere de la 10,4 la 9,9 născuţi vii la 1.000 de locuitori.

În primul semestru al anului 2011, natalitatea a scăzut de la 9,7 la 8,7, revenindu-se însă la o natalitate mai mare în mediul rural - 8,8 - faţă de mediul urban - 8,7.
În şapte judeţe situate în centrul şi estul ţării şi în zona Bucureşti - Ilfov se înregistrează valori ale natalităţii peste 9,9.

Preşedintele Comisiei de Ginecologie-Obstetrică a Ministerului Sănătăţii, prof. dr. Szabo Bela, a declarat pentru AGERPRES că motivele scăderii natalităţii ar putea fi două - pe de o parte, migraţia românilor în străinătate şi, ca urmare, copiii sunt concepuţi acolo, iar pe de altă parte, criza economică.
În plus, prof. dr. Bela Szabo a menţionat că modelul familiei cu mai puţini copii (2 -3) câştigă teren chiar şi în rândul familiilor care, prin tradiţie, făceau mai mulţi copii.
Sursa: Agerpres, 28-09-2011, Vizualizari 308
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.