„Leacul miraculos” sub lupă: dioxidul de clor între efect antimicrobian și deteriorarea celulelor umane

Un studiu realizat la Universitatea de Medicină din Wrocław și publicat în Scientific Reports a evaluat riguros eficacitatea antimicrobiană și toxicitatea dioxidului de clor generat din clorit de sodiu acidificat, o substanță promovată intens în medicina alternativă sub denumirea de „Miracle Mineral Solution” (MMS). Cercetarea analizează, în modele experimentale controlate, dacă aceste afirmații sunt susținute de date biologice reale.

Idei principale

• Dioxidul de clor obținut din clorit de sodiu acidificat prezintă activitate antimicrobiană in vitro, inclusiv împotriva biofilmelor bacteriene.
• Concentrațiile necesare pentru eradicarea biofilmelor sunt mult mai mari decât cele eficiente pe bacterii planktonice.
• La aceste concentrații, apare o citotoxicitate semnificativă atât in vitro, cât și in vivo.
• Dozele promovate în medicina alternativă nu pot asigura un raport sigur beneficiu–risc.

Context

Dioxidul de clor este un agent oxidant puternic, utilizat în mod legitim pentru dezinfectarea apei și a suprafețelor. Prin acidifierea cloritului de sodiu se eliberează dioxid de clor, însă acest proces generează soluții cu pH acid și potențial iritant. Deși există aplicații medicale strict controlate (de exemplu, antiseptice topice sau utilizare intravenoasă reglementată), ingestia soluțiilor promovate ca tratament universal nu este aprobată de autoritățile sanitare.

Un aspect insuficient studiat anterior îl reprezintă efectul acestor soluții asupra biofilmelor bacteriene, structuri complexe cunoscute pentru rezistența crescută la agenți antimicrobieni și pentru rolul lor în infecțiile persistente.

Despre studiu

Cercetarea a evaluat două formulări de clorit de sodiu acidificat: una activată cu acid anorganic (ASC1) și una cu acid organic (ASC2). Activitatea antimicrobiană a fost testată pe biofilme și culturi planktonice aparținând unor bacterii patogene și comensale, inclusiv Staphylococcus aureus (sensibil și rezistent la meticilină), Pseudomonas aeruginosa, Escherichia coli, Streptococcus mutans și specii de Lactobacillus.

Au fost analizate:

• concentrația minimă inhibitorie (MIC);
• concentrația minimă de eradicare a biofilmului (MBEC);
• modificările structurale bacteriene prin microscopie electronică;
• citotoxicitatea pe fibroblaste in vitro;
• toxicitatea sistemică într-un model in vivo (larve de Galleria mellonella).

Rezultate

Activitatea antimicrobiană a fost observată la concentrații foarte scăzute pentru unele bacterii planktonice, cu o valoare minimă de aproximativ 30 ppm. Totuși, aceste concentrații nu au depășit eficacitatea unui antiseptic clinic standard.

În cazul biofilmelor, concentrațiile necesare pentru eradicare au crescut dramatic, ajungând la valori de ordinul 500–3800 ppm. Biofilmele de Pseudomonas aeruginosa și unele specii de Lactobacillus s-au dovedit deosebit de rezistente.

Microscopia electronică a arătat că dioxidul de clor produce distrugerea membranei celulare, pierderea conținutului citoplasmatic și deformarea celulelor bacteriene, confirmând un mecanism de acțiune nespecific, oxidativ.

Toxicitate și implicații biologice

Un rezultat critic al studiului este relația directă dintre concentrație și toxicitate. Concentrațiile eficiente antibiofilm au produs:

• citotoxicitate ridicată asupra fibroblastelor, cu pierderea viabilității celulare;
• mortalitate rapidă în modelul in vivo, comparabilă sau chiar mai severă decât cea indusă de etanol concentrat.

Chiar și concentrații mai mici, considerate „tolerabile” pe termen scurt, au determinat scăderea viabilității organismelor testate după expuneri repetate. Autorii subliniază riscul potențial de lezare a mucoasei gastrointestinale în cazul administrării orale.

Interpretare și relevanță clinică

Studiul arată clar că există o suprapunere periculoasă între dozele eficiente antimicrobian și cele toxice. Acest fapt face improbabilă utilizarea sigură a cloritului de sodiu acidificat ca tratament sistemic, în special în dozele promovate de medicina alternativă.

De asemenea, datele sugerează că utilizarea necontrolată poate perturba microbiota normală, inclusiv bacterii considerate benefice, cu implicații potențiale asupra sănătății intestinale.

Concluzie

Cercetarea oferă dovezi solide că, deși dioxidul de clor are proprietăți antimicrobiene reale, raportul beneficiu–risc este nefavorabil pentru utilizarea sistemică necontrolată. Afirmațiile privind siguranța și eficacitatea „Miracle Mineral Solution” nu sunt susținute de date experimentale. Studiul subliniază necesitatea unor reglementări stricte și a unei evaluări critice bazate pe dovezi înainte de orice aplicație clinică.