Nivelul citokinelor ar putea prezice apariţia reacţiilor imunologice la pacienţii oncologici trataţi cu imunoterapii

©

Autor:

Nivelul citokinelor ar putea prezice apariţia reacţiilor imunologice la pacienţii oncologici trataţi cu imunoterapii
Dezvoltarea imunoterapiilor, care ajută la mobilizarea sistemului imun în vederea distrugerii celulelor canceroase, reprezintă la ora actuală unul dintre progresele înregistrate în tratamentul cancerului, dar are şi dezavantajele sale; imunoterapia poate afecta ţesuturilor sănătoase la unii pacienţi.
Cercetătorii de la Universitatea UT Southwestern din Texas au identificat biomarkeri sanguini care pot ajuta la identificarea acelor pacienţi cu cel mai mare risc de a dezvolta efecte secundare autoimune la acest tratament. Aceştia au observat faptul că nivelul anumitor citokine (molecule cu rol în modularea răspunsului imun) a fost extrem de scăzut înainte de tratament la pacienţii care au dezvoltat reacţii adverse imunologice.

Rezultatele studiului, publicate în British Journal of Cancer, au sugerat faptul că pacienţii cu risc crescut de astfel de complicaţii ar putea avea niste probleme preexistente ce ţin de reglarea imună.

„Deşi se împlineşte aproape un deceniu în epoca remarcabilă a imunoterapiei cancerului, evenimentele adverse legate de imunitate continuă să afecteze pacienţii şi să reprezinte o dificultate pentru medici”, a spus autorul principal Dr. David Gerber, profesor de Medicină Internă şi Ştiinţe clinice şi director asociat pentru cercetare clinică în Harold C Simmons Comprehensive Cancer Center.

„În timp ce unele dintre aceste toxicități, cum ar fi erupția cutanată și disfuncția tiroidiană, pot fi ușor de gestionat, altele, precum reacţiile adverse pulmonare, pot necesita spitalizare şi chiar îngrijiri în terapie intensivă. Identificarea acestor citokine și a altor biomarkeri pentru predicția și urmărirea toxicității autoimune ne-ar putea ajuta să personalizăm imunoterapia, să adaptăm monitorizarea și să creștem siguranța pacienților și, eventual, să extindem utilizarea imunoterapiei la populațiile care sunt în prezent excluse". Dr. Gerber a mai declarat că studiul a inclus pacienţi cu o varietate de tipuri de cancer. „Studiile anterioare ale evenimentelor adverse imune s-au concentrat aproape exclusiv asupra pacienților cu melanom, care sunt adesea tratați cu tipuri de imunoterapie neutilizate în alte tipuri de cancer. Studiul nostru a inclus o varietate de pacienți cu diferite tipuri de cancer și care au fost tratați cu medicamente de imunoterapie utilizate pe scară largă."

Cu ajutorul unor fonduri de la Societatea Americană de Cancer şi Melanoma Research Alliance, această cercetare va fi extinsă la un studiu clinic multicentric, care va analiza o varietate de biomarkeri care pot prezice efectul autoimun. Studiul pilot a inclus 65 de cazuri şi 13 caz control (pacienţi sănătoşi), care au fost evaluaţi pentru nivelul a 40 de citokine înainte de tratament şi de două ori ulterior, în cursul tratamentului. Studiul multicentric ce urmează a fi realizat va include 600 de pacienţi şi evaluarea a 130 de autoanticorpi; se vor efectua testări genetice pentru depistarea genelor asociate cu boli autoimune şi inflamatorii. Probele de sânge vor fi prelevate înainte de efectuarea tratamentului, apoi la aproximativ şase săptămâni de la iniţierea imunoterapiei, precum şi la momentul apariţiei efectelor adverse imune, dacă este cazul.

Dr. Edward Wakeland
, profesor de imunologie şi co-autor, a declarat că rezultatele studiului sunt un pas initial spre o mai bună înţelegere a efectelor adverse care apar o dată cu imunoterapia. „Reglarea sistemului imunitar este extrem de complexă, iar o varietate de factori specifici fiecarui pacient, inclusiv predispoziția genetică, imunitatea umorală, interacțiunile cu microbiomul și activarea funcțională joacă un rol important în dezvoltare unui răspuns imun benefic sau dăunător. Cu toate acestea, concluziile noastre iniţiale sunt importante pentru dezvoltarea în cele din urmă a strategiilor specifice pacientului, eficiente şi sigure pentru imunoterapia cancerului, a spus dr. Wakeland.

Principala constatare este că există un fel de dereglare subiacentă a sistemului imunitar la pacienţii care dezvoltă toxicităţi autoimune. Studiile în curs de desfăşurare sunt axate pe utilizarea monitorizarii imune, imunogenetică şi strategii de genomică a celulelor în identificarea biomarkerilor şi în înţelegerea mecanismelor care stau la baza reacţiilor adverse imunologice în populaţii mai mari de pacienţi”, a spus dr. Shaheen Khan, Instructor de Imunologie şi primul autor al studiului.

Sursa: News Medical

Data actualizare: 05-12-2018 | creare: 05-12-2018 | Vizite: 743
Bibliografie
Cytokine levels could predict autoimmune reactions to cancer immunotherapy, link: https://www.news-medical.net/news/20181031/Cytokine-levels-could-predict-autoimmune-reactions-to-cancer-immunotherapy.aspx
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!


Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • STINGel - un nou imunoterapic ce distruge celulele canceroase
  • STUDIU: Primul caz de cancer mamar avansat vindecat cu ajutorul unui tratament experimental
  • Răspunsul pacienților imunoterapie sugerează un posibil tratament pentru melanom metastatic
  •