O nouă descoperire pentru tratamentul cancerului de sân

Lucrarea a fost realizată în colaborare cu Garvan Institute of Medical Research și și-a propus să analizeze efectul hormonilor androgeni asupra formațiunilor tumorale pozitive pentru receptori hormonali estrogenici. Androgenii, deși cunoscuți drept hormoni masculini, se găsesc într-o proporție mai mică și la femei. În cadrul dezvoltării normale a glandei mamare, estrogenii stimulează creșterea în perioada copilăriei, în timp ce androgenii o inhibă în perioada adultă, rezultând un echilibru fiziologic. O activitate anormală a hormonilor estrogenici este răspunzătoare în majoritatea cazurilor de apariția cancerului mamar, însă, până acum, nu s-a știut exact ce rol au hormonii androgeni în acest proces.
Androgenii erau în trecut utilizați pentru tratamentul cancerului de sân, însă fără a fi cunoscute date despre prezența sau absența receptorilor hormonali în țesutul tumoral, aspect ce influențează foarte mult eficacitatea tratamentului. Din cauza acestei neînțelegeri, androgenii au fost folosiți fără regularitate în patologia tumorală mamară, prezentând reacții adverse. Deși, în prezent, terapia endocrină este standardul pentru tratamentul cancerului mamar pozitiv pentru receptori estrogenici, rezistența dobândită în timp împotriva acestui tratament determină deseori decesul pacientei. De aceea, Wayne Tilley, director în cadrul Dame Roma Mitchell Cancer Research Laboratories, a afirmat că este o nevoie urgentă de strategii alternative pentru patologia mamară, motiv pentru care interesul pentru terapia cu androgeni a crescut.
Utilizând linii celulare derivate din modele umane, echipa de cercetători de la University of Adelaide și Garvan Institute au demonstrat cum activarea receptorilor androgenici prin administrare de androgeni a potențat activitatea anti-tumorală în toate tumorile pozitive pentru receptori estrogenici, chiar și în cazul celor care deveniseră rezistente la terapie. Prin comparație, terapia cu inhibitori de receptori androgenici nu a avut niciun efect. În plus, terapiile apărute recent cu activatori de receptori androgenici nu prezintă reacțiile adverse ale androgenilor naturali și pot chiar să ofere beneficii femeilor, susținând sănătatea oaselor, a mușchilor și chiar a psihicului.
Elgene Lim, oncolog și director în cadrul Connie Johnson Breast Cancer Research Lab, afirmă: „Rezultatele acestui studiu ar trebui să clarifice confuzia legată de rolul androgenilor în cancerul mamar. Având în vedere eficacitatea tratamentului din laborator, sperăm să dezvoltăm o terapie hormonală nouă, mult mai bună decât cea existentă.”
Chloe Marshall, în vârstă de 33 de ani, are cancer mamar recurent în timp ce este însărcinată a doua oară. Afirmă că terapia hormonală a avut efecte adverse grave asupra ei și că are nevoie urgentă de opțiuni mai bune pentru a evita recurențe viitoare. „Consider că acest studiu va ajuta multe persoane care se află în aceeași situație ca mine să găsească speranța că există viață după un diagnostic de cancer.”
sursa: Science Daily
Data actualizare: 22-01-2021 | creare: 22-01-2021 | Vizite: 1675
Bibliografie
New discovery in breast cancer treatment, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2021/01/210118113115.htm ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Reperele cancerului: de la conceptele inițiale la o viziune extinsă asupra bolii
- Un compus natural sporește eficacitatea chimioterapiei împotriva leucemiei agresive
- A fost descoperită cauza celei mai frecvente forme de cancer la copii? Află dacă poate fi prevenită leucemia limfoblastică acută
- Cercetătorii își propun îmbunătățirea terapiei cu protoni pentru tratarea cancerului
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Carcinom lobular invaziv - rugaminte pentru dl. doctor Raul Duke
- Cancer de san?
- Tumora la san lamuriti-ma
- Cancer la san - carcinom ductal invaziv
- Frica de cancer
- Operatie cancer de san... cand se poate face o reconstructie?
- Cancer mamar
- Cancer mamar?
- Sonoelastografia - depistarea cancerului la san - sonoelastograful
- Clinica cancer de san