Numarul asistentilor medicali ieseni care pleaca din judet, in continua crestere

Data publicării: 22-08-2007

De la inceputul anului, circa o mie de cadre medicale din sistemul sanitar iesean au preferat sa lucreze in unitati medicale din strainatate, transmite corespondentul ROMPRES.
    Potrivit statisticilor Ordinului Asistentilor Medicali si Moaselor din Romania (OAMMR), filiala Iasi, de la inceputul anului au fost eliberate 930 adeverinte de malpraxis in vederea plecarii in strainatate asistentilor medicali.
    Liliana Iordache, presedintele OAMMR afirma ca, la inceputul anului, cei mai multi asistenti medicali au plecat sa lucreze in spitale din Italia, insa, in ultimele luni, acestia aleg sa se angajeze in centre medicale din Spania, Marea Britanie sau Irlanda.
    De asemenea, sunt cazuri in care asistentii medicali isi cauta de lucru in SUA, Israel sau Emiratele Unite Arabe.
    Adeverintele de malpraxis sunt emise de OAMMR si dovedesc ca solicitantii nu au avut probleme pe linie profesionala.
    Potrivit presedintei OAMMR, se estimeaza ca numarul asistentilor medicali care pleaca din tara va continua sa creasca, principalele motive fiind salariile net superioare celor din spitalele autohtone.
Sursa: Rompres, 22-08-2007, Vizualizari 517
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.