Oamenii de știință descoperă trucul ascuns de supraviețuire care permite cancerului să revină
Autor: Airinei Camelia

Un studiu publicat în jurnalul Nature Cell Biology a analizat mecanismele moleculare prin care celulele canceroase supraviețuiesc tratamentelor oncologice țintite și inițiază recurența tumorală. Cercetarea demonstrează că semnalizarea apoptotică cronică, dar subletală, activează un program adaptativ dependent de endonucleaza DFFB, care permite celulelor „persister” să evadeze din oprirea proliferativă și să contribuie la recădere.
Tratamentele oncologice țintite induc moartea majorității celulelor tumorale, însă un mic subset de celule supraviețuiește într-o stare de repaus funcțional, denumite celule persister. Aceste celule nu sunt inițial rezistente genetic, dar pot constitui rezervorul din care apare recurența tumorală. În primele luni de tratament, o fracțiune dintre ele reia proliferarea și formează colonii denumite celule extinse persistente tolerante la medicamente, reprezentând cea mai timpurie etapă a recidivei.
Până în prezent, nu era clar dacă această tranziție inițială implică mutații genetice sau mecanisme non-genetice adaptative. Studiul de față explorează această etapă critică, concentrându-se asupra consecințelor stresului apoptotic prelungit indus de tratament.
Despre studiu
Autorii au utilizat mai multe modele de cancer tratate cu terapii oncogen-țintite, în care majoritatea celulelor mor, iar celulele persister sunt purificate funcțional prin supraviețuire. Analizele au inclus:
- secvențiere ARN pentru caracterizarea programelor transcripționale
- analize funcționale ale semnalizării apoptotice mitocondriale
- modele genetice de pierdere de funcție pentru DFFB și ATF3
- experimente in vivo pe modele murine de melanom
Un element central al analizei a fost identificarea semnăturii de anastază, un proces prin care celulele se recuperează din stres apoptotic incomplet, fenomen asociat anterior cu instabilitate genomică și progresie tumorală.
Rezultate
Celulele persister prezintă semnalizare apoptotică cronică subletală
Celulele persister au demonstrat caracteristici clare de permeabilizare mitocondrială parțială, inclusiv eliberare incompletă de citocrom c și pierderea potențialului mitocondrial. Aceste modificări au fost însoțite de activare parțială a caspazei 3, confirmată atât biochimic, cât și prin senzori fluorescenti în celule vii.
Important, această activare apoptotică:
- este indusă de tratament
- persistă pe durata expunerii la medicament
- dispare rapid după întreruperea terapiei
Astfel, celulele persister rămân viabile în prezența unei semnalizări apoptotice active, dar insuficiente pentru a declanșa moartea celulară.
DFFB este sursa principală a leziunilor de acid dezoxiribonucleic
Activarea caspazelor în celulele persister conduce la clivajul inhibitorului DFFA și la activarea endonucleazei DFFB. Studiul demonstrează că DFFB este responsabilă de inducerea leziunilor persistente de acid dezoxiribonucleic observate în aceste celule.
Inhibarea farmacologică a caspazelor sau eliminarea genetică a DFFB:
- abolesc complet leziunile de acid dezoxiribonucleic
- nu afectează viabilitatea celulelor persister
- nu interferează cu răspunsul inițial la tratament
Reintroducerea DFFB funcționale, dar nu a unei variante inactive enzimatic, a restabilit inducerea leziunilor de acid dezoxiribonucleic, confirmând rolul său central.
DFFB este necesară pentru reluarea proliferării și recădere tumorală
Celulele persister cu pierdere de funcție a DFFB au fost profund compromise în capacitatea lor de a forma colonii DTEP. Acest fenomen a fost observat în toate tipurile tumorale și regimurile terapeutice testate.
În modele murine de melanom, tumorile fără DFFB:
- au răspuns inițial similar la tratament
- au intrat în regresie comparabilă
- nu au recidivat sub tratament continuu
Aceste date indică faptul că DFFB nu este implicată în formarea celulelor persister, ci este esențială pentru evadarea din repaus și reluarea creșterii tumorale.
Mutageneză și mecanisme non-genetice
Secvențierea exomică a arătat că DFFB contribuie la acumularea mutațiilor induse de stresul terapeutic, însă aceste mutații nu explică direct apariția coloniilor DTEP. În plus, contribuția DFFB la mutageneză variază între tipurile de cancer și coexistă cu alte surse de instabilitate genomică.
Acest rezultat a orientat analiza către mecanisme non-mutaționale de adaptare.
Suprimarea semnalizării interferonului este cheia regrowth-ului
Celulele persister activează puternic gene stimulate de interferon, asociate cu oprirea proliferării. Studiul arată că:
- semnalizarea interferonului limitează creșterea din nou a celulelor persister
- blocarea farmacologică a acestei căi crește formarea coloniilor DTEP
În absența DFFB, semnalizarea interferonului este exagerată, ceea ce blochează complet reluarea proliferării.
ATF3, mediatorul central al efectului DFFB
Autorii au identificat ATF3 ca factor de stres indus de DFFB prin leziuni de acid dezoxiribonucleic și semnalizare interferonică. ATF3 acționează ca represor transcripțional al genelor stimulate de interferon, inclusiv STAT1.
Depleția ATF3 reproduce fenotipul celulelor fără DFFB:
- creștere accentuată a semnalizării interferonului
- inhibarea formării coloniilor DTEP
Mecanistic, ATF3 inhibă activitatea complexului de factori de transcripție AP1, responsabil de menținerea expresiei genelor inflamatorii.
Relevanță clinică
Analiza transcriptomică a tumorilor de la pacienți cu melanom și cancer pulmonar aflați sub tratament a evidențiat aceleași caracteristici observate în modelele experimentale:
- semnătura de anastază
- scăderea markerilor de proliferare
- activarea ATF3
- reglarea fină a genelor stimulate de interferon
În contrast, tumorile complet rezistente, care nu mai sunt supuse stresului medicamentos, pierd aceste semnături și redevin intens proliferative.
Implicații și perspective
Studiul identifică DFFB ca factor adaptativ critic utilizat de celulele canceroase pentru a supraviețui stresului terapeutic și a iniția recurența tumorală. Spre deosebire de multe componente ale apoptozei, DFFB:
- nu este esențială pentru moartea celulară
- este potențial țintibilă farmacologic
- acționează specific în celulele aflate sub stres terapeutic
În ansamblu, aceste date propun inhibarea DFFB ca strategie terapeutică inovatoare pentru prevenirea recăderii tumorale, prin menținerea celulelor persister într-o stare de oprire proliferativă mediată de interferon.
Image by freepik on Freepik
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
- Consumul crescut de carbohidrați rafinați ar putea crește riscul pentru cancer
- Ratele cancerului pancreatic, în creștere rapidă: datele unui nou studiu provoacă îngrijorare în rândul cercetătorilor
- Efectul imunomodulator al ultrasunetelor focalizate asistate de microbule asupra celulelor T umane
- Pot modificările epigenomice să explice asocierea puternică dintre vârstă și cancer?
- Implant silicon sani
- Pentru cei cu anxietate si atacuri de panica FOARTE IMPORTANT
- GRUP SUPORT PENTRU TOC 2014
- Histerectomie totala cu anexectomie bilaterala
- Grup de suport pentru TOC-CAP 15
- Roaccutane - pro sau contra
- Care este starea dupa operatie de tiroida?
- Helicobacter pylori
- Medicamente antidepresive?
- Capsula de slabit - mit, realitate sau experiente pe oameni