Panouri solare pentru incalzirea Spitalului Judetean de Urgenta Oradea

Data publicării: 26-03-2007

 Oradea /Rompres/ - Viitorul Spital Judetean de Urgenta (SJU) din Oradea, finantat de Ministerul Sanatatii Publice, ar putea fi incalzit cu apa geotermala si panouri solare, folosind resursele naturale ale zonei, transmite corespondentul ROMPRES.
 Directorul Autoritatii de Sanatate Publica (ASP) Bihor, dr. Ritli Ladislau, a participat, luni, la intalnirea cu presa a prefectului Ilie Bolojan si a comunicat cateva dintre propunerile autoritatilor locale la proiectul noului SJU, aflat in stadiu de prefezabilitate.
 Propunerile autoritatilor medicale vin sa economiseasca banii pentru intretinerea spitalului. Astfel, seful ASP Bihor a avansat posibilitatea de a avea o apa potabila mai ieftina prin forarea unui put la o distanta de 150-200 de metri de viitoarea cladire. O alta propunere vizeaza ca SJU sa aiba acces la surse neconventionale de incalzire si apa calda prin folosirea apei geotermale si/sau a panourilor solare.
 Ritli a declarat ca s-a luat in calcul si construirea unui incinerator pentru deseurile medicale, dar realizarea acestuia pare putin probabila din cauza vecinatatii locuite. In schimb, este mult mai sigura construirea unei statii proprii de epurare. Alt punct important al proiectului il constituie parcarea aferenta, pe seama careia, de asemenea, sunt discutii.
 Ridicat pe o suprafata totala de 4,5 hectare, noul spital va fi situat in Oradea, la intersectia strazilor Decebal cu Vladeasa. Cladirea spitaliceasca va avea configuratia de 2S + P + 3, adica doua nivele subterane, parter si trei etaje, va fi construita pe module si va avea o capacitate de 438 paturi.
 Spitalul va cuprinde mai multe sectii, in primul rand urgente si terapie intensiva, apoi, chirurgie, interne, obstetrica-ginecologie si pediatrie.
 Ministerul Sanatatii Publice va sustine construirea si dotarea la nivel tehnic de varf a SJU cu suma de aproape 100 de milioane de euro. Lucrarile sunt estimate a se finaliza in doi ani.

 

Sursa : Rompres

26-03-2007, Vizualizari 906
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.