Percepția de sine devine mai neclară odată cu trecerea timpului

©

Autor:

Percepția de sine devine mai neclară odată cu trecerea timpului
Privitul unor obiecte aflate la distanță redusă poate face ușoară deosebirea acestora. În schimb, odată cu îndepărtarea de ele, obiectele sunt greu de deosebit, deoarece devin „comprimate”, un principiu de bază al percepției. Potrivit unei cercetări recente, același concept funcționează, în exact același mod, inclusiv în ceea ce privește percepția de sine în viitor.

Cercetarea a fost compusă din patru studii. În trei dintre studii, participanții fie și-au evaluat propriile trăsături de personalitate, fie au raportat despre percepția lor despre sine în diferite momente din trecut și viitor. Studiul a constatat că, în raport cu sinele lor prezent, participanții și-au comprimat sinele trecut și viitor. În cel de-al patrulea studiu, participanții au fost rugați să aleagă dintr-o pereche de trăsături de personalitate, care dintre ele le descrie mai bine la o anumită perioadă de timp.

La momentul răspunsurilor, participanții erau supuși unei scanări fMRI. Imaginile creierului le-au permis cercetătorilor să determine modul în care creierul organizează reprezentările sinelui în timp. De fiecare dată când un participant s-a gândit la sine în prezent, trecut sau viitor, cercetătorii au putut obține o imagine a creierul lor, considerate ștampile ale imaginii de sine. Aceste ștampile au devenit mai puțin distincte unele de altele, pe măsură ce participanții se gândeau la ei înșiși mai departe în timp. Datele fMRI au fost în concordanță cu rezultatele evaluărilor de personalitate ale participanților, oferind dovezi a ceea ce echipa numește efectul de „autocompresie temporală”.

În psihologie, este larg cunoscut faptul că pot exista comportamente problematice pentru unii oameni atunci când se gândesc la trecutul sau viitorul lor, cum ar fi cineva care nu economisește suficient pentru pensie, deoarece nu poate gândi atât de mult înainte. Autorii declară că „cercetări viitoare asupra efectului de autocompresie temporală ar putea ajuta la explicarea acestui tip de comportament. Oamenii pot avea dificultăți în a lua decizii bune pentru sinele lor viitor sau în a-și aminti cu exactitate trecutul, deoarece nu își pot vedea sinele îndepărtat într-un mod clar”.

sursa: Science Daily

Data actualizare: 01-01-2022 | creare: 01-01-2022 | Vizite: 383
Bibliografie
Your perception of self becomes blurrier over time, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2021/12/211213133332.htm
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune: