Plasturele care monitorizează cantitatea de raze UV la care suntem expuși

©

Autor:

Plasturele care monitorizează cantitatea de raze UV la care suntem expuși
Un nou plasture cu rol de senzor de piele numit „My UV Patch”, dezvoltat de L'Oréal's Technology Incubator, promite să monitorizeze cantitatea de raze UV la care suntem expuși.

Tehnologiile anterioare puteau oferi informații despre cantitatea de radiații prin expunerea la soare în interval de o oră, dar acest lucru se realiza cu ajutorul unui dispozitiv rigid. Acest nou plasture este subțire, confortabil și ușor.

Adezivul transparent are 50 de micrometri în grosime și se atașează direct la zona de piele care se dorește a fi monitorizată. După atașare și prin expunerea la raze UV, o vopsea fotosensibilă din interiorul plasturelui își schimbă culoarea, indicând gradul de expunere la soare.

Pentru a interpreta corect culorile pe care le oferă vopseaua, este nevoie de un smartphone. Prin intermediul unei aplicații pe telefon disponibilă pentru iOS și Android, utilizatorii vor putea fotografia senzorul de pe piele. Aplicația analizează imaginea și determină la ce cantitate de raze UV a fost expus purtătorul.

Persoana care poartă dispozitivul trebuie să își verifice periodic nivelul de expunere, întrucât plasturele nu semnalează când acesta este peste limitele normale.

Plasturele purtabil, care se dorește a fi lansat în acest an și va fi distribuit în mod gratuit, poate fi purtat timp de mai multe zile. După un timp, persoanele vor putea să estimeze cât timp vor putea să se expună la radiațiile solare.

Data actualizare: 19-01-2016 | creare: 19-01-2016 | Vizite: 1322
Bibliografie
This new wearable skin patch from L'Oréal monitors how much UV you're getting , link: http://www.sciencealert.com/this-new-wearable-skin-patch-from-l-oreal-monitors-how-much-uv-you-re-getting
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Cum afectează soarele microbiomul pielii? (studiu)
  • Luminile UV folosite la interior ar putea reprezenta o sursă de poluare interioară
  • Cum afectează distribuția melaninei în epidermă deteriorarea produsă de lumina ultravioletă?
  •