Principala cauză a traumatismelor cranio-cerebrale în România - accidentele rutiere (medici neurologi); congres de specialitate la Bangkok

Data publicării: 30-06-2025

Principala cauză a traumatismelor cranio-cerebrale în România - accidentele rutiere (medici neurologi); congres de specialitate la Bangkok Numărul cazurilor de traumatisme cranio-cerebrale (TCC) în România rămâne în creștere - 300 de cazuri la 100.000 de locuitori -, principala cauză fiind accidentele rutiere, 75% dintre persoanele decedate în accidente rutiere au suferit un traumatism cranio-cerebral, iar anual, în țara noastră, se înregistrează peste 60.000 de noi cazuri de TCC.

Statistica a fost transmisă, luni, de Societatea pentru Studiul Neuroprotecției și Neuroplasticității, în contextul în care peste 500 de neurologi, dar și cercetători științifici, medici primari, specialiști și rezidenți din 15 țări se vor reuni, în zilele de 4 și 5 iulie, la Bangkok, la cel de-al XXII-lea Congres al Academiei de Neurotraumatologie Multidisiciplinară.

La nivel mondial, aproximativ 15 milioane de persoane sunt afectate anual de leziuni traumatice, dintre care, peste 10 milioane suferă de un traumatism cranio-cerebral. Accidentele rutiere reprezintă în continuare principala cauză a traumatismelor cranio-cerebrale, Organizația Mondială a Sănătății preconizând că anul viitor, aceste afecțiuni se vor putea defini ca fiind al treilea mare contribuitor la povara globală a bolii și dizabilității, după bolile cardiovasculare și depresie, conform unui comunicat de presă al Societății pentru Studiul Neuroprotecției și Neuroplasticității.

''Complexitatea acestui domeniu medical nu se rezumă doar la un diagnostic precis, un tratament specific și cât mai corect posibil sau la diferitele stadii de recuperare post traumatică, ci mai ales la o atentă și riguroasă monitorizare a pacienților cu traumatisme cranio-cerebrale, pentru că impactul acestora asupra stării de sănătate, pe termen scurt, mediu sau lung, poate declanșa afecțiuni neurologice grave precum demența, sindromul parkinsonian și chiar accidentul vascular cerebral, dar și să reducă brusc sau în timp rezerva biologică a creierului, fapt ce determină impunerea unor intervenții neurologice precise în a compensa funcțiile cerebrale deteriorate și a stimula regenerarea creierului, stimulându-l totodată să se adapteze la leziuni și să recupereze cât mai mult din deficitul creat pentru a-și recăpăta astfel capacitățile funcționale'', a declarat Dafin Mureșanu, președinte al Federației Europene a Societăților de Neuroreabilitare (EFNR) și al Societății pentru Studiul Neuroprotecției și Neuroplasticității (SSNN) și secretar general al Academiei Mondiale de Neurotraumatologie Multidisciplinară (AMN), citat în comunicat.

Având ca temă principală ''Perspective multidisciplinare în tratamentul traumatismelor cranio-cerebrale și al complicațiilor acestora'', congresul este organizat în parteneriat cu The Royal College of Neurosurgeons din Thailanda și alte 4 organizații academice din Asia și reunește specialiști din Vietnam, Uzbekistan, Azerbaidjan, Turkmenistan, Egipt, Hong Kong, Cambodgia, Coreea de Sud, Filipine, Polonia, Thailanda, Austria, Germania, China și România.

Conceput în format hibrid, evenimentul pune la dispoziția participanților un program științific complex, dinamic, oferindu-le acestora posibilitatea de a asista atât la cursuri de instruire, dezbateri cu experți, dialoguri pe politici și inițiative globale de sănătate, discuții interactive pe cazuri clinice, cât și la sesiuni academice cu tematici de specialitate.

Academia de Neurotraumatologie Multidisiciplinară oferă programe educaționale și de instruire comprehensive, organizând până în prezent numeroase congrese, ateliere și evenimente educaționale, printre acestea numărându-se și înființarea și dezvoltarea programului NeuroTrauma Simulation Center (NTSC) din Viena, Austria.

A devenit deja tradiție ca acest curs de instruire cu implicare practică (hands-on) să preceadă congresele ANM, dar anul acesta programul NTSC marchează o premieră în oferta educațională a Academiei. Astfel, în data de 3 iulie va avea loc prima ediție a cursului intensiv de instruire intitulat NTSC Extended - AMN Intensives, organizat la Centrul de Simulare pentru Medicină Militară din cadrul Colegiului de Medicină Phramongkutklao din Bangkok, Thailanda. O echipă mixtă (Europa/Thailanda) de 8 profesori va instrui peste 30 de delegați din 8 țări (Thailanda, Azerbaidjan, Uzbekistan, Turkmenistan, Vietnam, Filipine, China, România) și li se va oferi ocazia de a participa la ateliere de specialitate și exerciții de simulare.

Evenimentul este organizat de către Academia de Neurotraumatologie Multidisciplinară în parteneriat cu The Royal College of Neurosurgeons din Thailanda, Societatea pentru Studiul Neuroprotecției și Neuroplasticității (SSNN), Institutul RoNeuro din Cluj-Napoca, sub egida, Federației Mondiale de Neuroreabilitare (WFNR) și a Federației Europene a Societăților de Neuroreabilitare (EFNR).
Sursa: Agerpres, 30-06-2025, Vizualizari 70
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.