Gherasim Mihaela - Cabinet de Psihiatrie

"Cu sinceritate, despre anorexie și tulburări de alimentație"- mărturia unei adolescente pentru Fun-Psi Club

 

Mereu mi s-au părut ciudate cuvintele care conțin” x” în interiorul lor, iar ”anorexie” nu e o excepție. Fiind un copil curios de când mă știu, am aflat la o vârstă destul de tânără ce însemna, dar am ținut această informație adânc în mintea mea până să îmi dau seama de adevăratul și crudul ei înțeles.

Unul dintre cel mai importante lucruri atunci când ne referim la o tulburare de alimentație este faptul că ea are la baze un număr mare de cauze, atât de nivel socio-cultural, cât şi biologic şi psihologic. Şi în cazul meu a fost o sumă de factori care au dus la declanșarea anorexiei.

Dacă stau și mă gândesc bine, unele dintre cele mai vechi amintiri ale mele au cumva o conexiune cu această tulburare. Când eram foarte mică îmi plăcea să mă uit la desene cu prințese și să mă joc cu păpuși. Nimic în neregulă până acum, asta dacă nu stăm și analizăm puțin anatomia acestor personaje, care în realitate ar fi imposibilă. Talia de mărimea gâtului, iar coapsele aproape cât încheieturilor mâinilor. Nu spun că toate fetele ar fi marcate de aceste aspecte, dar eu am fost.

Eu, și probabil şi alţi copii din lumea asta. După ce am mai crescut și am trecut de această fază a păpușilor și a prințeselor, lucrurile nu au stat mai bine.

Indiferent unde îmi îndreptam privirile, mass-media și societatea în general aveau și încă au grijă să pună mereu în lumină și să favorizeze numai personaje feminine cu un corp de model, care adesea sunt photoshopate, în reclame, în filme, în seriale, etc.

Pe alt plan, am avut ghinionul să fac parte și din anturaje mai puțin benefice, cu anumiți copii și elevi care nu se comportau tocmai frumos cu cei din jur. Altfel spus, am fost și o victimă a fenomenului de bullying. Ce-i drept, uitându-mă la alți oameni care au trecut și ei prin astfel de situații, realizez că se putea și mai rău, dar eu m-am considerat mereu o persoană emotivă. Poate prea emotivă.

Peste toate astea mai erau și acele bine cunoscute vizite la rudele care țineau mereu să facă unele comentarii cu privire la constituția mea de atunci: ”Vai, ce rotunjoară și ce roșie în obraji!”, ”Ce mult mănânci!” Recunosc, aceste remarci nu erau deloc cu intenție rea, motiv pentru care nici nu m-au afectat. Mai bine spus, nimic din cele amintite mai sus, nu m-a afectat. Până într-un punct.

Probabil picătura care a umplut paharul a fost, ei bine, pubertatea. Acea perioadă de tranziție când au loc anumite schimbări hormonale care duc la o preocupare crescută față de imaginea proprie.

Am început să mă uit excesiv în oglindă și să îmi dau seama că nu sunt slabă, cel puțin nu așa slabă cu portretiza mass-media și cum voiau cei din jur să fiu. Am început să folosesc apoi și cântarul. O greșeală enormă, mai ales pentru că mă comparam cu numerele celorlalte fete din jurul meu.

Adevărul e că eram puțin mai plinuță, dar nu așa de grasă cum mă numeau cei din jur. Eu nu am știut să fac această diferență la momentul acela, iar faptul că sunt perfecționistă, sensibilă și am în familie persoane la fel de emotive nu a fost o combinație prea bună.

Am început în jurul vârstei de 11-12 să devin mai tristă și din ce în ce mai preocupată de corpul meu.

Am renunțat la sucuri acidulate, la dulciuri, la junkfood, dar nimic nu se schimba. Asta pentru că voiam să apară rezultate peste noapte și mai ales fără să devin mai activă.

Începusem să fiu din ce în ce mai disperată. În clasa mea, doar fetele slabe primeau atenție, la televizor și pe internet la fel, unii copii îmi spuneau aceleași lucruri urâte, iar toate astea s-au transformat într-o bombă cu ceas care într-un final, a explodat.

Fără să spun nimănui prin ce treceam, am început să mă gândesc la o soluție cât mai eficientă. Mi-am dat seamă într-un final că problema era mâncarea (ceea ce era total fals pentru că renunțasem la majoritatea produselor nesănătoase din comerţ). Făcând parte dintr-o familie de gurmanzi, eram sigură că nu m-ar fi lăsat să mănânc mai puțin sau să fac o dietă, așa că, din păcate, am acționat singură și pe ascuns. Nu cred că trebuie să povestesc ce s-a întâmplat de aici. A urmat o perioadă de prin clasa a 6-a până în a 7-a în care viața mea se rezuma la câteva lucruri simple: o foame continuă, dar care mereu era lăsată la o parte din cauza mulțumirii de sine atunci când mă priveam în oglindă la silueta care se schimbă în bine. Plus o relație proastă cu propria familie din cauza minciunilor și a acțiunilor mele privitoare la mâncarea pe care o primeam, dar care era compensată de laudele celor din jur cu privire la greutatea care începea să scadă.

Apoi lucrurile au scăpat de sub control. Îmi dădusem seama că slăbeam din ce în ce mai mult și foarte repede, ceea ce era destul de suspect pentru adulți.

Nu ştiu exact ce s-a întâmplat după, cert e că părinții au început să observe și printr-o oarecare întâmplare, am început să mănânc normal din nou. Era vara dintre clasa a 7-a şi a 8-a, îmi făcusem nişte prieteni adevăraţi şi mă simţeam bine, nu mai aveam nevoia obsesivă de a fi slabă, cel puțin deocamdată. Bineînţeles, am pus câteva kilograme înapoi ceea ce nu m-a deranjat ceva timp.

Pe la sfârşitul toamnei din clasa a 8-a, m-am urcat pe cântar din nou. Am văzut un număr care, la acea vreme, mi se părea enorm. Ţin minte şi acum: am avut o senzaţie oribilă în stomac şi simţeam totul ca o cădere în gol.

M-am dus în fața oglinzii care (din cauză că aveam o imagine deformată a corpului) mi-a confirmat că eram din nou grasă. Eram atât de speriată: pe de o parte nu voiam ca bullying-ul să revină, dar nici nu mai puteam trece prin ce trecusem cu un an în urmă.

Într-un final, tulburarea a câștigat din nou și am luat-o de la capăt cu ascunsul și mințitul celor din jur. Ceea ce a fost diferit de data aceasta a fost că foamea era mult mai greu de îndurat deoarece îmi aminteam de vara trecută când mâncam liber şi mă simțeam atât de bine fără griji, alături de noii mei prieteni. Acum mă izolasem de ei, nu mai mâncam deloc nici la școală, nici în oraș cu ei, iar pe deasupra, descoperisem și sportul.

Făceam exerciții la nesfârșit în camera mea, iar dacă nu aveam timp, stăteam până târziu sau cădeam într-o depresie amestecată cu disperare şi plângeam minute bune.

Toate acestea adunate, au dus la o slăbire și mai tare și mai rapidă care începuse să fie observată de elevi, familie și chiar profesori. Lucrurile scăpaseră de sub control ca prima dată.

Nu puteam să mă opresc din a mânca extrem de puțin de teamă că mă voi îngrășa, iar amintirile din copilărie erau mereu acolo să îmi amintească prin ce trecusem când eram mai plinuță.

Au începută, însă, să apară niște consecințe ale comportamentului alimentar. Mi-era mereu extrem de frig, eram foarte palidă, părul era subțire și îmi cădea, iar unghiile mi se rupeau. Apăruseră dureri de stomac, ciclul menstrual nu îmi venise deloc și arătam ca o fată înainte de pubertate, nu ca una care trecuse deja prin ea.

Atunci, din străfundurile gândurilor mele negative mi-am adus aminte și de anorexie, acel cuvânt bizar și de care am avut o atitudine foarte distantă până atunci. Făcând câteva cercetări, realitatea m-a lovit dur în față. Știind că am un examen important la finalul anului, prin martie m-am hotărât să fac ceva.

Am fost la consilierul școlii și i-am explicat care e problema. Acesta m-a îndrumat mai departe şi m-am hotărât să-i spun şi mamei. După atâta timp în care ne-am certat din cauza sănătății mele şi mi-a fost îngrozitor de frică să îi spun ceva, mi-am făcut în sfârşit curajul să îi vorbesc. Dacă aş fi ştiut cum ar fi reacţionat şi în urmă cu mai mult timp, dacă aş fi ştiut cât de folositor e să îţi împărtăşeşti problemele cu cineva, poate lucrurile ar fi stat altfel.

Din primăvara clasei a 8-a a început ”călătoria mea de vindecare” care durează și acum, deși lucrurile sunt foarte bine față de început. Mă voi rezuma doar la ceea ce am învățat din acest proces de ”tratare”, adresându-mă tutor: oamenilor care au trecut sau trec prin aşa ceva, persoanelor care cunosc pe cineva cu o tulburare de alimentaţie și vor să o ajute sau pur şi simplu celor care nu s-au confruntat cu nimic de genul, dar vor să facă o schimbare şi să prevină.

Deși e greu de avut în vedere, o opinie sănătoasă proprie și a persoanelor care țin la tine e cea mai importantă. Toată lumea are probleme și, cu toate că acesta nu e un motiv pentru a ne comporta inuman cu ceilalţi, vor fi mereu persoane care îşi vor vărsa frustrările pe cei din jur şi îi vor jigni profund. Important e ca adulții să-i îndrume pe cei mici să sorteze aceste remarci.

Crede-mă, e mult mai bine să îi spui cuiva prin ce treci! Un părinte, o rudă, un prieten, un profesor, în oricine ai încredere. Poţi apela şi la un consilier sau doctor al şcolii la care înveţi. E mult mai uşor când ai pe cineva care să te asculte și să îți dea sfaturi.

Tulburările de alimentaţie sunt probleme psihice, motiv pentru care ajutorul de specialitate este foarte recomandat. Sigur, un nutriţionist este şi el foarte util, dar accentul ar trebui pus pe psihoterapie.

Înconjoară-te de oameni benefici pentru vindecarea ta! Evită persoanele care țin diete nesfârșite și singurul lor subiect de conversație este cum să arate ca în reviste. Stai cu persoane tolerante și înțelegătoare care nu judecă și au răbdare cu tine.

Ia-o cu paşi mici şi victorii mărunte. Fi bun cu tine și ai în minte că acesta este un proces de durată şi nu poţi fi vindecat peste noapte. E ok să mai calci strâmb uneori, dar cel mai important e că scopul principal e să vrei cu adevărat să te faci bine.

Când am început să merg la terapie am crezut că lucrurile sunt ca și rezolvate. A fost nevoie să trec prin încă o tulburare de alimentație ca să îmi dau seama că principala arma în vindecare sunt eu. Deşi făceam consultaţii periodice la psiholog şi câteva lucruri se schimbaseră în bine, în adâncul meu nu voiam 100% să mă tratez, motiv pentru care am avut și episoade de mâncat compulsiv. Chiar dacă pare ridicolă această modificare de 180 de grade, ea dovedește că miezul problemei era de ordin psihologic şi putea să îmbrace orice formă de tulburare de alimentație, ea rămânând adânc ascunsă în mine. Din cauza mâncatului compulsiv mă îngrășasem și eram la un pas de a mă reîntoarce pe făgașul vechi și restrictiv, chiar dacă făceam terapie și chiar dacă mergeam și la nutriționist. Odată cu începerea anului 2019 mi-am spus stop pentru prima dată și am analizat situaţia cu atenție. Nu încerc să vorbesc poetic, dar chiar asta am făcut: m-am întrebat exact care e problema și cum pot să o rezolv cu adevărat, nu doar apelând la mâncare.

Odată ce mi-am dat seama că problema reală era acceptarea de sine, m-am hotărât să iau atitudine. Am făcut un lucru foarte banal, dar atât de necesar: am devenit prietenă cu mine. Am învățat să mă ascult atât la nivel psihic, cât și fizic. Am început să refac acele conexiuni care se șubreziseră atât cu prietenii, cât și cu familia, care m-au ajutat inimaginabil de mult prin faptul că mi-au arătat ca mă acceptă aşa cum sunt. Foarte important e să faceţi lucrurile care vă fac fericiţi, măcar din când în când. Nimeni nu e la fel, dar pe mine cel mai mult m-a ajutat să adopt acel stil de viață cu adevărat sănătos. A fost cu adevărat o provocare: să mănânc cât am nevoie și de toate, în loc de prea mult sau prea puțin, și să fiu activă. Să fac mișcare serios, nu pe fugă, îngrămădit și pentru a slăbi, ci mai ales în natură și exerciții pe care le fac cu plăcere. Eu aşa am reuşit în clipa de faţă să simt cu adevărat că mă vindec.

Spun aproape complet pentru că mai am de ”finisat” anumite aspecte şi pentru că, deși am scăpat de ea, această imagine proastă despre propria persoană va rămâne mereu în adâncul minții mele. Mă gândesc totuşi la ea ca la un vecin rău, pe care nu îl suport. Sunt forţată să trăiesc poate pentru totdeauna cu el, dar când îl văd, nu trebuie decât să îi spun ”Bună ziua!” şi să merg înainte în treaba mea, fără să mă uit în spate niciodată.

 

testimonial pentru Fun-Psi Club

https://funpsiclub.ro/2019/07/16/cu-sinceritate-despre-anorexie-si-tulburari-de-alimentatie/?fbclid=IwAR3YxiDPbALJIUXlKfbB_-FRW6p4eixK8y3aonwz5KjJTXnHhE3bDrheZXs

www.funpsiclub.ro