ROmedic Cabinete medicale Iași Cabinete Psihiatrie Psihiatrie Iași

Tipuri de inteligență 2

Tipuri de inteligență 2
Autor: FUN-PSI Club, Dr. Mihaela Gherasim

 

 

Inteligența vizual-spațială

 

Persoanele cu o inteligență vizual-spațială dezvoltată percep mediul într-un mod foarte clar și au o memorie bună a imaginilor. Au un dezvoltat simț al orientării și, în general, citesc cu plăcere o hartă. De asemenea, dispun de un ascuțit simț al spațialității și distanțelor, al măsurilor.

Acest tip de inteligență se pretează la o învățare, preponderent, prin indicii vizuale, cum ar fi grafice, diagrame, fotografii și imagistică plină de culoare. De cele mai multe ori e în corelație cu artele, desenul, pictura, fotografia.

Persoanele dotate cu inteligență vizual-spațială ridicată reușesc să vizualizeze cu ușurință în propria minte orice are legătură cu arta, moda, decorațiunile, designul, în lipsa obiectului fizic și înainte ca acesta să fie creat.

Caracteristici de bază:

  • Percepe cu ușurință culorile și formele
  • Poate vizualiza mintal orice
  • Abilități ridicate în rezolvarea puzzleurilor vizuale
  • Îi place geometria
  • Îi place să deseneze și să picteze
  • Îi place fotografia
  • Apreciază cărțile cu imagini
  • Bun simț de orientare
  • Bună memorie a locurilor
  • Abilități ridicate de compoziție grafică

Sugestii de carieră:

  • Arhitectură
  • Director artistic
  • Artist
  • Animație computerizată
  • Designer (modă, grafică, decorațiuni interioare)
  • Fotograf
  • Producție video
  • Supraveghere

Inteligența verbal-lingvistică

 

Persoanele dotate în mod ridicat cu acest tip de inteligență preferă cuvintele, atât în formă scrisă cât și în comunicarea verbală. Acestea apreciază complexitatea structurilor unei fraze, sensurile cuvintelor, modul în care ele sună și ceea ce exprimă. De obicei sunt predispuse la asimilarea relativ rapidă a limbilor străine. Dezvoltă cu ușurință un vocabular bogat, încă din copilărie.

De obicei au performanțe școlare bune, pentru că execută cu plăcere sarcinile legate de lectură și scris. Au abilitatea de a înțelege și explica altora concepte complexe.

Caracteristici de bază:

  • Le place să citească
  • Abilități dezvoltate de editare
  • Utilizează cuvinte ne-comune
  • Le plac jocurile care au la bază cuvintele
  • Verbalizează cu ușurință ceea ce citesc
  • O bună memorie a citatelor
  • Le plac jocurile de cuvinte și rimele
  • Deschiși către limbile străine

Sugestii de carieră:

  • Copywriter
  • Reporter
  • Editor
  • Jurnalist
  • Lector
  • Prezentator de știri
  • Terapeut specializat în probleme de limbaj
  • Profesor
  • Translator / interpret
 
Programare