„Timpul de ecran” al părinților
Mai mult decât timpul petrecut de căre copii în fața dispozitivelor digitale, ar trebui să ne îngrijoreze cel petrecut de părinții acestora. „Timpul de ecran” al părinților este un fenomen îngrijorător și care duce la „absență în prezență”.
La nivel global, niciodată în istoria omenirii părinții nu au avut mai mult timp la dispoziție pentru a își crește copiii. O mamă contemporană are la dispoziție mai mult timp pentru copii decât aveau mamele anilor 1960, în ciuda inserției masive a femeilor pe piața muncii.
Mai mult decât copiii mici obsedați de ecran, ar trebui să fim îngrijorați de părinții rezervați.
Părinții au acum mai mult timp la față cu copiii lor decât aproape toți părinții din istorie. În ciuda unei creșteri dramatice a procentului de femei pe piața muncii, mamele astăzi petrec în mod uimitor mai mult timp îngrijindu-și copiii decât mamele din anii 1960.
Dar interacțiunea dintre părinte și copil este din ce în ce mai scăzută și de calitate inferioară. Părinții sunt prezenți în mod constant în viața copiilor lor fizic, dar sunt mai puțin conectați emoțional.
Noul stil de interacțiune parentală poate întrerupe un vechi sistem de transmitere a informațiilor, învățare și educare, bazat pe contactul afectiv. Cu alte cuvinte, este alterată fundamental tehnica de transmitere a informațiilor de la părinte la copil, în cadrul speciei. Ne găsim, astfel, în teritorii neexplorate.
Experții în dezvoltarea copilului au nume diferite pentru sistemul de semnalizare diadică dintre adult și copil, care construiește arhitectura de bază a creierului. Jack P. Shonkoff, medic pediatru și director al Centrului pentru Dezvoltarea Copilului din Harvard, îl numește stilul de comunicare „servă și retur”; psihologii Kathy Hirsh-Pasek și Roberta Michnick Golinkoff îl descriu ca un „duet conversațional”.
Metodele de comunicare vocală pe care părinții de pretutindeni le adoptă în timpul interacțiunilor cu sugari și copii mici sunt marcate de un ton mai înalt, o gramatică simplificată și un entuziasm angajat, exagerat.
Deși această discuție este neinteresantă pentru observatorii adulți, bebelușii par a nu se sătura de ea. Nu numai asta: un studiu a arătat că sugarii expuși la acest stil de vorbire interactiv, receptiv emoțional la 11 luni și 14 luni știau de două ori mai multe cuvinte la vârsta de 2 ani decât cei care nu au fost expuși la acesta.
La începutul anilor 2010, cercetătorii din Boston au observat 55 de părinți care în timp ce mâncau, cu unul sau mai mulți copii, în restaurante fast-food.
Patruzeci dintre adulți au fost absorbiți de telefoanele lor în diferite grade, unii ignorând aproape în totalitate copiii. Cercetătorii au descoperit că tastarea și scrollul erau activitățile principale, nu preluarea apelurilor. În mod surprinzător, mulți dintre copii au făcut eforturi pentru câștigarea atenției, dar eu fost frecvent ignorați.
Un studiu a pus 225 de mame și copiii lor, de aproximativ 6 ani, într-un cadru familiar și a înregistrat interacțiunile lor pe măsură ce fiecărui părinte și copil li s-au dat alimente, pentru a le degusta. În timpul perioadei de observare, un sfert din mame și-au folosit telefonul în mod spontan, fiind cele care au înregistrat semnificativ mai puține interacțiuni verbale și nonverbale cu propriul copil.
În aceste condiții, este mai ușor să ne concentrăm anxietățile asupra timpului de ecran al copiilor noștri decât să lăsăm la o partepropriile dispozitive. Psihologic vorbind, acesta este un caz clasic de proiecție: deplasarea defensivă a propriilor probleme, asupra celorlalți, relativ nevinovați. Astfel, în ceea ce privește timpul de ecran, majoritatea dintre noi ar trebui să facă mai puține proiecții.
Dacă putem înțelege și accepta „tehnoferența” noastră, așa cum au numit-o unii psihologi, vom descoperi că putem face mult mai mult pentru proprii copii, indiferent de calitatea școlii lor sau de numărul de ore pe care le le dedicăm.
Părinții ar trebui să își permită momente de respiro, să se elibereze de presiunea la care sunt supuși constant. Copiii pot fi puși, ocazional, într-un loc amenajat unde să se joace singuri. Părinții n-ar trebui să fie mereu la dispoziție, indiferent de cum se simt, pentru a-i duce la fotbal sau alte activități. Părinții trebuie să trăiască uman. Dar, atunci când dedici timp copilului, lasă telefonul de-o parte.
(Sursa: The Atlantic via Center of the Developing Child – Universitatea Harvard)
Notă: Conținutul este editat și adaptat, ca stil și dimensiune.