Riscurile consumului de lapte de vacă crud

©

Autor:

Riscurile consumului de lapte de vacă crud

Continuă să existe o dezbatere asupra posibilelor beneficii în ceea ce privește popularitatea în creștere a consumului de lapte crud. Cu toate acestea, există preocupări semnificative, din cauza riscului de a contracta boli, în cazul în care laptele crud este contaminat cu agenți patogeni.
În unele studii, aproape o treime din toate eșantioanele de lapte crud conțineau agenți patogeni, chiar și atunci când proveneau de la animale sănătoase. Potrivit Centers for Disease Control and Prevention, din 1993 până în 2012, au fost 127 de cazuri de îmbolnăvire legate de lapte crud. Au rezultat 1.909 de boli și 144 de spitalizări. (1)

Prezența patogenilor umani

Sondajele din diferite țări au monitorizat prezența diferitelor tipuri de agenți patogeni din laptele brut, cu un nivel de prevalență de până la 13% pentru bacterii precum Campylobacter jejuni și Listeria monocytogenes. În unele studii, aproape o treime din toate probele de lapte conțineau cel puțin un tip de agent patogen. (2)

Laptele crud poate transporta bacterii periculoase precum Salmonella, E. coli, Listeria, Campylobacter și altele care provoacă intoxicații alimentare. Bacteriile din laptele crud pot fi deosebit de periculoase pentru persoanele cu sistem imunitar slăbit (cum ar fi persoane cu HIV/SIDA, cancer și diabet), copii, adulți în vârstă și femei însărcinate.

Cum se contaminează laptele crud?

Există diferite modalități prin care laptele crud poate fi contaminat cu microorganisme.

Mediul în care sunt crescute animalele este un rezervor de bacterii cauzatoare de boli, unele dintre ele putând exista chiar în laptele de vacă sau de capră, mai ales dacă animalul are o boală precum mastita. De asemenea, bacteriile pot contamina laptele în timpul procesului de muls sau în timpul transportului, procesării, ambalării și depozitării.

Fermierii care respectă bune practici igienice în timpul mulsului pot reduce, dar nu pot elimina complet riscul de contaminare. Deci, indiferent de măsurile luate de fermier, nu există garanția că laptele va fi întotdeauna lipsit de bacterii dăunătoare.

Simptomele unei intoxicații alimentare includ, de obicei:

  • Vărsături, diaree și dureri abdominale
  • Simptome asemănătoare gripei, cum ar fi febră, cefalee și durerile corpului


În timp ce majoritatea oamenilor sănătoși se vor recupera într-un timp scurt, unii pot dezvolta simptome care sunt cronice, severe sau chiar pot pune viață în pericol. Dacă tu sau cineva pe care îl cunoști se îmbolnăvește după ce a consumat lapte crud sau, dacă ești însărcinată și ai consumat lapte crud, consultă imediat medicul de familie.

Majoritatea produselor lactate conțin lapte pasteurizat sau produsele au fost prelucrate într-o manieră care ucide orice bacterie periculoasă. Pentru a evita să te îmbolnăvești ar trebui să alegi cu atenție laptele și produsele lactate pe care le consumi.

Produse lactate cu risc redus

  • Lapte sau smântână pasteurizate
  • Brânzeturi tari, cum ar fi cheddar, și parmezan
  • Brânzeturi moi, precum Brie, Camembert și brânzeturi moi în stil mexican, precum Queso Fresco, Panela, Asadero și Queso Blanco, făcute din lapte pasteurizat
  • Brânzeturi prelucrate
  • Iaurt preparat din lapte pasteurizat
  • Budinca din lapte pasteurizat
  • Înghețată sau iaurt congelat obținut din lapte pasteurizat (3)


Pasteurizarea

Pasteurizarea presupune încălzirea laptelui pentru o perioadă scurtă de timp. De obicei, laptele este încălzit la 72°C timp de 15 secunde. Acest proces este eficient în distrugerea oricăror bacterii cauzatoare de boli care pot fi prezente în laptele brut.

S-a afirmat că pasteurizarea distruge o parte din componentele benefice ale laptelui crud. Nu există dovezi fundamentate care să sugereze existența unei diferențe semnificative în ceea ce privește starea nutrițională a laptelui pasteurizat sau nepasteurizat. De asemenea, nu există dovezi științifice credibile care să demonstreze că laptele crud oferă beneficii suplimentare pentru sănătate la consumatori. Ia în considerare alegerea alimentelor fermentate pasteurizate, cum ar fi iaurtul și kefirul, care conțin bacterii benefice, fără riscul de îmbolnăvire legat de germenii din laptele crud.

Data actualizare: 03-10-2019 | creare: 03-10-2019 | Vizite: 9286
Bibliografie
1. The Dangers of Raw Milk: Unpasteurized Milk Can Pose a Serious Health Risk. Url: https://www.fda.gov/food/buy-store-serve-safe-food/dangers-raw-milk-unpasteurized-milk-can-pose-serious-health-risk
2. Griffiths MW. The microbiological safety of raw milk. In: Griffiths MW, ed. Improving the Safety and Quality of Milk, Volume 1: Milk Production and Processing. Boca Raton, FL: CRC Press; 2010: 27– 63.
3. Risks associated with consuming raw milk. Url: https://www.dairysafe.vic.gov.au/publications-media/science/795-risks-associated-with-consuming-raw-milk
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
  intră pe forum