Sălaj: Directorul Casei de Asigurări de Sănătate a fost demis
Data publicării: 27-07-2012
"Prin Ordinul 333 din 25 iulie 2012 al preşedintelui Casei Naţionale, mi-a fost revocat mandatul de preşedinte - director general al Casei de Asigurări de Sănătate Sălaj. Motivul constă în faptul că au fost modificaţi indicatori de performanţă în data de 24 iulie, deci cu o zi înainte de revocare, iar o prevedere legală şi o clauză din contractul de mandat specifică faptul că atunci când aceşti indicatori se modifică cu mai mult de 50% se produce revocare mandatului. Sunt oarecum bucuros că această revocare nu s-a produs ca urmare a neîndeplinirii indicatorilor de performanţă. Ultimul raport de activitate vizând primul semstru al anului 2012 a fost trimis la Bucureşti. Toţi indicatorii sunt foarte aproape de maxim, iar toate calificativele obţinute pe parcursul ultimilor doi ani, de când îndeplinesc această funcţie au fost de "foarte bine"", a precizat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, Claudiu Bârsan.
Acesta a adăugat faptul că decizia era una oarecum aşteptată în condiţiile politice actuale, dar că nu vrea să facă speculaţii privind o schimbare politică, atâta vreme cât şi el a fost susţinut de un partid politic pentru această funcţie.
"Demiterea are o oarecare acoperire în clauzele contractuale, clauzele legale însă, ce aş putea contesta la acest moment este faptul că modificare acestor indicatori de performanţă nu au fost adusă la cunoştinţa niciunuia dintre preşedinţii caselor judeţene de sănătate. Tot ceea ce am înţeles este că s-au publicat în Monitorul Oficial", a specificat sursa citată.
Bârsan a subliniat că, până în acest moment, nu ştie cine va fi înlocuitorul său în funcţia de director al CAS Sălaj, dar că numirea noului director ar fi normal să fie făcută în cursul zilei de joi, pentru ca el să poată preda mandatul în condiţii bune.
Sursa: Agerpres,
27-07-2012, Vizualizari 175
