Sanitas Covasna: Desfiinţarea CJAS şi DSP nu e o soluţie; vom protesta în stradă

Data publicării: 14-03-2013

Conducerea Sindicatului Sanitas Covasna nu este de acord cu decizia ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, de a desfiinţa Direcţiile judeţene de Sănătate Publică (DSP) şi Casele Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS), pe considerentul că această măsură va bulversa sistemul de sănătate şi va lăsa la nivel naţional sute de oameni fără locuri de muncă.
Liderul Sindicatului Sanitas Covasna, Vasile Neagovici, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES că angajaţii acestor instituţii sunt ''şocaţi şi îngroziţi'' de perspectiva de a-şi pierde locurile de muncă şi sunt decişi să se apere pe orice cale, inclusiv prin proteste de stradă.
''Vestea a venit pe neaşteptate, oamenii sunt speriaţi pentru că sunt pe punctul de a-şi pierde locurile de muncă chiar înaintea sărbătorilor de Paşte (...) Am discutat şi cu colegii din Federaţie (CNSLR Frăţia - n.r), nu suntem de acord cu aceste măsuri, vedem că ministrul una a promis şi alta face şi suntem pregătiţi să ieşim în stradă. Dacă pe calea dialogului nu merge şi nu se va reveni asupra deciziei, atunci vom ieşi în stradă şi vom apăra locurile de muncă ale oamenilor'', a spus Neagovici.
Acesta a menţionat că sindicatele au avut o colaborare bună cu ministrul Eugen Nicolăescu în mandatul precedent şi este surprins să vadă că acesta acţionează acum ''la fel ca pe vremea guvernului Boc'', când numeroase spitale au fost închise peste noapte fără o analiză temeinică privind oportunitatea şi implicaţiile acestei măsuri.
Neagovici a mai spus că ia în calcul şi varianta de a da în judecată Ministerul Sănătăţii, urmând să invoce în instanţă clauzele speciale prevăzute în contractul colectiv de muncă al angajaţilor din cadrul DSP Covasna.
Nu în ultimul rând, a menţionat că desfiinţarea celor două instituţii şi eventuala reorganizare pe structuri regionale ar putea genera probleme pentru asiguraţi. În urma desfiinţării DSP şi CJAS Covasna ar putea rămâne fără locuri de muncă un număr de 84 de persoane.
Ministrul Sănătăţii a anunţat că DSP şi CJAS vor fi desfiinţate în următoarele zile, măsură ce va aduce economii la buget.
Potrivit ministrului, Direcţiile de sănătate consumă 10% din fondurile de administrare ale Ministerului Sănătăţii, iar casele de asigurări ''mănâncă'', potrivit legii bugetului, 3% din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate. Nicolăescu a spus că nu vrea să mai finanţeze funcţionarii publici ''ca să-i omoare pe pacienţi cu birocraţia'', ci vrea să finanţeze programele de sănătate.
Sursa: Agerpres, 14-03-2013, Vizualizari 183
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.