Sensibilizarea societatii cu privire la HIV/SIDA

Data publicării: 03-12-2007

Presedintele Federatiei Nationale a Persoanelor cu HIV/SIDA (UNOPA), Cristian Rosu, a declarat, luni, cu prilejul redeschiderii Campaniei nationale de lupta anti SIDA, ca societatea trebuie sensibilizata in legatura cu aceste persoane stigmatizate in continuare.
    El considera ca vinovat pentru infectia in masa a copiilor inainte de 1990 este statul roman, iar acesta trebuie sa recunoasca faptul respectiv.
    Prof. dr. Adrian Streinu Cercel, presedintele Comisiei Nationale de Lupta Anti SIDA, a subliniat ca, inca din 1995, statul roman recunoscut ca a avut loc un accident epidemiologic si   a subliniat ca, din punct de vedere medical, nu se poate face acum o constatare, la acea vreme neexistand banca de seruri. O astfel de banca, abia acum se incearca sa se constituie, a aratat el.
     Dr. Streinu Cercel a spus ca este vorba despre un capitol inchis azi, iar la vremea respectiva au fost adusi experti din Franta, SUA si OMS, care au incercat sa faca lumina, dar fara succes."Nu stim ce s-a intamplat si nu vom sti niciodata," a subliniat specialistul citat.
    La randul sau, ministrul sanatatii, Eugen Nicolaescu, a declarat ca "suntem intr-o postura nefericita pentru ca a existat acest accident".
     El a subliniat ca eforturile facute pentru ca toti acesti bolnavi sa aiba acces la tratament, inseamna o recunoastere a acestei situatii si, implicit, o incercare de rezolvare a ei.
03-12-2007, Vizualizari 454
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.