Sindromul de tract iliotibial (tendon iliotibial)

Sindromul de tract iliotibial este o afecțiune caracterizată prin durere localizată la nivelul regiunii laterale a genunchiului, cauzată de inflamația porțiunii distale ale tractului iliotibial. Apare cel mai frecvent la alergători sau bicicliști. Mai este cunoscut sub denumirea de sindrom de tendon iliotibial sau sindromul de bandeletă iliotibială. (3, 5, 6)

 

Epidemiologie

Sindromul de tract iliotibial este o afecțiune comună la sportivi, reprezentând 22,2% dintre toate afecțiunile membrului inferior la alergători. (4, 6)

 

Anatomie

Bandeleta sau tractul iliotibial este o structură fascială groasă (țesut conjunctiv dens) ce se formează proximal prin confluența fasciilor flexorilor, extensorilor și abductorilor șoldului, ce își are originea la nivelul crestei iliace și se inseră distal prin două benzi, la nivelul tuberculului Gerdy al tibiei și epicondilului lateral femural. Sub tractului iliotibial, la nivelul zonei de inserție pe epicondilul femural se găsește țesut adipos inens vascularizat, ce poate fi sediul inflamației din sindromul de tract iliotibial. Tractului iliotibial se mai atașează la nivelul bicepsului femural, mușchiului vast lateral, patelei și ligamentului patelar. Are rolul de a stabiliza articulația genunchiului în regiunea laterală. (1, 2, 3, 7)

 

Etiologie

Sindromul de tract iliotibial este cauzat de fricțiunea excesivă a porțiunii distale a tractului iliotibial pe epicondilul femural lateral în timpul flexiei și extensiei genunchiului.


Acest sindrom nu apare la toți atleții, iar factorii de risc pentru apariția acestuia sunt:

  • îngroșarea preexistentă a tractului iliotibial
  • mersul/alergatul unor distanțe lungi săptămânal
  • intervalul mic între antrenamente
  • slăbiciune musculară a extensorilor și flexorilor genunchiului și abductorilor coapsei
  • sporturi cu mișcări repetitive de flexie extensie a genunchilor
  • exerciții fizice incorecte, incluzând modificări bruște ale intensității sau frecvenței exercițiilor sau nerespectarea pauzelor dintre exerciții
  • artrita sau atroza genunchiului (2, 3, 7, 9)

 

Semne și simptome

Simptomul principal al sindromului de tract iliotibial este durerea localizată la nivelul regiunii laterale a genunchiului. Durerea este difuză, fiind indicată de pacient cu toată palma.


Ulterior, odată cu continuarea activității fizice, durerea devine mai localizată (la nivelul epicondilului lateral femural), mai intensă, ascuțită.


Inițial, durerea apare după realizarea exercițiului fizic (mers, alergat), însă odată cu progresia afecțiunii, durerea poate apărea și în timpul exercițiilor sau în repaus. Durerea se agravează în timpul coborârii scărilor sau a coborârii unor suprafețe înclinate, în timpul întinderii piciorului în timpul mersului, în cazul repausului îndelungat în șezut cu genunchii flectați. (2, 3)

 

Diagnostic

Examen fizic

La palparea regiunii laterale a genunchiului, la aproximativ 2 cm deasupra liniei articulare se constată o indurare ce se agravează când pacientul stă în decubit lateral cu genunchiul flectat la 30 grade, poziție în care tractul iliotibial este întins la maximum peste epicondilul femural lateral. Uneori se poate constata și tumefiere la acest nivel.


Palparea unor puncte trigger localizate la nivelul vastului lateral, gluteusului mediu și bicepsului femural poate determina durere referită la nivelul regiunii laterale a genunchiului.


Se mai poate constata de asemenea slăbiciunea musculară a flexorilor și extensorilor genunchiului sau al abductorilor coapsei.


Testul Ober
poate fi folosit pentru aprecierea tensiunii tractului iliotibial. Pacientul stă în decubit lateral pe partea cu genunchiul neafectat poziționat la 90 grade, iar examinatorul stabilizează pelvisul și apoi produce abducția și extensia membrului inferior afectat până când acesta se aliniază cu restul corpului. La pacienții cu tract iliotibial de lungime normală și neafectat, se produce ulterior adducția membrului fără durere, iar la cei cu afectarea tracului iliotibial membrul rămâne în abducție și pacientul simte durere în regiunea laterală a genunchiului. (1, 2, 3, 6)

Paraclinic

Diagnosticul este adesea clinic, nefiind necesare alte investigații.

Imagistica prin rezonanță magnetică- este indicată atât pentru confirmarea suspiciunii clinice când tabloul clinic nu este suficient, cât și pentru diagnosticul diferențial cu alte afecțiuni cu aceeași manifestare clinică, iar în sindromul iliotibial la IRM se constată îngroșarea tractului iliotibial în regiunea distală, iar spațiul virtual dintre acesta și epicondilul lateral femural este inflamat și plin cu lichid. (2, 3, 4, 7)

Diagnostic diferențial

  • tendinopatia bicepsului femural
  • afecțiune articulară degenerativă
  • leziunile ligamentului colateral lateral
  • leziuni ale meniscului lateral
  • durere miofascială
  • sindromul de stres patelofemural
  • fracturi de stres (2, 3, 5)

 

Complicații

  • timp de vindecare prelungit în absența respectării recomandarilor de tratament
  • inflamația cronică a tractului iliotibial și a bursei, cauzând durere persistentă și limitarea executării unor mișcări
  • recurența simptomatologiei (7, 9)

 

Tratament

Obiectivele tratamentului sunt reprezentate de reducerea fricțiunii tendonului iliotibial pe condilul femural și astfel reducerea simptomatologiei.


Tratamentul în faza acută
a afecțiunii are ca țintă reducerea inflamației la nivelul porțiunii distale a tractului iliotibial. Metodele folosite pentru atingerea acestui scop sunt plasarea de pungi cu gheață, fonoforeza, iontoforeza, administrarea de antiinflamatorii non-steroidiene, alături de modificări aduse asupra activității fizice, fără de care metodele anterioare nu sunt eficiente. Astfel, nu este indicat mersul pe bicicletă, alergatul pe suprafețe înclinate, mersul pe distanțe foarte lungi și alte exerciții fizice ce amplifică durerea. Singurul exercițiu fizic permis în faza acută este reprezentat de înotul cu folosirea doar a brațelor. Se evaluează răspunsul la 3 zile, iar în caz de absența diminiuării simptomatologiei și a semnelor de inflamație locală, se indică tratamentul local cu corticosteroizi.


În faza subacută
, după remisiunea inflamației sunt indicate exercițiile fizice de întindere și întărire a tractului iliotibial.


Tratamentul chirurgical
de îndepărtare a bursei inflamate și a porțiunii inflamate a tractului iliotibial este luat în considerare doar după 6 luni de tratament conservator. (2, 7, 8)


Forumul Boli ale oaselor, muschilor si articulatiilor:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
  mai multe discuții din Boli ale oaselor, muschilor si articulatiilor
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.