Studiu: terapia antivirală care elimină complet virusul hepatic B

Studiu: terapia antivirală care elimină complet virusul hepatic B
Virusul hepatitei B reprezintă o problemă majoră de sănătate la nivel global, aproximativ 240 de milioane de oameni din întreaga lume fiind infectate cronic.
Considerat o cauză frecventă a bolilor hepatice, incluzând hepatita cronică, steatoza, fibroza, ciroza și carcinomul hepatocelular, virusul hepatic B se află într-o strânsă legătură cu apolipoproteina umană E. Conform unor noi cercetări, apolipoproteina umană E, prescurtată ApoE, o glicoproteină polimorfă cu un rol fundamental în metabolismul lipidelor, promovează infecția și producerea virusului hepatitei B.

Studiul, efectuat de către Luhua Qiao și Guangxiang Luo, sugerează că inhibatorii care interferează cu biogeneza glicoproteinei ApoE, secreția și legarea la receptori pot servi drept tratament antiviral pentru eliminarea infecției cronice cu virusul hepatic B. La momentul actual, terapia antivirală standard poate doar să inhibe replicarea virusului, însă fără a-l elimina din organism. Conform noilor descoperiri, infecția cu virusul hepatic B poate fi blocată eficient prin utilizarea unui anticorp monoclonal specific apolipoproteinei E sau prin eliminarea genei apolipoproteinei E din celulele hepatice producătoare ale virusului. În studiile precedente, realizate de către aceeași oameni de știință, s-a demonstrat faptul că apolipoproteina umană E joacă roluri importante inclusiv în infectarea cu virusul hepatitei C. Cercetătorii au reușit să arate că apolipoproteina E este necesară pentru infecția eficientă cu virusul hepatitei C.

Cu ajutorul anticorpilor monoclonali specifici apolipoproteinei E s-a realizat blocarea în mod eficient a infecției cu VHB. Folosindu-se de descoperirile anterioare, oamenii de știință ar putea stopa infectarea cu virusul hepatic B în același mod în care se speră că se va reuși blocarea infectării cronice cu virusul hepatitei C. Prin asimilarea concluziilor de până acum ale cercetărilor efectuate, există suficiente similitudini între cele două virusuri în ceea ce privește asocierea lor cu apolipoproteina E, astfel că tratamentul cu anticorpul monoclonal specific proteinei ar putea să se dovedească eficient în ambele situații.

Sursa: Science Daily

Data actualizare: 16-08-2019 | creare: 16-08-2019 | Vizite: 109
Bibliografie
Targeting apolipoprotein E could be key to eliminating hepatitis B virus, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2019/08/190808152453.htm
Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Profilaxia infecţiei cu virusul hepatitic B
  • Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
    Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.