Substanta cu care a fost otravit Iuscenko ar putea sa provina din Rusia

Data publicării: 14-01-2008

De trei ani, anchetatorii ucraineni incearca sa dezlege misterul legat de otravirea lui Viktor Iuscenko in anul 2004 cu o substanta puternica toxica, numita dioxina, in plina campanie prezidentiala, aminteste luni in pagina sa electronica cotidianul rus Komsomolskaia Pravda.
Presedintele de la Kiev, al carui chip a avut vizibil de suferit in urma otravirii, a fost tratat intr-o importanta clinica austriaca, dar nici pana acum medicii nu au reusit sa elimine intreaga de cantitate de otrava din organismul acestuia.
Dupa cum a declarat Iuscenko insusi, substanta cu care a fost otravit se produce doar in SUA, Marea Britanie si Rusia. Probe din dioxina occidentala se afla deja la dispozitia Kievului.
Sambata, 12 ianuarie, procurorul general al Ucrainei Aleksandr Medvedko a dat publicitatii raspunsul primit din partea Moscovei la rugamintea autoritatilor ucrainene de a trimite o proba din dioxina fabricata in Rusia.
"Partea rusa ne anunta ca dioxina cu formula pe care am indicat-o in solicitare nu se mai fabrica de multa vreme in Rusia", a anuntat, in cadrul unei conferinte de presa la Kiev, procurorul general ucrainean.
Potrivit raspunsului trimis de Procuratura Generala a Rusiei, substanta mentionata a fost fabricata un timp in Rusia, dar ea n-a fost niciodata destinata exportului, dupa cum a specificat Aleksandr Medvedko.
Raspunsul Moscovei nu a fost de natura sa multumeasca insa autoritatile de la Kiev, care au solicitat luni Rusiei sa specifice foarte clar daca "o cantitate infima din aceasa substanta fabricata odinioara in Rusia nu putea sa ajunga din vechile rezerve in Ucraina", dupa cum subliniaza publicatia citata.
14-01-2008, Vizualizari 441
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.