Trauma transgenerationala

Nu stiu cat de multa lume este la curent cu notiunea de trauma transgenerationala. Dar, sunt convinsa, ca ea a fost simtita, experimentata. Insa fara sa avem vreo explicatie care sa poate fi acceptata de ratiunea noastra.

Cu totii experimentam traume variate, iar noua descoperire – ca acestea se pot transmite din generatie in generatie, poate fi, la prima vedere o veste infricosatoare. Insa, cred ca ajuta sa avem in vedere si ceea ce mintea nu vrea sau nu poata sa conceapa. Principiile traumei transgenerationale nu se aplica doar la nivel individual, ci si la nivel de societate. Inca o data suntem expusi in fata adevarului ca suntem cu toii legati unii de altii, la nivel energetic si psihic.

Asa cum bine spunea Jung „Imprena cu pacientul, ne adresam batranului din noi insine care are 2 milioane de ani. In ultima analiza, marea majoritate a dificultatilor noastre vin din lipsa contactului cu instinctele noastre, cu mult uitata intelepciune care este pastrata in fiecare din noi insine.”

Va prezint mai jos un articol extrem de interesant – ce contine si dovezi stiintifice care explica existenta traumelor transmisible.

Trauma transgenerationala si efectele ei

Ce inseamna trauma transgenerationala?

Una din caracteristicile traumei este inabilitatea de a articula ce se intampla cu noi. Nu numai ca ne pierdem cuvintele, dar se intampla ceva si cu memoria noastra.

In timpul unui incident traumatic, procesele noastre interioare devin dezorganizate intr-un asemenea fel incat nu mai recunoastem amintirile ca apartinand evenimentului original.

Fragmente de memorie, dispersate ca imagini, senzatii corporale si cuvinte raman stocate in inconstient si se pot activa mai tarziu. Odata ce sunt scoase la lumina, este ca si cum a fost apasat un buton invizibil , cauzand scoaterea la lumina a unor aspecte din trauma originara in viata de zi cu zi.

In mod inconstient, am putea sa ne gasim reactionand la anumiti oameni, evenimente sau situatii in moduri vechi, familiare care au ecou in trecut.

Trauma transgenerationala si reconstituirea traumatica

Sigmund Freud a identificat acest tipar cu mai mult de o suta de ani in urma. Reconstituirea traumatica sau compulsia la repetitie, asa cum a numit-o Freud, este o incercare a inconstientului de a repune in scena ceea ce este nerezolvat, asa incat sa primim experienta reparatoare la trauma din trecut.

Aceasta dorinta a inconstientului de a elibera evenimente din trecut poate fi unul din mecanismele in functiune in cazul in care o trauma transgenerationala, nerezolvata din trecut, se repeta in randul generatiilor urmatoare.

Carl Jung credea si el ca ceea ce ramane inconstient nu se dizolva, ci mai degraba iese la suprafata in vietile noastre ca soarta sau noroc.

„Orice nu iese la suprafata ca si constiinta, spune el, se reintoarce ca destin.” Cu alte cuvinte, e posibil sa ne repetam pattern-urile inconstiente pana cand le aducem la lumina constientizarii. Si Jung si Freud au observat ca orice este prea dificil de procesat nu dispare de la sine, ci mai degraba este stocat in inconstient.

Freud si Jung au observat cum fragmente din experiente de viata blocate, suprimate sau reprimate vor aparea in cuvinte, gesturi si comportamente ale pacientilor.

Timp de decade, terapeutii au cautat indicii precum acte ratate, pattern-uri de accidente sau imagini aparute in vis.

Progrese recente in tehnologia imaginii au permis cercetatorilor sa scoata la iveala creierul si functiile corpului care sufera in urma episoadelor traumatice.

Bessel van der Kolk este un psihiatru olandez cunoscut pentru cercetarile sale asupra stresului posttraumatic. El explica ca in timpul traumei centrul vorbirii este inchis, ca si cortexul prefrontal, partea de corp responsabila pentru experimentarea momentului prezent.

El descrie teroarea fara cuvinte a traumei ca experienta de a-ti pierde cuvintele, o intamplare comuna atunci cand caile creierului sunt inchise in timpul perioadelor de amenintare si pericol.

„Cand oamenii retraiesc experientele traumatice, lobul frontal devine afectat si, ca rezultat, au dificultati in a gandi si a vorbi. Nu sunt capabili de a comunica cu ceilalti si cu ei insisi despre ce se intampla.”

Cu toate astea, cuvintele, imaginile si impulsurile care se fragmenteaza in urma unui eveniment traumatic reapar pentru a forma un limbaj secret al suferintei pe care o caram cu noi. Nimic nu este pierdut. Bucatile au fost doar reclasate.

Anumite curente din psihoterapie incep acum sa cerceteze trauma transgenerationala, pentru a include evenimentele traumatice din familie si din constiinta sociala ca parte a intregii poze.

Tragediile care variaza de la fel la intensitate – precum abandon, suicid, razboi sau moartea timpurie a unui copil, parinte sau frate – pot trimite valuri de soc de la o generatie la alta, creand ceea ce se numeste trauma transgenerationala.

Dezvoltari recente in campul biologiei celulare, al neurobilogiei, epigeneticii si psihologia dezvoltarii dezvaluie importanta explorarii a cel putin trei generatii de istorie familiala pentru a intelege mecanismul din spatele tiparelor de trauma trangenerationala sau a suferintei care se repeta.

Trauma transgenerationala, din perspectiva stiintifica

Intr-o incercare de a explica povesti ca ale lui Jesse, oamenii de stiinta au cautat sa identifice markeri biologici – dovezi ca trauma transgenerationala se transmite de la o generatie la alta.

Rachel Yehuda, profesor de psihiatrie si neurostiinta la Scoala de Medicina Muntele Sinai din New York este unul din expertii lumii in stresul posttraumatic care a studiat trauma trangenerationala, fiind un pionier adevarat in domeniu. In numeroase studii, Yehuda a examinat neurobiologia PTSD in supravietuitorii Holocaustului si copiii lor.

Cercetarea ei asupra cortizolului in particular (hormonul de stres care ajuta corpurile noastre sa se intoarca la normal dupa ce experimentam trauma) si efectele sale asupra functiei creierului a revolutionat intelegerea si tratamentul PTSD-ului in toata lumea. Oamenii cu PTSD au sentimente si senzatii asociate cu trauma transgenerationala, in ciuda faptului ca trauma s-a intamplat cu generatii inainte. Simptomele includ depresia, anxietatea, amorteala, insomnia, cosmarurile, gandurile infricosatoare si sentimentul ca esti pe marginea prapastiei.

Yehuda si echipa sa au aflat ca copiii supravietuitorilor Holocaustului care au avut PTSD s-au nascut cu niveluri de cortizol mai scazute, la fel ca parintii lor, fiind predispusi sa retraiasca simptomele de PTSD ale generatiei anterioare.

Descoperirea nivelurilor joase de cortizol la oamenii care experimenteaza un eveniment traumatic acut a fost controversata, mergand impotriva ideii inradacinate ca stresul este asociat cu nivelurile inalte de cortizol. In mod specific, in cazuri de PTSD cronic, productia de cortizol poate deveni suprimata, contribuind la niveluri joase masurate si la supravietuitori si la copii.

Yehuda a descoperit niveluri similare de cortizol la veteranii de razboi, ca si la femeile gravide care au dezvoltat PTSD dupa ce au fost expuse atacurilor de la WTC si la copiii lor. Nu numai ca a aflat ca supravietuitorii din acest studiu produc mai putin cortizol, caracteristica pe care o transmit copiilor, dar a notat ca anumite tulburari psihiatrice, precum PTSD, sindromul durerilor cronice si al oboselii crnice sunt asociate cu niveluri scazute de cortizol. 50 pana la 70 % din pacientii PTSD intrunesc criteriile de diagnostic pentru depresie majora sau pentru alte probleme de anxietate.

Cercetarea lui Yehuda demonstreaza ca e de trei ori mai probabil sa experimentam simptome de PTSD daca unul din parinti a avut PTSD si ca rezultat, e mai probabil sa suferim de depresie si anxietate.

Ea considera ca acest tip de PTSD transgenerational este mostenit genetic mai degraba decat a proveni din a fi expusi la povestile parintilor.

Yehuda s-a numarat printre primii cercetatori care au aratat cum descendentii supravietuitorilor traumelor poarta simptomele emotionale si fizice ale traumelor pe care nu le experimenteaza direct.

Pentru a procesa trauma trangenerationala, este de folos pentru clienti sa existe experienta directa a sentimentelor si senzatiilor care exista in corp.

Nu toti avem in spate o trauma transgenerationala atat de dramatica.

Lasand originile acestor traume la vedere, pattern-uri vechi din familie pot fi in final lasate sa se odihneasca. Este important sa notezi ca nu toate efectele care tin de trauma transgenerationala sunt negative. Exista si asa numitele schimbari epigenetice – modificari chimice care se intampla ca rezultat al unor evenimente traumatice.

Conform lui Rachel Yehuda, scopul unei schimbari epigenetice este extinderea unui set de moduri prin care raspundem la situatii stresante, ceea ce este un lucru pozitiv.

„Cu cine ai prefera sa fii intr-o zona de razboi?” intreaba. „Cineva care a trecut prin adversitati si stie cum sa se apere pe sine? Sau cineva care nu a trebuit sa se lupte niciodata pentru nimic?”

O data ce intelgem ce fac schimbarile biologice aduse de stres sau de trauma, ne spunem „Putem dezvolta un mod mai bun de a ne explica noua insine care sunt adevaratele capacitati si potentialul nostru.”

Vazute in acest fel, trauma transgenerationala si experientele traumatice in sine nu creeaza numai o mostenire a nefericirii, dar pot sa creeze si calea spre o putere si o rezilienta care vor fi mostenite de generatiile urmatoare.

Extras din „It Didn’t Start With You: How Inherited Family Trauma Shapes Who We Are”, Mark Wolynn