Un adeziv biologic din fructele de vâsc

Un nou studiu al cercetătorilor de la Universitatea McGill și Institutul Max Planck arată că fibrele obținute din vâsc au capacitatea de aderare la nivelul pielii și al cartilajelor, precum și al materialelor sintetice, făcând posibilă dezvoltarea unei noi game de lipiciuri medicale și industriale.
Conform oamenilor de știință, o boabă de vâsc poate produce doi metri de fir lipicios ce poartă denumirea de viscină, acestea fiind folosite în trecut pentru tratare unui număr mare de afecțiuni medicale, precum infertilitatea, epilepsia sau cancerul.

Lucrarea, publicată în PNAS Nexus, explorează posibilitatea ca acestea să adere la diverse țesuturi umane și la numeroase tipuri de materiale, fiind obținute printr-o procesare simplă în urma căreia se obțin fibre flexibile de rigiditate crescută. Matthew Harrington, autor principal al lucrării și profesor la Departamentul de Chimie din cadrul Universității McGill, afirmă că descoperirea a survenit în mod întâmplător, în timp ce fiica sa a început să lipească o boabă de vâsc de diverse materiale. De menționat, însă, este faptul că lucrările anterioare ale profesorului au fost axate pe identificarea unor noi compuși adezivi și pe aplicațiile acestora în dezvoltarea unor materiale biomedicale.

Specialiștii explică faptul că, atunci când sunt umede, fibrele de viscină ce prezintă proprietăți adezive au capacitatea de a se întinde în filme subțiri și de a fi ambalate în structuri tridimensionale, ceea ce ar putea însemna că această substanță poate fi utilizată drept sigilant pentru răni cutanate sau poate fi folosită pentru a acoperi tegumentul. În plus, tot în cadrul unor astfel de medii umede, fibrele de viscină pot să se lipească de diverse materiale în mod reversibil. Nils Horbelt, doctorand la Institutul Max Planck, afirmă că a purtat la nivelul pielii o astfel de peliculă subțire de viscină timp de trei zile consecutive, astfel încât să îi observe calitățile adezive, putând la final să o îndepărteze ușor prin fricționarea degetelor.

Harrington concluzionează evidențiind capacitatea viscinei de a adera la lemn, piele și pene, aspect posibil relevant din punct de vedere evolutiv. Cu toate acestea, specialiștii găsesc greu de explicat proprietatea acesteia de a se lipi de materiale sintetice precum plasticul, sticla sau aliajele metalice, întrucât niciun alt compus adeziv nu mai prezintă o adaptabilitate atât de crescută. Demne de remarcat, totodată, sunt și proprietățile biodegradabile și bioregenerabile ale viscinei, ceea ce îi conferă potențialul de utilizare extinsă în viitor.

sursa: Science Daily
foto: McGill