Un al doilea miner, operat la Spitalul de Arsi din Capitala

Data publicării: 19-11-2008

Un al doilea miner ranit intr-una dintre exploziile de la mina Petrila a fost operat, miercuri, la Spitalul de Arsi din Capitala, starea sa continuand sa fie critica, cel putin in urmatoarele doua saptamani, a declarat directorul medical al unitatii spitalicesti, dr. Cristian Nitescu.
Potrivit acestuia, pacientul suferise arsuri pe 85% din suprafata corpului si a fost operat miercuri dimineata la brate. Operatia a decurs bine iar pacientul se afla la Terapie Intensiva.
Minerul cu arsuri pe 35% din suprafata corpului a fost detubat si in prezent respira singur.
Marti, un alt miner, cu arsuri pe 80% din suprafata corpului, a suferit o interventie chirurgicala, care a constat in excizarea leziunilor de arsura profunde si acoperirea lor cu homogrefe din banca de piele.
Nitescu a precizat, miercuri, ca "probabil si urmatoarele saptamani vor fi critice" pentru cei doi pacienti operati, prognosticul ramanand rezervat pentru toti pacientii.
La Spitalul de Arsi mai sunt internati inca doi mineri accidentati la Petrila, cu arsuri pe 55%, respectiv 35% din suprafata pielii, insa medicii nu au luat decizia de a interveni chirurgical in cazul lor, a precizat doctorul.
In privinta acestora, directorul medical a mentionat, marti, ca starea lor este "stabila din punct de vedere hemodinamic si respirator".
Alti trei mineri accidentati la Petrila se afla internati la Spitalul de Urgenta Floreasca din Capitala, in stare stabila, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, dr. Bogdan Oprita, purtator de cuvant al spitalului.
Doi dintre minerii internati la Floreasca sunt intr-o stare grava iar cel de-al treilea este intr-o situatie mai buna. Ei se afla la Terapie Intensiva, fiind evaluati zilnic.
Si in cazul lor, deocamdata, prognosticul pentru termen scurt ramane rezervat.
Sursa: Agerpres, 19-11-2008, Vizualizari 380
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.