Un impuls pentru imunoterapia cancerului

Cercetătorii MIT au identificat o metodă de a ameliora răspunsul la aceste tratamente, prin asocierea inhibitorilor punctelor de control (checkpoint inhibitors) cu nanoparticule care stimulează sistemul imun. Studiul a fost publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences.
Inhibitorii punctelor de control pot să redea celulelor sistemului imun capacitatea de a ataca celulele tumorale. Aceste medicamente administrate singure sunt eficiente în cazul unui număr limitat de pacienți. Au fost testate mici fragmente de ADN care alterează răspunsul sistemului imun față de prezența tumorii, ceea ce s-a dovedit a avea un efect sinergic cu inhibitorii punctelor de control. Această terapie dublă a încetinit și chiar oprit creșterea tumorilor în șoarecii de laborator. Efectul administrării acestor oligonucleotide alături de inhibitorii punctelor de control este net superior utilizării doar a uneia dintre aceste două categorii de terapii.
Încercările anterioare de a administra imunostimulatoare împreună cu inhibitori ai punctelor de control au eșuat. Cercetătorii MIT au împachetat oligonucleotidele (mici fragmente de ADN) în peptide care pot pătrunde în tumori, prin interacțiuni cu suprafața celulelor maligne, astfel încât tumorile sunt țintite în mod specific. Peptidele prezintă și porțiuni încărcate pozitiv, care le permit să penetreze membranele celulare ale celulelor canceroase.
Fragmentul de ADN utilizat reprezintă o secvență care este întâlnită frecvent în bacterii, ceea ce o transformă într-o țintă care poate fi detectată de sistemul imun uman. Interacționează cu receptorii cu rol în imunitate Toll-like. Dubla terapie a fost eficientă nu doar în atacarea tumorii primare, ci și a metastazelor.
Acest studiu a fost realizat pe șoareci de laborator, iar investigarea eficienței și siguranței administrării acestei duble terapii și subiecților umani este o direcție necesară de continuare a proiectului. Cercetătorii MIT lucrează, de asemenea, la dezvoltarea utilizării acestor oligonucleotide singure, cu scopul de a fi administrate pacienților care nu răspund la inhibitorii punctelor de control.
sursa: Science Daily
foto: Nicki Watson, W. M. Keck Microscopy Facility at Whitehead Institute, colorized by MIT News
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
- Gel din fibre vegetale care poate dubla rata de eradicare a tumorilor canceroase
- Consumul de ciuperci, asociat cu un risc diminuat pentru cancerul de prostată
- Cofeina îi ajută pe supraviețuitorii cancerului să facă mai multă activitate fizică
- Cercetătorii regândesc chimioterapia clasică pentru a depăși rezistența la tratament în cancer
- Implant silicon sani
- Pentru cei cu anxietate si atacuri de panica FOARTE IMPORTANT
- GRUP SUPORT PENTRU TOC 2014
- Histerectomie totala cu anexectomie bilaterala
- Grup de suport pentru TOC-CAP 15
- Roaccutane - pro sau contra
- Care este starea dupa operatie de tiroida?
- Helicobacter pylori
- Medicamente antidepresive?
- Capsula de slabit - mit, realitate sau experiente pe oameni