Un moment de dezechilibru sau depresie funcţională? Provocările unei boli invizibile.

De puţine ori oamenii vin în cabinet cu o problemă punctuală, de tipul, mă simt trist sau sunt anxios când trebuie să vorbesc în public, sau mi-e teamă să călătoresc cu avionul. De cele mai multe ori, vin cu un complex de situaţii şi greutăți prin care trec. Când vin în cabinet ajung de fapt în momentul în care se simt copleşiţi, nu mai văd sensul, nu mai ştiu ce decizii să ia şi nici cum să o scoată la capăt.

Unii sunt nemulţumiţi la locul de muncă şi sătui de nedreptăţi, dar se simt constrânşi şi nu îndrăznesc să plece. Se gândesc ba că poate nu îşi vor găsi ceva mai bun, ba că oricum e la fel peste tot. Alţii simt că acasă nu e neapărat armonie şi mulţi simt că nu mai fac lucruri pentru ei, că se scufundă în treburile casnice şi familiale. În mod real, aud de multe ori „vreau măcar 2 ore pentru mine, atât, nu cer mult”. Alţii simt că stagnează, în timp ce multe persoane din cercul de prieteni par că evoluează sau unii, pur şi simplu renunţa şi ajung să ducă o viaţă statică, privind la televizor seriale şi petrecând wekeendul în casă. Nu mă înţelegeţi greşit, nu e nimic în neregulă cu a avea momente sau perioade mai statice, atâta vreme cât acestea nu te fac nefericit. Dacă însă te simţi vinovat şi ai vrea să ieşi din asta dar nu poţi, atunci, e clar că e momentul să acţionezi cumva. O vacanţă poate ajuta, dar pe termen scurt, la fel şi povestitul prietenilor, sigur că ajută, dar tot pe termen scurt.

Aparent, cele de mai sus pot părea ca momente de impas sau dezechilibru. În realitate, cei care trec prin ele pot experimenta ceea ce se numeşte depresie funcţională. Din păcate, termenul de depresie funcţională nu este unul oficial, deşi a fost intens dezbătut de specialişti în domeniu. În acest moment ea este cumva asociata diagnosticului intitulat Tulburare Depresivă Persistentă (Persistent Depressive Disorder sau PDD). Asta pentru că, în principal, persoanele cu această suferinţă îşi văd în continuare de viaţă, merg la lucru, fac activităţi însă în interior sunt trişti, neîncrezători, nemulţumiţi, stresaţi, obosiţi. Practic, din exterior persoana poate fi percepută ca fiind ok şi ca având multe lucruri de care să se bucure în viaţă, dar pe interior, aceşti oameni trăiesc un tumult intens.

Cu alte cuvinte, depresivii funcţionali experimentează simtomele clasice ale depresiei, însă la o intensitate mai redusă.

Prin ce trec, în mod concret:

• Scăderea apetitului, sau, din contră, mâncatul compulsiv
• Sentimentul că sunt captivi şi că nu există ieşire din situaţia lor; pot fi percepuţi de ceilalţi ca fiind leneşi sau delăsători
• Lipsa motivaţiei, a energiei, stare relativ constantă de oboseală
• Sentimente de tristețe, par că se bucura, însă de multe ori se prefac pentru a se conforma unei situaţii sociale
• Dificultăţi de concentrare şi luarea deciziilor
• Din cauza stării de copleşire internă, pot fi percepuţi de ceilalţi ca fiind cinici sau negativişti
• Din cauză că ceilalţi au aşteptări de la ei, se străduiesc să le împlinească, dar consumul de energie este enorm
• Pot izbucni în plâns la locul de muncă (ceilalţi îi pot percepe ca fiind ultrasensibili sau reacţionând disproporţionat) din lucruri aparent mărunte
• Pot începe să consume alcool, fără să o ducă la extrem, însă relativ constant
• În interior trăiesc constant într-o spirală a îndoielii de sine

Tratament

Sigur că există soluţii. Pe de o parte, avem tratement medicamentos care poate fi prescris de psihiatru, pe de altă parte psihoterapia este un real sprijin în a oferi celor cu depresie funcţională instrumentele care au nevoie pentru a ieşi din ea şi pentru a face faţă mai bine, în viitor, provocărilor.

Aşa cum le explic tuturor clienţilor mei, încă de la prima şedinţă, e foarte important să abordezi lucrurile pe două planuri: unul pragmatic – care oferă o serie de „quick fixes” şi unul non-pragmatic (aşa îl denumesc eu) care se referă la a merge mai în profunzime, la a înţelege cu adevărat ce se întâmplă în interiorul tău.

De ce două planuri şi de ce aşa? Pentru că, pe de o parte, oamenii au nevoie de un rezultat rapid şi palpabil, ceva ce să poată aplica încă de la prima şedinţă. Pe de altă parte, consider că dacă nu înţelegem în profunzime de unde vin lucrurile care ne frământă, care e sensul lor şi ce vor să ne transmită, mereu există riscul să revină şi să se producă o neîncredere în proces, dar şi în propria persoană. Aşa că, din perspectiva mea, una fără altă nu se poate. E ca la o dietă: de îndată ce o începi se văd nişte rezultate şi te entuziasmează, dar dacă nu te ţii de ea o perioadă bună ca să devină un stil de viaţă, poţi stagna sau kilogramele pot reveni.

Revenind la cele două planuri, poate vă întrebaţi ce conţin.

O să vă redau pe scurt:

În cel pragmatic se vorbeşte foarte mult despre modul în care ne funcţionează mintea, cum emoţiile noastre pot fi influenţate de felul în care gandim, cum la nivel de gând pot fi până la 101 erori, cum putem depista aceste erori şi cum le putem restructura, trecem apoi la sursa gândurilor şi a convingerilor noastre, încercând să le identificăm şi să le corectăm pe cele limitative şi ajungem până la ceea ce se numeşte scheme cognitive - adică o serie de mesaje după care, fără să conştientizăm, ne ghidăm viaţa. Vă dau doar un exemplu: dacă unul din aceste mesaje, fără să ne dăm seama, este „nu sunt suficient de bun”, putem fi manageri de top, antreprenori, medici emeriţi, putem avea tone de diplome şi recunoaşteri, familia perfectă şi tot să fim nefericiţi, pentru că, indiferent de ce facem, la bază şi în mod inconştient, nimic nu e suficient.

Mai sunt multe de povestit, inclusiv despre scenariul de viaţă, despre roata vieţii şi alte forme de autocunoaştere şi înţelegere pragmatică a emoţiilor şi gândurilor noastre, dar mă voi opri aici.

În partea non-pragmatică, mergând în profunzime, înţelegem cum am învăţat să gândim aşa, cum ne-au ajutat sau limitat părinţii (pentru că da, tot ce ştim am învăţat la un moment dat în copilărie), vindecăm copilul interior, eliminăm părintele critic internalizat şi învăţăm comportamente de adult sănătos şi fericit.

Nu spun că e simplu, dar e un proces frumos de creştere şi dezvoltare care are ca rezultat o gestionare mai bună a situaţiilor stresante, mai multă energie pentru ce ne dorim, sănătate fizică mai bună, eliberarea de gânduri negative şi multe altele.

Nu lăsaţi provocările din viaţă să vă sece de putere, chiar se pot adresa astfel încât să orice provocare să fie privită cu încrederea că îi veţi face faţă cu succes.

Viviana Andone, Psihoterapeut
Cabinet Individual de Psihologie, Bucuresti, Piata Rosetti nr 6
www.vivianaandone.ro
0742.401.900