Hipoaldosteronismul

Hipoaldosteronismul este definit ca fiind deficitul izolat de aldosteron, acompaniat de o sinteza normala de cortizol si  apare in asociere cu hiporeninemia, ca un defect de biosinteza mostenit, postoperator dupa extirparea unui adenom secretant de aldosteron, in timpul administrarii prelungite de heparina, in afectiuni pretectale ale sistemului nervos si in hipotensiunea posturala severa.

Manifestarile comune ale tuturor formelor de hipoaldosteronism este incapacitateade a creste adecvat secretia de aldosteron, ca raspuns la restrictia de sare. Multi pacienti au o hipopotasemie(concentratia scazuta a potasiului in sange) inexplicabila, deseori exagerata de restrictia aportului de sare din alimentatie. In cazuri severe se produce pierderea urinara de sodiu la un aport desodiu normal, in timp ce in formele medii , pierderile excesive de sodiu prin urina apar doar in timpul restrictiei de sare.

Multe dintre cazurile de hipoaldosteronism izolat apar la pacientii cu sinteza deficitara de renina (enzima secretata de o zona a rinichiului situata in apropierea glomerulilor si denumita aparat juxtaglomerular)- asa numitul hipoaldosteronism hiporeninemic-, cel mai frecvent la adulti cu insuficienta renala usoara si diabet zaharat, in asociere cu hiperpotasemie si acidoza metabolica, disproportionate fata de gradul afectarii renale.

Nivelul reninei plasmatice nu creste in mod normal dupa o restrictie de sodiu si dupa modificarile de postura, cauzele de crestere a nivelului plasmatic al reninei cuprinde posibil afectiuni renale(cel mai probabil), neuropatia autonoma, cresterea volumului lichidelor extracelulare  si un defect in conversia precursorilor reninei in renina activa.

Nivelul plasmatic de aldosteron nu creste in mod normal dupa o restrictie de sodiu sau contractie volumica probabil datorita hiporeninemiei; la acesti pacienti creste prompt secretia de aldosteron dupa stimulare cu ACTH, insa nu este sigur daca nivelul raspunsului este normal. Pe de alta parte, nivelul aldosteronului pare a fi scazut comparativ cu hiperkaliemia.

Hipoaldosteronismul poate fi asociat si cu nivel crescut de renina; la acesti pacienti secretia de aldosteron este scazuta pana la absenta, nivelul plasmatical reninei este crescut. Pacientii sever afectati pot avea si hipoaldosteronism hipereninemic fara hiperkaliemie, la acestia ,rata mortalitatii fiind crescuta(80%).Cauzele hipoaldosteronismului hiperreninemic cuprind probabil necroza suprarenalei (rara) sau modificari ale steroidogenezei din mineralocorticoizi la glucocorticoizi, posibil datorita stimularii prelungite prin ACTH.

Inainte de diagnosticarea hipoaldosteronismului izolat la un pacient cu hiperkaliemie, trebuie exclusa „pseudohiperkaliemia” prin determinarea nivelului plasmatic al potasiului, apoi trebuie demonstrata existenta unui raspuns normal al cortizolului la stimularea cu ACTH si determinate nivelurile reninei si aldosteronului dupa stimulare (ortostatism ,restrictie de sodiu).

Un nivel scazut atat de renina cat si de aldosteron stabileste diagnosticul de hipoaldosteronism hiporeninemic.

Un nivel scazut de aldosteron asociat cu un nivel crescut de renina denota un defect in biosinteza aldosteronului sau o nereactivitate selectiva la angiotensina II ( peptid ce are actiune vasoconstrictoare si stimuleaza eliberarea hormonilor vasopresina si aldosteron).

Tratamentul hipoaldosteronismului izolat se realizeaza prin substitutia deficitului de mineralocorticoizi prin administrarea orala zilnica a 0,05-0,15 mg de fludrocortizon in conditiile unui aport normal de sare(150-200mmol/zi). Totusi, pacientii cu hipoaldosteronism hiporeninemic pot necesita doze mai mari de mineralocorticoizi pentru a corecta hiperpotasemia; acestea sunt insa riscante la pacientii cu hipertensiune arteriala, insuficienta renala usoara sau insuficientacardiaca congestiva. De aceea, un alt mod de abordare este administrarea de furosemid (care poate ameliora acidoza si hiperkaliemia) si restrictia aportului de sare. Uneori este eficace combinarea acestor doua metode de tratament.