Boli si afectiuni
inapoi

Lipsa orgasmului la femei (anorgasmia)


Lipsa orgasmului la femei (anorgasmia)

Una dintre principalele probleme de prezentare ale femeilor in cabinetul de psihosexologie este anorgasmia sau lipsa totala sau partiala a orgasmului.

 

Ce este anorgasmia?


Anorgasmia este incapacitatea de a ajunge la orgasm, chiar si in urma stimularii adecvate.

 

Care sunt cauzele anorgasmiei?


Cauzele anorgasmiei sunt considerate a fi in proportie de 90% psihologice. Cu toate acestea exista o serie de probleme medicale care pot duce la anorgasmie si cauzele medicale posibile trebuie investigate inainte de debutul psihoterapiei, considerata a fi tratamentul de electie al anorgasmiei feminine. Asemenea probleme medicale includ: diabetul zaharat, scleroza multipla, traumatismele pelvine, tulburarile hormonale, histerectomia totala, unele boli cardiovasculare, leziuni de coloana vertebrala, utilizarea de medicamente cum sunt unele antidepresive sau amantadina.
Din acest motiv examinarea medicala initiala trebuie sa cuprinda o serie de analize de sange care sa indice daca exista un diabet zaharat, lipsa ovulatiei, hipotiroidism sau dezechilibre hormonale. In general medicul indica efectuarea de hemoleucograma, probe hepatice, analize hormonale pentru tiroida si ovare, glicemia. Daca cauzele medicale sunt inlaturate, asa cum se intampla in aproape 90% din cazuri, atunci anorgasmia este de competenta psihoterapiei/ psihosexologiei.

 

Din ce cauza apare anorgasmia de natura psihologica?


Din punct de vedere medical anorgasmia este de mai multe tipuri: anorgasmia primara, anorgasmia secundara, anorgasmia situationala si anorgasmia intamplatoare, fiecare cu cauzele ei psihologice specifice.

 

Anorgasmia primara


Anorgasmia primara se caracterizeaza prin absenta orgasmului si nivel scazut de excitatie sexuala, desi actul sexual sau alte activitati sexuale sunt percepute ca fiind placute. 10 - 15% dintre femeile care urmeaza un tratament psihoterapeutic au anorgasmie primara. Cauze posibile ale anorgasmiei primare sunt: inhibitiile socio-culturale, sentimentele nerezolvate legate de o experienta sexuala traumatica din trecut (abuz sexual, viol, etc), lipsa de cunostinte despre sexualitate, lipsa ocaziei de a avea acte sexuale intr-o atmosfera acceptabila social, existenta unui partener cu dificultati de erectie, durerea resimtita in timpul actului sexual. Destul de frecvent se intampla ca nici unul din aceste motive sa nu fie prezente.
Terapia anorgasmiei primare include maximalizarea comunicarii cu partenerul, comunicare care este de multe ori deficitara. In mod frecvent incorporarea stimularii clitoridiene in actul sexual este suficienta pentru a ajunge la orgasm, iar masturbarea in lipsa partenerului duce la succes de cele mai multe ori.

 

Anorgasmia secundara


Anorgasmia secundara este pierderea capacitatii de a ajunge la orgasm, dupa o perioada in care femeia a ajuns la orgasm in mod constant. Cauze posibile ale anorgasmiei secundare sunt: alcoolismul, depresia, sentimentele de tristete, diferite boli somatice, menopauza cu lipsa de hormoni feminini, evenimente care au interferat cu sistemul de valori sexuale ale femeii.
Anorgasmia secundara apare insa cel mai frecvent datorita problemelor existente in cuplu, astfel ca psihoterapia este centrata pe atrenamentul comunicarii in cuplu si imbunatatirea relatiei globale cu partenerul. Hipnoterapia este utila pentru explorarea si depasirea conflictelor subconstiente si diminuarea anxietatii.

 

Anorgasmia situationala


Anorgasmia situationala este aceea in care femeia ajunge la orgasm la o forma de stimulare dar nu si la alta, sau cu un anumit partener dar nu si cu alt partener, sau numai in anumite conditii, sau numai cu un anumit tip de preludiu. De multe ori exista anumite cauze care inhiba orgasmul, cum sunt: oboseala, grijile emotionale, sentimentul de presiune in sensul de a avea un act sexual atunci cand femeia nu doreste acest lucru, disfunctii sexuale ale partenerului.
Terapia include recomandarea anumitor pozitii pentru actul sexual, astfel incat corpul sa “invete sa asocieze” orgasmul cu o anumita tehnica. De exemplu daca o femeie are orgasm la stimularea manuala dar nu si orgasm vaginal, poate invata sa le combine pentru a asocia nivelul crescut de excitatie si orgasmul cu intromisiunea penisului.

 

Anorgasmia intamplatoare.


Este situatia in care femeia ajunge la orgasm, dar intensitatea orgasmului nu este suficienta pentru a fi satisfacatoare.
Cea mai frecventa cauza a anorgasmiei intamplatoare este incapacitatea de a renunta la control, de a raspunde in intregime la ceea ce ofera partenerul.
Psihoterapia in aceasta situatie este directionata in primul rand spre invatarea abandonarii controlului permanent al sentimentelor sexuale.

 

Complicatiile anorgasmiei


Persistenta anorgasmiei duce de cele mai multe ori la diminuarea dorintei sexuale, si ca urmare la scaderea frecventei actelor sexuale. Prima consecinta o reprezinta conflictele in cadrul relatiei. Din acest motiv terapia anorgasmiei are dublu scop: acela de ameliorare a calitatii vietii sexuale a femeii si acela de prevenire a conflictelor in cuplu. In disfunctiile de tip anorgasmie primara rata de succes a terapiei este de 75 - 90%, iar in anorgasmia secundara de 65 - 85%.

 

Ce se intampla in cadrul sedintelor de psihoterapie?


In sedintele de psihoterapie se discuta in primul rand despre cauzele care au dus la instalarea anorgasmiei, pentru a decela in ce categorie diagnostica se incadreaza lipsa orgasmului: primara, secundara, situationala sau intamplatoare. De foarte multe ori se dovedeste ca anorgasmia este datorata unei disfunctii globale in cuplu, constientizata sau nu.
In functie de cele discutate psihoterapeutul poate propune psihoterapia de cuplu sau individuala, sau o combinatie dintre acestea. Cele mai frecvent folosite metode psihoterapeutice sunt psihoterapia cognitiv- comportamentala si hipnoterapia.
Durata psihoterapiei depinde atat de cauzele anorgasmiei cat si de evolutia tratamentului.

 

Autor: Oana Maria Popescu - psihoterapeut, colaborator cabinetele Psihoterapie Net Bucuresti, Sistem Psi Timisoara, medic Centrul Medical Rational-Med Timisoara

AUTOR: , 11-02-2007, Vizualizari 10514
FORUMUL ROMEDIC - INTREBARI SI RASPUNSURI DESPRE VORBIND DESCHIS DESPRE SEX: Pe forum gasiti peste 60.000 de intrebari si raspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Puteti posta gratuit si dvs intrebari pe forum.
  mai multe discutii din Vorbind deschis despre sex
ALEGE CEL MAI BUN SERVICIU MEDICAL POSIBIL! ROmedic va prezinta peste 1000 de cabinete si clinici particulare ce va stau la dispozitie cu servicii ce acopera toata gama de specialitati medicale. cauta cabinete medicale si clinici particulare adauga un cabinet sau clinica medicala
Detalii
Servicii complete de tomografie computerizata specializata, radiologie generala, dentara si ecografie.
PROGRAMARI: 0248 216 116; 0722 235 207 - PITESTI
Inapoi Inainte
VANZARI PRODUSE SI ECHIPAMENTE MEDICALE: Peste 3000 de oferte de produse si aparatura sunt actualizate zilnic pe cea mai mare piata medicala online din Romania. Acum ai de unde alege! cauta produse si aparatura medicala promoveaza produse medicale
Detalii
Nu mai reusiti sa faceti fata stresului? Uitati de insomnii, depresii si anxietate cu ovaz verde! E cel mai hranitor aliment al sistemului nervos.
de la 50 RON/cutia
CERASUS DISTRIBUTION
Inapoi Inainte
Citeste mai multe
PARTENERI: Ministerul Sanatatii | Produse Naturiste | SANA - revista ta de sanatate | Pentru copii | Farmacie online | Cosmetice minerale - magazin online | Ghid turism