Paralizia nervului facial

Nervul facial (sau nervul VII) inerveaza toti muschii care sunt implicati in expresiile faciale. Nervul isi are nucleul de origine la limita inferioara a protuberantei. In traiectul sau intrapietros, nervul emite un ram ce inerveaza muschiul scaritei din urechea medie. La iesirea din gaura stilomastoidiana se desprinde din facial ramura senzitiva a conductului auditiv extern, ramura senzitiva auriculara posterioara, un ram pentru muschiul digastric si un filet pentru muschiul stilohioidian.

La trecerea prin glanda parotida, nervul facial se imparte in doua ramuri:

• ramul superior sau temporofacialul care inerveaza muschii frontali, orbicularul pleoapelor, muschii obrazului, muschii buzei superioare si aripa nasului.
• ramul inferior sau cervicofacialul, care se distribuie muschilor buzei inferioare, ai barbiei si la muschiul pielos al gatului.

Din punct de vedere senzitiv, nervul facial asigura sensibilitatea (prin intermediarul lui Wrisberg) conductului auditiv extern si sensibilitatea gustativa pentru cele doua treimi anterioare ale limbii. Nervul mai inerveaza, de asemenea, glanda submaxilara, sublinguala si glanda lacrimala, asigurand functia secretorie a acestor glande.

Cauzele paraliziei nervului facial

Exista multe cauze care pot conduce la paralizia nervului facial:

• cele mai frecvente paralizii faciale sunt cele determinate de infectii de etiologie virotica, infectii favorizate de frig si umezeala
• la nivelul puntii paralizia nervului VII poate sa apara in contextul unor infectii, tumori sau cauze vasculare. In leziuni ale nucleului nervului facial apare forma monosimptomatica a poliomielitei anterioare acute.
• in regiunea dintre protuberanta si conductul auditiv intern nervul VII poate fi lezat in cursul meningitei bazilare, in tumori de baza de craniu sau in tumori ale unghiului pontocerebelos (neurinomul acustic). In cazul neurinomului acustic exista o asociere a paraliziei facialului cu paralizia nervului trigemen si oculomotor extern si poate sa apara un sindrom cerebelos homolateral si un sindrom acusticovestibular.
• la nivelul conductului auditiv intern nervul poate fi lezat in cadrul unei fracturi de baza de craniu, in sifilis sau in neurinomul de acustic. De asemenea si otitele, mastoiditele sau interventiile chirurgicale pe mastoida pot contribui la paralizia facialului.
  in cursul traiectului prin glanda parotida, nervul poate fi lezat in cadrul tumorilor lojei parotidiene, in traumatismele faciale ca de exemplu in taierea cu faiul cand nervul poate fi sectionat impreuna cu glanda parotida.

Alte cauze de paralizie a facialului sunt: infectiile de tip sifilis, infectiile cu virus gripal, difteria, febra tifoida, herpesul zoster, diabetul sau in cursu poliradiculonevritei primare.

Manifestari clinice

Daca exista o sectionare completa a nervului facial la nivelul gaurii stilomastoidiene, apare paralizia tuturor muschilor faciali.

Bolnavul cu paralizie a nervului facial prezinta coltul gurii lasat de partea afectata, pliurile cutanate ale fetei sunt sterse, se pierd si pliurile cutanate de la nivelul fruntii, iar pleoapele nu se pot inchide. La incercarea de inchidere a pleoapelor, ochiul bolnavului de partea afectata se rasuceste in sus si spre exterior (semnul Bell). Punctul lacrimal devine mai evident si lacrimile nu se mai dreneaza prin canalul lacrimonazal, ci curg pe obraz. Masticatia nu se mai realizeaza corespunzator, iar saliva se scurge pe la colturile gurii. Simtul gustativ nu pare sa fie interesat.

Daca leziunea este la nivelul urechii medii, atunci se pierde simtul gustativ in cele doua treimi anterioare ale limbii de partea leziunii.

Daca este afectat si ramul care inerveaza muschiul scaritei, atunci nu se mai realizeaza acomodarea la sunetele puternice si apare o sensibilitate dureroasa la zgomote.

Daca apar leziuni in meatul auditiv intern poate sa se dezvolte surditatea, tinitus (tiuituri in urechi) sau ameteli. In cadrul leziunilor intrapontine, de obicei pe langa afectarea nucleului nervului VII mai sunt afectate si tracturile corticospinale si senzitive si nucleul nervului abducens.

La examenul neurologic se constata tulburari ale reflexelor:

• reflexul opticopalpebral – inchiderea pleoapelor in urma expunerii la lumina puternica – lipseste de partea paralizata.
• reflexul nazopalpebral – inchiderea bilaterala a pleoapelor la percutia radacinii nasului – este prezent numai de partea neafectata.
• reflexul cohleopalpebral – inchiderea reflexa a pleoapelor in prezenta unui excitant sonor mai puternic – nu exista de partea afectata.
• reflexul corneean – inchiderea pleoapei la atingerea corneei cu o bucatica de vata – este abolit de partea bolnava.

Daca paralizia nervului facial nu a fost tratata, cu timpul organismul incearca o recuperare defectuasa a functiilor motorii. Fanta palpebrala se ingusteaza, pliul nazolabial se adanceste, apare o contractura difuza a muschilor faciali. Partea sanatoasa a fetei incearca sa compenseze deficitul motor de pe partea afectata, dar intr-o maniera gresita. Varful nasului este tras de partea sanatoasa. Incercarea de a mobiliza un grup de muschi faciali se soldeaza cu contractia tuturor muschilor. Pot sa apara spasme ale muschilor faciali.

Daca regenerarea filetelor se face aberant, apar alte fenomene suparatoare. De exemplu, daca fibrele care inerveaza orbicularul pleoapelor se conecteaza cu muschiul orbicular al buzelor, atunci incercarea de inchidere a pleoapelor produce o contractie a muchilor periorali. Daca fibrele ce inerveaza muschii fetei se conecteaza la glanda lacrimala, atunci apare un fenomen numit „lacrimi de crocodil” – pacientul lacrimeaza in timpul mesei.

Diagnosticul diferential se face cu:

• tumori care invadeaza osul temporal (colesteatoame, tumori dermoide)
• sindromul Ramasy-Hunt
• neurinom acustic
• poliradiculonevrita inflamatorie acuta (sindromul Guillain-Barre)
• febra uveoparotidiana (sindromul Heerfordt)
• boala Lyme
• sindromul Melkersson-Rosenthal
• hemiatrofia faciala a lui Romberg
• miokimia faciala
• blefarospasm.

Tratament

Daca paralizia nervului facial este partiala, starea pacientului se amelioreaza complet si nu persista vreo sechela. Daca paralizia faciala este totala, trebuie administrat de urgenta un tratament cu corticosteroizi. De obicei se administreaza o cura de prednison, doza de atac fiind de 60 sau 80 mg/zi timp de 5 zile, apoi doza se scade treptat. Totusi, in aproximativ jumatate din cazuri pot persista sechele relativ deranjante (hemispasmul facial, sindromul lacrimilor de crocodil emisie necontrolata a lacrimilor).

Pe langa tratamentul medicamentos se mai recomanda si un tratament fizioterapeutic. Masarea muschilor paretici si fixarea unei atele care sa impiedice caderea partii inferioare a fetei, precum si protectia ochiului in timpul somnului sunt masuri generale de tratament. Undele ultrascurte se recomanda in primele 10 zile de tratament, apoi se poate incerca un tratament prin ionizari transauriculare cu iodura de potasiu 2%. Pentru evitarea accidentelor date de lagoftalmie se recomanda tarsorafia, unguente pentru ochi, pomezi si alte masuri pentru a impiedica uscarea ochiului.

In paraliziile nervului facial de etiologie infectioasa sau tumorala, este obligatoriu tratamentul cauzal antiinfectios, radioterapia sau terapia chirurgicala dupa caz. In cazul paraliziei faciale survenite dupa un traumatism cranian sau prin sectionarea accidentala a nervului, se recomanda anastomoza facialului cu nervul hipoglos.