Vaginoza bacteriană

Vaginoza bacteriană
Vaginoza bacteriană este un sindrom inflamator localizat la nivel vaginal, cauzat de o serie de tulburări și dezechilibre apărute la nivelul biocenozei vaginale, caracterizat din punct de vedere clinic prin scurgere vaginală (leucoree) cu aspect patologic, prurit și arsură locală.

Principala cauză care determină declanșarea sindromului inflamator vaginal este înlocuirea bacteriilor prezente în mod normal în structura florei bacteriene vaginale alcătuită cu predominanță din lactobacili, cu rol în elaborarea acidului lactic și a peroxidului de hidrogen, cu diferiți agenți microbieni.  [2], [3], [4]

Epidemiologie

Vaginoza bacteriană afectează anual aproximativ 10-60% din totalitatea femeilor fertile, dintre care aproximativ 10-30% sunt femei însărcinate. Este cea mai frecventă afecțiune inflamatorie vaginală apărută în rândul femeilor aflate în perioada fertilității, caracterizată prin leucoree abundentă cu aspect patologic. Incidența maximă a acestei afecțiuni se află între 15 și 44 de ani, dar au fost întâlnite și cazuri de vaginoză bacteriană în rândul fetițelor aflate în perioada prepubertară.

Studiile efectuate în acest sens au demonstrat faptul că vaginoza bacteriană este mult mai frecvent întâlnită în rândul femeilor de culoare care trăiesc în America și Africa, decât în rândul femeilor albe din Europa.   [1], [4], [12]

Etiologie

Vaginoza bacteriană se caracterizează prin apariția unui dezechilibru la nivelul florei bacteriene vaginale. Acest dezechilibru constă în înlocuirea florei bacteriene prezentă în mod normal la nivel vaginal și care este reprezentată în mare parte de lactobacili, cu diferiți agenți microbieni. Flora bacteriană vaginală intervine în elaborarea peroxidului de hidrogen și a acidului lactic, și protejează mucoasa vaginală de acțiunea agenților microbieni ajunși în regiune prin diferite căi (raporturi sexuale contaminate, utilizarea îndelungată a contraceptivelor intrauterine etc.).

Dintre agenții microbieni care înlocuiesc flora vaginală normală și determină apariția sindromului inflamator, amintim:
  • Gardnerella vaginalis, cel mai frecvent agent patogen implicat;
  • Escherichia coli;
  • Mycoplasma hominis;
  • bacterii anaerobe gram pozitive și gram negative;
  • streptococi;
  • stafilococi.

De asemenea, pot fi descriși anumiți factori de risc a căror prezență poate favoriza apariția vaginozei bacteriene. Aceștia pot fi:
  • contacte sexuale frecvente;
  • numărul crescut de parteneri sexuali;
  • utilizarea îndelungată a contraceptivelor intrauterine;
  • aplicarea frecventă a dușurilor în regiunea vaginală;
  • folosirea spermicidelor;
  • tratamentul îndelungat cu antibiotice;
  • contacte sexuale frecvente în timpul menstruației;
  • sexul oral;
  • fumatul. [1], [2], [4], [9], [12]

Semne și simptome

Principala manifestare clinică apărută în cadrul vaginozei bacteriene este scurgerea vaginală (leucoreea) care este omogenă, de culoare gri-albicioasă, de consistență apoasă, aerată, care aderă de pereții vaginului, caracterizată printr-un miros specific, neplăcut, asemănător mirosului de pește, prezent întotdeauna după actul sexual.

Această scurgere vaginală poate fi însoțită de prurit local (mâncărime în regiunea vaginală), arsuri locale, disurie și dispareunie. La efectuarea examenului clinic a regiunii vaginale de către medicul specialist, acesta poate decela prezența unei scurgeri vaginale intense (leucoree abundentă) și roșeață locală (eritem al mucoasei vaginale), prezentă mai ales la nivelul fornixului vaginal (sau introitul vaginal) și a labiilor mici. Pe suprafața mucoasei vaginale nu este identificată prezența leziunilor structurale inflamatorii. [1], [2], [4], [5], [9]

Diagnostic

Diagnosticul de vaginoză bacteriană se pune pe baza simptomatologiei clinice amintite anterior (leucoree cu caracter și miros specific, prurit vaginal, arsuri locale și uneori disurie şi dispareunie) și a investigațiilor paraclinice (pH-ul vaginal, care în cazul vaginozei bacteriene este alcalin; testul olfactiv pozitiv; examinarea microscopică a secreției vaginale, care poate indica prezența a cel puțin 20% de celule epiteliale).

Diagnosticul diferențial al vaginozei bacteriene trebuie realizat cu:
  • candidoza vaginală;
  • tricomoniaza;
  • gonoreea;
  • cervicita;
  • vaginita;
  • infecția genitală cu virusul Herpex simplex;
  • infecția genitourinară cu Chlamidia. [2], [4], [6], [10]

Investigații paraclinice

  • Examenul microscopic nativ al secrețiilor vaginale poate evidenția prezența celulelor epiteliale granulare cunoscute sub denumirea de „clue cells” (în secreția vaginală a pacientelor cu vaginoza bacteriană sunt întâlnite cel puțin 20% de celule epiteliale granulare).
  • Determinarea pH-ului secreției vaginale - în cazul vaginozei bacteriene, pH-ul secreției vaginale este alcalin, cu o valoare de peste 4, 5.
  • Efectuarea testului olfactiv cu hidroxid de potasiu 10% (KOH 10%) - în urma vaporizării aminelor volatile are loc emanarea unui miros neplăcut, înțepător, asemănător mirosului de pește. [1], [2], [3], [10]

Tratament

Tratamentul de elecție administrat în cazul vaginozei bacteriene este antibioterapia cu Clindamicină sau Metronidazol. Se poate administra Clindamicină pe cale orală, în doză de 300 mg, de două ori în fiecare zi, sau Metronidazol, tot pe cale orală, în doză de 500 mg, tot de două ori în fiecare zi. Durata tratamentului cu antibiotice este de 7 zile.

În cazul femeilor însărcinate, aflate în perioada primului trimestru de sarcină, se recomandă administrarea de Metronidazol în doză unică de 2g. În cazul femeilor însărcinate, care au trecut de primul trimestru de sarcină, se poate administra Metronidazol pe cale orală, în doză de 200 sau 250 mg, de trei ori în fiecare zi timp de 7 zile sau Clindamicină tot pe cale orală, în doză de 300 mg, de două ori în fiecare zi, timp de 7 zile. De asemenea, în cazul femeilor însărcinate se mai poate apela și la tratamentul cu antibiotice cu administrare locală. Poate fi administrat Metronidazol 0, 75% gel, cu aplicare intravaginală, timp de 5 zile. [2], [4], [7], [8], [11]

Evoluție, prognostic și complicații

În majoritatea cazurilor, în urma administrării tratamentului corespunzător, procesul inflamator se remite. Prognosticul vaginozei bacteriene fără complicații este bun.

În cazul vaginozelor bacteriene cu evoluție îndelungată și a celor netratate, există riscul de apariție a complicațiilor, precum:
  • bacteriemie;
  • endometrită;
  • cervicită;
  • boala inflamatorie pelvină;
  • salpingită;
  • infectare cu virusul imunodeficienței umane (HIV);
  • infecție cu Trichomonas vaginalis;
  • celulita vaginală posthisterectomie;
  • complicații apărute în legătură cu sarcina la gravide: corioamniotită, ruptura prematură a membranelor, naștere prematură, endometrita postpartum. [2], [3], [4], [9], [12]

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Ce este un tuseu vaginal?
  • Ce este secreția vaginală?
  • Ce este uscăciunea vaginală?
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum
    Aplicația Activ (by ROmedic)
    Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

    Accesează gratuit Aplicația
    Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK