Celulita

Celulita afectează foarte multe femei, frecvența acesteia în rândul populației feminine fiind estimată la 85-98% după încheierea pubertății. Celulita nu este o afecțiune patologică, ci doar o problemă de ordin cosmetic. Cu toate că prevalența acestei afecțiuni estetice este extrem de mare, există foarte puține studii științifice cu privire la mecanismul de apariție, prevenție și tratament.

Celulita se dezvoltă în general la nivelul membrelor inferioare, în regiunea pelvină (zona gluteo-femurală) și în zona abdominală, fiind caracterizată prin apariția pielii „în coajă de portocală”. Aproximativ 85% dintre femeile cu vârste de peste 20 de ani se confruntă cu celulita. Goldman a descris această afecțiune ca fiind o stare fiziologică la femeia post-adolescență care presupune maximizarea retenției de țesut adipos în vederea creării de rezerve calorice pentru sarcină și lactație. [1]

Termenul celulită este impropriu utilizat pentru denumirea acestei probleme de ordin cosmetic, însuși sufixul „-ită” semnificând inflamație, ceea ce ne duce cu gândul către o stare patologică. Prin urmare, celulita comună estetică (nepatologică) trebuie obligatoriu diferențiată de celulita inflamatorie (patologică). De asemenea, celulita nu trebuie confundată cu obezitatea, în obezitate apărând doar hipertrofia și hiperplazia adipocitelor. Cu toate acestea, celulita este mult mai frecventă și mai accentuată la persoanele supraponderale și obeze, dar pe lângă modificările adipocitelor asociate obezității, în celulită apar și alterări ale structurii dermului și ale microcirculației. Creșterea proteinelor din lichidul interstițial (care înconjoară celulele din țesuturi) și deci a presiunii interstițiale determină scăderea fluxului de sânge către țesut și scăderea temperaturii la acel nivel, zona cu celulită având o temperatură ușor mai redusă comparativ cu zonele limitrofe neafectate.

Celulita poate fi localizată în orice zonă a corpului care conține țesut adipos subcutanat. Anumite zone sunt însă mult mai susceptibile, cel mai frecvent celulita fiind dispusă pe zona superioară și posterioară a coapselor și pe fese. Poate apărea însă și la nivelul sânilor, pe abdomenul inferior, în zona superioară a brațelor și pe ceafă. În toate zonele enumerate anterior dispoziția țesutului adipos este de tip feminin. Cu toate că celulita apare cu predispoziție în zonele în care există țesut adipos în exces și persoanele cu o cantitate normală de țesut adipos sunt predispuse. Faptul că anumite femei sunt mai afectate de celulită comparativ cu altele se datorează diferențelor de structură ale țesutului colagenic subcutanat, diferențe codificate genetic. [2]

Celulita comună estetică este o afecțiune ce apare la femeile de toate rasele, dar este mai frecventă la femeile caucaziene. Faptul că sexul feminin este afectat sugerează faptul că etiologia este de natură hormonală, întrucât celulita apare foarte rar la bărbați, fiind asociată la sexul masculin cu deficitul de androgeni din sindromul Klinefelter, hipogonadism, post-castrare și post terapie cu estrogen în cancerul de prostată. Un fapt care susține ipoteza hormonală este acela că celulita la sexul masculin este cu atât mai accentuată cu cât deficitul de hormoni androgeni este mai sever.

Au fost propuse o varietate de modalități de tratament pentru celulita estetică, cea mai frecventă recomandare fiind pierderea în greutate la care se adaugă masajul și utilizarea de agenți topici sub formă de creme anticelulitice. [1], [4]

Factori de risc

Celulita are factori de risc ce pot fi împărțiți în controlabili și necontrolabili.

Celulita are determinism genetic, în cazul în care mama pacientei a avut celulită și pacienta va avea predispoziție către această afecțiune estetică. Alți doi factori de risc ce nu pot fi controlați sunt sarcina cu modificările hormonale aferente (creșterea nivelului de estrogen care determină apariția sau agravarea celulitei preexistente) și înaintarea în vârstă care determină scăderea elasticității pielii și a țesutului de colagen de susținere. Celulita care poate fi aproape imperceptibilă în tinerețe va avansa inevitabil odată cu înaintarea în vârstă, mai ales dacă femeia va câștiga și kilograme în plus la menopauză.

Există însă și anumiți factori de risc ce duc la apariția celulitei care pot fi controlați și evitați. Primul este dieta yo-yo care presupune scăderea în greutate într-o perioadă foarte scurtă de timp. Aceasta nu numai că duce la deshidratare rapidă și la pierderea elasticității pielii dar kilogramele pierdute vor fi câștigate la loc datorită dezechilibrării metabolice. Prin urmare, dacă doriți să scădeți în greutate apelați la un nutriționist care vă va recomanda o dietă echilibrată, ce va fi ținută pe o perioadă mai lungă de timp.

Al doilea factor de risc controlabil este dieta bogată în carbohidrați procesați (dulciuri și produse de patiserie). Aceștia sunt o sursă extrem de bogată de energie calorică, energie care dacă nu este consumată se va depune la nivel subcutanat sub formă de țesut adipos. Renunțarea la dulciurile procesate și înlocuirea lor cu fructe proaspete are beneficii foarte mari pe termen lung atât în ceea ce privește starea de sănătate a sistemului cardio-vascular cât și aspectul fizic.

Obezitatea nu determină apariția celulitei dar câștigarea de kilograme în plus agravează aspectul celulitei pre-existente. Și sedentarismul predispune la apariția celulitei.

Ultimul factor de risc controlabil este deshidratarea. Un țesut colagenic deshidratat va fi mult mai slab și nu-și va putea exercita funcția de susținere a țesutului adipos hipodermic. Hidratarea propice ajută și la eliminarea toxinelor din corp. [7]

Tipuri de celulită și stadii de formare

Există două tipuri de celulită.

• Primul tip este acela care se observă în momentul în care se efectuează compresia între două degete a unei porțiuni de piele de la nivelul coapselor sau feselor și care apare în momentul când femeia stă în anumite poziții (de exemplu celulita care se observă pe fața anterioară a coapsei în poziția picior peste picior). Acest tip este extrem de frecvent în rândul majorității femeilor, indiferent de vîrstă și apare datorită compresiei aglomerărilor de celule adipoase subcutanate.
• Al doilea tip de celulită este apariția aspectului de coajă de portocală observabil indiferet de poziția corpului și care nu se ameliorează la contractură musculară.

Formarea celulitei este un fenomen progresiv care atinge 4 stadii și anume:

• Stadiul 1 - celulita nu se vede cu ochiul liber. Apare deteriorarea dermului pielii și afectarea microcirculației capilare de la acel nivel la care se adaugă și pierderea rețelei de capilare din dermul superficial, care se sparg. Celulele adipoase adăpostite în paniculi (aglomerări) separați de septuri de țesut conjunctiv încep să se încarce și mai mult cu lipide și cresc foarte mult în volum dublându-și sau triplându-și dimensiunea. Fluidele încep să se acumuleze la liminta dintre derm și hipoderm în principal datorită modificărilor de microcirculație capilară, la care se adaugă și creșterea concentrației de glicozaminoglicani care sunt proteine hidrofile, ce atrag apa, ducând la creșterea în dimensiuni a edemului din țesut.
• Stadiul 2 - Continuă deteriorarea dermului și a sistemului microcirculator dermic. Celulele adipoase se aglomerează și mai mult și spațiul dintre ele devine din ce în ce mai mic, ceea ce determină împingerea vaselor de sânge către un nivel mai profund. Apare și un proces inflamator datorat hipoxiei cauzată de alterarea microcirculației. Astfel se activează enzime precum colagenaza și elastaza facilitându-se astfel migrarea celulelor imune la locul inflamației din derm. Fluidele continuă să se acumuleze și aspectul de coajă de portocală este acum evident.
• Stadiile 3 și 4 - Sistemul microcirculator continuă să se deterioreze astfel încât metabolismul celulelor dermice va fi încetinit. Sinteza de proteine și procesele de reparație celulară sunt drastic încetinite, ceea ce determină slăbirea stratului dermic. Aglomerările de celule adipoase vor fi înconjurate de un strat fibros de proteine formându-se micronoduli duri. Apariția micronodulilor este stadiul final al formării celulitei. Aspectul de coajă de portocală în stadiul 4 este extrem de evident și nu mai dispare indiferent de poziția corpului. [3]

Se știe că femeile au o cantitate mult mai mare de țesut adipos comparativ cu bărbații. Procentul normal de grăsime pentru femei este în jur de 20-25% în timp ce bărbații prezintă 10-15% procent normal de grăsime în corp. Zona coapselor și feselor la femei are tendința de a depozita cea mai mare cantitate din această grăsime, acest tip de corp fiind denumit ginoid, caracteristic sexului feminin. Lipoprotein lipaza este enzima care controlează depozitarea grăsimii în țesutul subcutanat. S-a dovedit că femeile prezintă o concentrație mult mai mare de lipoprotein lipază în zona coapselor și a șoldurilor. [1]

Diferența de structură a țesutului cutanat

Aceasta este ipoteza anatomică ce încearcă să explice apariția celulitei prin faptul că există anumite diferențe structurale între sexe la nivelul lobulilor subcutanați de țesut adipos și a septurilor de țesut conjunctiv care le separă. Această teorie a fost emisă de către Nurnberger și Muller. Acestia au postulat faptul că aspectul pielii cu celulită este dat de hernierea țesutului adipos din hipoderm sub formă de papile adipoase ce crează protruziuni la nivel subcutanat, penetrând dermul care la sexul feminin este mai slab susținut la limita dermo-hipodermică în zonele predispuse pentru apariția celulitei. Lobulii de țesut adipos nu pătrund propriu-zis în derm, ci doar protruzionează în zona dermo-epidermică determinând apariția de neregularități în dermul care este împins spre exterior. Acest fapt determină apariția de neregularități ale epidermului, neregularități ce conferă pielii aspectul de „coajă de portocală”.

Celulita apare foarte rar la bărbați, indiferent dacă aceștia sunt obezi sau nu, deoarece epidermul, dermul și porțiunea superficială a hipodermului au arhitectură diferită la sexul masculin. Bărbații prezintă un epiderm și un derm mai gros la nivelul coapselor și feselor. Primul strat de țesut adipos ce formează hipodermul (acela care protruzionează sub formă de papile în momentul în care dermul este slăbit) este mult mai subțire la bărbați, iar septurile conjunctive ce separă lobulii de țesut adipos sunt mult mai multe și dispuse transversal, oferind o susținere mult mai mare comparativ cu cu sexul feminin, la care septurile se slăbesc foarte ușor deoarece sunt în număr mult mai mic comparativ cu numărul extrem de mare de lobuli adipoși. Însă în momentul în care apare un deficit de androgeni la sexul masculin, arhitectura pielii se modifică datorită modificărilor hormonale și celulita apare și la bărbați. Hernierea grăsimii din hipoderm către derm este o caracteristică a anatomiei feminine, prezența acestor papile de țesut adipos ce herniază fiind pusă în evidență prin ultrasonografie.

Faptul că etiopatogenia celulitei are o bază hormonală este susținut și de apariția celulitei la femeia post-pubertară, moment în care nivelul de estrogen începe să crească, precum și de agravarea celulitei în timpul sarcinii. Estrogenul pare să inițieze și să exacerbeze celulita. [2]

Alterarea septurilor țesutului conjunctiv

Deși protruzia lobulilor de țesut adipos din hipoderm la nivelul dermului este o caracteristică a sexului feminin, aceasta nu determină întotdeauna celulită manifestă, întrucât există foarte multe femei care nu prezintă celulită vizibilă cu ochiul liber. Astfel, ipoteza diferențelor de arhitectură a pielii la sexul feminin a fost completată de către Pierard și colegii săi prin adăugarea ipotezei alterării histologice a septurilor de țesut conjunctiv care separă lobulii de țesut adipos din hipoderm. Într-un studiu realizat pe 24 de femei între 28 și 39 de ani care prezentau celulită manifestă clinic și 11 bărbați și 4 femei fără celulită, autorii au arătat că există anumite caracteristici ale microarhitecturii țesutului conjunctiv ce susține lobulii adipoși la femeile cu celulită manifestă. La femeile care nu prezentau celulită s-a pus în evidență prin ultrasonografie protruzia lobulilor adipoși în derm, această protruzie nefiind însă atât de mare încât să producă modificări ale epidermului vizibile cu ochiul liber. La femeile cu celulită manifestă s-a pus în evidență și o arhitectură defectuoasă a septurilor de țesut conjunctiv, arhitectură ce a permis apariția modificărilor la nivelul epidermului fie în momentul apucării cu degetele a unui pliu cutanat fie fără aplicare de presiune.

Grosimea maximă a septurilor și a țesutului conjunctiv de susținere din derm este atinsă în jurul vârstei de 30 de ani. După această vârstă începe degradarea arhitecturii fibrelor de colagen și elastină cu pierderea elasticității și capacității de susținere a dermului. Acesta este motivul pentru care celulita se agravează odată cu înaintarea în vârstă. [1], [2]

Etiopatogenie

Există 4 ipoteze principale propuse pentru a explica etiopatogenia celulitei și anume: diferența de arhitectură a pielii la sexul feminin față de sexul masculin, alterarea septurilor țesutului conjuctiv, prezența modificărilor vasculare și existența de factori proinflamatori.

Pielea este alcătuită din trei straturi. Stratul exterior este epidermul, imediat sub epiderm aflîndu-se dermul, iar sub derm, hipodermul. Dermul este foarte bogat în foliculi piloși, glande sebacee, vase de sînge, receptori și țesut conjunctiv. Hipodermul este aflat imediat sub derm și este alcătuit din lobuli de celule adipoase care formează țesutul adipos de protecție și susținere în fața intemperiilor exterioare precum și o sursă calorică importantă. Lobulii de grăsime sunt separați de septuri de țesut conjuctiv. [4]

Modificări ale vascularizației

Se consideră că celulita este o afecțiune multifactorială. Pe lângă modificările de arhitectură ale pielii și țesutului conjunctiv diferite la sexul feminin față de sexul masculin, există și anumite evenimente și factori metabolici asociați cu apariția celulitei. De aceea celulita a mai fost numită și lipodistrofie ginoidă - apare cu predilecție în zona inferioară a corpului și este asociată cu alterări ale vascularizației dermice, în principal a sfincterului precapilar, ceea ce determină acumularea de glicozaminoglicani hiperpolimerizați în capilarele dermice și în rețeaua de elastină. Această acumulare duce la creșterea presiunii capilare, ceea ce duce la creșterea permeabilității capilaro-venoase și la retenția excesivă de fluid la nivelul dermului, la nivelul țesutului adipos și în zona septurilor conjunctive dintre lobulii de adipocite. Glicozaminoglicanii sunt hidrofili și atrag moleculele de apă prin creștera presiunii interstițiale. Prin atracția apei în cantitate mai mare se formează o zonă de edem care determină modificări celulare și compresie și ectazie vasculară, scăderea întoarcerii venoase și hipoxie tisulară. Hipoxia, alături de creșterea depozitelor de proteoglicani și glicozaminoglicani în colagenul dermic și în fibrele de elastină, declanșează procesul de fibroplastie, colageneză și neoformare capilară. Spargerea capilarelor locale și microhemoragia sunt evenimente următoare fibrozării dermului, care devine mai rigid și de formă neregulată, fapt ce se răsfrânge și asupra aspectului epidermului care capătă aspect celulitic.

Creșterea lipogenezei (creării de nou țesut adipos) este declanșată de estrogen și prolactină (hormoni feminini) și accelerată de o dietă bogată în carbohidrați. Adăugarea hipoxiei tisulare determină hipertrofia adipocitelor (celule constituente ale țesutului adipos). Creșterea dimensiunii adipocitelor împreună cu hipetrofia și hiperplazia fibrelor reticulare de țesut conjunctiv dintre lobulii de țesut adipoși determină formarea de micronoduli. Micronodulii sunt grupuri de adipocite înconjurate de fibre proteice. Acești micronoduli sunt încojurați de edem, zone de congestie vasculară și hipoxie, fapt care duce la îngroșarea și sclerozarea septurilor fibroase de la nivelul țesutului adipos superficial și din dermul profund, ceea ce determină îngroșarea excesivă a dermului și epidermului. [3]

Factorii inflamatori

Kligman și colaboratorii săi au sugerat faptul că la baza apariției celulitei se află nu numai diferențele de morfologie a pielii specifice sexului feminin ci și o activitate inflamatorie mai crescută. Studiile acestor cercetători au raportat prezența de celule inflamatorii cronice precum macrofagele și limfocitele dispuse difuz la nivelul septurilor fibroase. Celulele au fost evidențiate pe țesut afectat de celulită obținut prin biopsie. Conform acestei ultime ipoteze etiopatogenice, septurile conjunctive sunt sediul unui proces inflamator de intensitate scăzută (mult mai mică decît inflamația din celulita infecțioasă) ceea ce determină apariția atrofiei dermice. [2]

Stilul de viață

O dietă foarte bogată în carbohidrați și grăsimi animale determină apariția hiperinsulinemiei și creșterea lipogenezei (formării de țesut adipos). Hiperinsulinemia este cauzată de creșterea nivelului sanguin de insulină - un hormon anabolic ce determină creșterea formării și stocării țesutului adipos în vederea depozitării excesului de energie. Poate de asemenea duce la obezitate și la agravarea celulitei la persoanele cu un stil de viață sedentar, care nu au posibilitatea să consume energia calorică în exces. Obezitatea agravează aspectul celulitei.

Stresul este un factor major în apariția celulitei întrucât este asociat cu creșterea nivelelor de catecolamină, hormon asociat cu celulita, deși nu există studii clare în acest sens.

Fumatul are efecte negative asupra țesutului conjunctiv agravând compromiterea arhitecturii sale, ceea ce determină creșterea riscului de protruzionare a paniculilor adipoși în derm și crearea aspectului de coajă de portocală al epidermului.

Pierderea bruscă în greutate duce de asemenea la accentuarea aspectului celulitei datorită scăderii elasticității pielii. Fibrele de colagen devin mult mai ineficiente în susținerea țesutului cutanat după vârsta de 35-40 de ani prin urmare o pierdere bruscă de kilograme nu va duce la dispariția aspectului neplăcut de coajă de portocală tocmai din cauza faptului că pielea nu este susținută corespunzător. [4], [5]

Tratament

Există o mulțime de terapii care au fost promovate ca fiind eficiente în tratarea celulitei. În ciuda numeroaselor modalități de tratament pentru această afecțiune estetică există dovezi științifice foarte reduse în favoarea tuturor modalităților de tratament propuse, cercetarea în acest domeniu fiind și limitată de faptul că evaluarea eficacității tratamentului este subiectivă și diferă deci de la pacient la pacient. Nu există ghiduri standard de tratament și nici criterii clare de evaluare a terapiei anti-celulitice. În studiile viitoare se dorește introducerea Rezonanței Magnetice Nucleare ca metodă de evaluare a modalităților terapeutice. La ora actuală există patru tipuri de tratament anticelulitic: reducerea sau înlăturarea factorilor favorizanți sau agravanți ai celulitei, metode fizice și mecanice, agenții farmacologici și terapia laser. [1]

Atenuarea factorilor agravanți pentru celulită

Factorii ce agravează celulita sunt stresul, câștigarea în greutate, stilul de viață sedentar și contraceptivele hormonale cu concentratie crescuta de estrogen. Deși pierderea în greutate, dieta și exercițiile fizice au fost citate de numeroși autori ca fiind eficace în ameliorarea celulitei nu există încă studii științifice clare care să susțină această ipoteză.

Foarte mulți pacienți confundă acumularea unor kilograme în plus în anumite zone ale corpului cu celulita. Este foarte important de precizat că obezitatea nu determină celulită. În obezitate are loc creșterea volumului celulei adipoase și nu creșterea numărului de adipocite, iar creșterea volumului țesutului adipos nu reprezintă o cauză a apariției celulitei, afirmație dovedită și de faptul că celulita apare la femei indiferent de greutate și nu este prezentă la bărbații obezi fără deficit de androgeni. Cu toate acestea celulita devine mult mai semnificativă din punct de vedere clinic și mult mai deranjantă pe măsură ce persoana cîștigă kilograme în plus, iar pierderea acestora diminuează aspectul neplăcut al celulitei, cu toate că nu creșterea în greutate a fost implicată în etiopatogenia acestei afecțiuni. Prin urmare, dieta și efectuarea de exerciții fizice trebuie să constituie pasul inițial în tratamentul celulitei.

Se urmărește prin exerciții și diete bogate în proteine și sărace în lipide și carbohidrați creșterea masei musculare. Exercițiile recomandate pentru celulită sunt cele aerobice și cele de forță, care vor controla acumularea de kilograme în plus și vor facilita dezvoltarea musculară. Astfel se va scădea numărului de adipocite și la reduce cantitatea de țesut adipos subcutanat, ameliorându-se astfel celulita. Țesutul adipos subcutanat se află deasupra țesutului muscular. Dacă țesutul muscular este flasc, atunci aspectul țesutului cutanat va fi lăsat și neregulat. De aceea creșterea masei musculare prin sport are efect benefic în tratamentul celulitei. [2], [4], [5]

Tratamente mecanice pentru celulită

Teoria care se află la baza introducerii masajului și tehnicilor de sucțiune în tratamentul anticelulitic se bazează pe faptul că celulita este cauzată de alterarea microcirculației subcutanate. Astfel, s-a introdus masajul ca metodă de tratament, cu toate că nu există studii științifice clare care să dovedească eficacitatea acestuia, cu excepția afirmațiilor persoanelor care au încercat acest tratament și care s-au declarat mulțumite de efect.

Masajul însă, deși a fost propus de numeroase persoane ca tehnică eficientă de tratament pentru celulită, poate face mai mult rău decât bine dacă este efectuat de o persoană necalificată. În cazul în care acesta este foarte ferm, cu aplicare mare de presiune, va agrava celulita deoarece presiunea crescută favorizează acumularea adițională de fluide în țesuturile afectate. Există însă o singură formă de masaj eficientă, numită Drenaj Limfatic Manual. Acesta este un masaj ușor, cu aplicarea unei presiuni slabe care ajută eliminarea limfei acumulate la nivelul țesuturilor afectate fără a determina creșterea fluxului de sânge în țesut (tocmai creșterea fluxului de sânge ca rezultat al unei presiuni crescute aplicate pe zona problemă este responsabilă de aportul și mai mare de fluide în zona afectată). Se recomandă să se efectueze acest tip de masaj de două ori pe săptămână, de către o persoană autorizată pentru această tehnică. [6]

Liposucția este o metodă invazivă pentru tratamentul celulitei dar nu este indicată de rutină, fiind efectuată doar la persoanele cu un volum foarte mare de grăsime în zonele afectate, deoarece tehnica este distructivă, alterând arhitectura pielii. Un alt argument împotriva liposucției este acela că înlătură stratul profund de grăsime și nu cel superficial - incriminat de apariția celulitei.

Subincizia este o a doua metodă invazivă de tratament pentru celulită și presupune efectuarea unei incizii la nivel subcutanat în vederea corectării anatomiei acestei zone prin perforarea septurilor de grăsime. În tehnica subinciziei, după injecția unui anestezic local este inserat un ac la nivelul țesutului gras subcutanat și direcționat apoi către epiderm în vederea perforării septurilor deformate. Hexsel și Mazzuco au investigat eficacitatea subinciziei pe un lot de 232 paciente între 18 și 52 de ani cu celulită evidențiată clinic. Peste 78% dintre paciente au fost satisfăcute după o singură ședință, 20% au fost parțial satisfăcute, iar 1% au fost nesatisfăcute. Nu au existat însă criterii obiective de apreciere a eficacității tratamentului, ceea ce limitează valoarea acestui studiu. Efectele secundare tratamentului au fost durerea la locul inciziei, prezența de echimoze persistente pentru 3-6 luni și prezența hiperpigmentării pentru 2-10 luni.

Injecțiile cu fosfatidilcolină au fost utilizate în practica clinică pentru tratarea acumulărilor localizate de grăsime în lipodistrofii și lipoame, dar momentan nu există studii care să certifice eficacitatea acestor injecții în tratamentul celulitei. Din contră, au fost raportate numeroase efecte secundare precum cicatrizarea pielii și apariția de erupții cutanate în momentul în care injecțiile cu fosfatidilcolină au fost utilizate în tratamentul celulitei. [2], [6]

Tratamentul cu radiofrecvență pentru celulită presupune aplicarea de cădură în combinație cu masajul zonelor afectate. Beneficiile sunt doar temporare, forma paniculilor adipoși modificată inițial prin radiofrecvență revenind la normal după un anumit timp.

Împachetările cu alge sau cu bandaje îmbibate în ulei aromatic au efect temporar de hidratare a pielii, ceea ce poate duce la dispariția temporară a aspectului de coajă de portocală, dar efectul pe termen lung al acestor tratamente efectuate în numerose spa-uri și cabinete cosmetice nu a fost dovedit. [7]

Tratamentul farmacologic anticelulitic

Agenții farmacologici utilizați pentru celulită sunt xantinele, acidul retinoic, acidul lactic și preparatele naturiste. Cu toate că există numeroase tratamente topice sub formă de creme, loțiuni și tincturi disponibile în farmacii, spa-uri și pe Internet, nu există studii la scară largă care să demonstreze eficiența acestora. Există doar doi agenți care au fost evaluați linic, aceștia fiind aminofilina și retinoizii.

Aminofilina este o xantină, un inhibitor de fosfodiesterază care stimulează activitatea receptorului de adrenalină beta 2. Acest agent este utilizat pe scară largă în tratamentul astmului însă recent a fost recomandat și ca tratament topic al celulitei. Aplicată direct pe zonele cutanate afectate, crema cu aminofilină (metilxantină) difuează către țesutul subcutanat și teoretic ar trebui să cauzeze lipoliza locală a adipocitelor, să reducă dimensiunea celulelor adipoase hipertrofice și să scadă gradul de aglomerare în grupuri ale adipocitelor. Cu toate că in vitro aminofilina are acest efect asupra țesutului adipos, testele realizate pe paciente cu celulită au arătat o eficacitate foarte redusă a cremei cu aminofilină, îmbunătățirea aspectului pielii cu celulită obținându-se doar în 3 cazuri din 35.

Pe baza ipotezei conform căreia celulita apare ca rezultat a unui derm slab, cu arhitectură alterată la care se adaugă protruzia în derm a țesutului adipos hipodermic, Kligman a sugerat că în tratamentul celulitei ar putea fi integrați compuși care conțin retinol. Unul dintre aceștia este Tretinoinul care în studii a facilitat creșterea depozitelor de colagen in vitro, în dermul alterat cu raze laser. Acest compus crește stabilitatea dermului și facilitează proliferarea colagenului la acel nivel, creând un derm mai gros astfel încât țesutul adipos din hipoderm nu va mai putea hernia și nu se vor mai forma protruziuni într-un derm puternic, deoarece un derm bine conformat ar restricționa mișcarea structurilor subiacente. S-a realizat un studiu pe un lot mic de pacienți, dublu orb, care a examinat efectele retinolului topic în tratamentul celulitei la 20 de femei cu celulită comună estetică manifestă. Retinolul topic a fost aplicat pe zonele cu problemă de două ori pe zi timp de 6 luni la nivelul unei coapse afectate, pe cealaltă coapsă aplicându-se un agent placebo pentru a se putea vedea dacă retinoidul are într-adevăr efect. 13 paciente din 19 au considerat după 6 luni că aspectul pielii s-a îmbunătățit considerabil la nivelul coapsei tratată cu retinoid. Un alt studiu randomizat placebo-controlat care a urmărit 15 paciente tot pe o durată de 6 luni a testat tratamentul topic cu retinol la femei cu vârste între 26 și 44 de ani nu a constatat niciun efect benefic al retinolului în ceea ce privește îmbunătățirea aspectului pielii cu celulită însă a arătat diminuarea aspectului de piele în coajă de portocală la câteva paciente cu celulită incipientă. La momentul actual nu se poate recomanda retinoidul ca tratament topic eficient pentru celulită întrucât eficacitatea lui nu a fost evaluată obiectiv prin RMN. [1], [2], [3]

Produsele topice cu Gingko Biloba, cafeină, alge marine, ulei din semințe de struguri și lecitină au intrat pe piață în supermarketuri și farmacii ca fiind tratamente „minune” pentru celulită. În vederea demonstrării eficacității lor s-a realizat un studiu placebo-controlat care a inclus 24 de femei între 25 și 45 de ani care nu a arătat niciun efect benefic al cremei cu Gingko Biloba după o perioadă de aplicări topice de două ori pe zi timp de 6 luni. Este foarte important de știut că majoritatea cremelor anticelulitice prezente pe piață conțin o mulțime de substanțe și agenți al căror efect pe termen lung este necunoscut, prin urmare poate exista riscul unor reacții adverse.

Dat fiind eșecul agenților topici sub formă de creme anticelulitice în tratarea acestei afecțiuni, s-a propus laserul ca metodă de viitor în corecția celulitei. Nu există încă studii clinice valabile în ceea ce privește acest tratament dar în SUA fost aplicat pe numerose femei în ședințe săptămânale pe o durată de două luni, acestea declarându-se mulțumite de rezultat. Efectele date de agenții topici sunt de fapt efecte de „falsă” reducere a celulitei, întrucât acestea îmbunătățesc aspectul pielii făcând-o mai moale și mai netedă și dau impresia ameliorării aspectului de coajă de portocală fără să înlăture însă cauza. Acest efect este temporar - odată ce crema nu mai este folosită, pielea revine la aspectul inițial. Chiar dacă prin studiile in vitro se arată capacitatea acestor agenți de a determina lipoliză, ele trebuie să ajungă la nivel subcutanat, în zona paniculilor de celule adipoase pentru a-și putea exercita efectul. Acest lucru este aproape imposibil, dat fiind că sunt aplicate la suprafața epidermului, o cantitate extrem de mică de produs absorbit în piele ajunge la limita derm-hipoderm. De aceea aceste produse sunt în general ineficiente.

Prin urmare, în ciuda numeroaselor reclame și tehnici invazive de marketing care propun produse miraculoase de tratament pentru celulită, până acum nu s-a dovedit existența unui tratament medicamentos sau topic eficace pentru celulită. [2], [3], [4]

Sfaturi pentru persoanele cu celulită

Exercițiul aerobic s-a dovedit a fi singura metodă eficientă de combatere a aspectului neplăcut al celulitei, tocmai datorită faptului că facilitează  construirea de masă musculară și dacă este efectuat regulat previne acumularea de kilograme în plus. Următoarele tipuri de mișcare sunt recomandate:

• Mergeți pe o pantă inclinata sau urcati si coborati scarile cel puțin 20 de minute pe zi. Mersul pe o suprafață plană nu este atât de eficient ca cel ce presupune urcarea unei pante, ultimul facilitând utilizarea tuturor mușchilor membrelor inferioare, ceea ce va duce la îmbunătățirea aspectului acestora după o perioadă de sport constant.
• Jogging-ul timp de 20 de minute zilnic este de asemena foarte eficient, mai ales dacă vă doriți să scădeți în greutate.
• Înotul este un exercițiu aerobic foarte bun și este o alternativă pentru persoanele cu probleme de sănătate ce nu le permit efectuarea unui efort atât de susținut precum jogging-ul. Efectuați acest sport 20 de minute pe zi.
• Săritul pe o mini-trambulină este un exercițiu aerobic foarte bun, care efectuat tot 20 de minute zilnic facilitează îmbunătățirea microcirculației de la nivelul dermului.

Exercițiile pentru celulită enumerate mai sus nu sunt singurele eficiente în construcția de masă musculară. Orice exercițiu aerobic efectuat fie la sală fie acasă timp de 15-20 de minute zilnic va da același efect. Este important însă ca activitatea fizică să fie susținută pe o perioadă lungă de timp și să devină o parte a rutinei dumneavoastră zilnice. Efectele se vor vedea târziu, după cel puțin 1 lună de antrenament, de aceea este important să nu renunțați în favoarea unor tratamente care par mult mai simple precum masajul sau cremele anticelulitice. Exercițiul fizic alături de o dietă echilibrată bogată în proteine și mai săracă în lipide și carbohidrați este singura metodă eficace de tratament al celulitei al cărei efecte se mențin pe termen lung.

Dacă aveți celulită dar greutatea dumneavoastră este în limite normale, încercați să vă modificați dieta renunțând la carbohidrații procesați și adăugând mai multe fructe și legume. Consumați însă același număr de calorii. În cazul în care doriți să pierdeți kilograme apelați la un nutriționist care vă va recomanda o dietă hipocalorică bogată în toate principiile nutritive necesare funcționării organismului, dietă care va fi completată de aerobic. Nu apelați la dietele de înfometare care determină o scădere extrem de rapidă în greutate! Această pierdere bruscă de kilograme are loc în mare parte datorită eliminării fluidelor din spațiul extracelular al organismului și deshidratării, ceea ce duce la slăbirea arhitecturii țesutului cutanat și la înrăutățirea aspectului celulitei. Beți multă apă - hidratarea este extrem de importantă în eliminarea toxinelor și în menținerea elasticității țesutului conjunctiv. [3], [4], [5], [6]