Fibromul uterin · ICD-10: D25.9 · ICD-11: 2E86.0
Sinonime: Leiomiom uterin, miom uterin, fibromiom, leiomiom al uterului
RezumatDefiniție și clasificareCifre & epidemiologieCauze și patogenieSemne și simptomeSemne de alarmăDiagnostic clinicDiagnostic paraclinicDiagnostic diferențialTratamentComplicațiiMonitorizare și urmărireGhidul pacientuluiGhidul specialistuluiEvoluție și prognosticPrevenție și screeningSituații specialeViața cu boalaÎn RomâniaUltimele studiiÎntrebări frecventeGlosarConcluzii
Rezumat
Fibromul uterin (leiomiomul) este cea mai frecventă tumoră benignă a aparatului genital feminin — o proliferare de fibre musculare netede și țesut conjunctiv dezvoltată din miometru. Este o formațiune necanceroasă, hormono-dependentă (estrogeni și progesteron), care apare tipic în perioada fertilă și regresează frecvent după menopauză.[1] Se estimează că până la 70-80% dintre femei dezvoltă cel puțin un fibrom până la vârsta de 50 de ani, dar doar aproximativ un sfert dintre ele au simptome care necesită tratament.[1][2]
Când devine simptomatic, se manifestă mai ales prin sângerări menstruale abundente (menoragie, adesea cu anemie feriprivă secundară), presiune și durere pelvină, simptome de compresiune pe organele vecine (urinare frecventă, constipație) și, uneori, probleme de fertilitate.[1][2] Diagnosticul se pune prin ecografie transvaginală, completată la nevoie de ecografie cu infuzie salină sau RMN pelvin pentru cartografiere precisă.[2] Localizarea fibromului se codifică standardizat prin clasificarea FIGO (tipurile 0-8), care ghidează alegerea tratamentului.[3]
Tratamentul se individualizează în funcție de simptome, dimensiune și localizare, dorința de a păstra fertilitatea și proximitatea menopauzei: de la supraveghere activă pentru fibroamele asimptomatice, la opțiuni medicamentoase (acid tranexamic, antiinflamatoare, agoniști/antagoniști de GnRH, ulipristal acetat), proceduri minim invazive (embolizarea arterelor uterine, ablație prin radiofrecvență, ultrasunete focalizate ghidate RMN) și chirurgie (miomectomie pentru păstrarea uterului, histerectomie ca soluție definitivă).[1][2][3]
Definiție și clasificare
Fibromul uterin (termeni sinonimi: leiomiom, miom uterin, fibromiom) este o tumoră benignă monoclonală care ia naștere din celulele musculare netede ale miometrului (stratul muscular al peretelui uterin). Deși denumirea populară „fibrom" sugerează țesut fibros, componenta esențială este musculatura netedă — de aici denumirea histologică corectă de leiomiom.[1] Codul din Clasificarea Internațională a Bolilor (ICD-10) este D25 („Leiomiom al uterului"), cu D25.9 pentru forma nespecificată.
Clasificarea după localizare
Poziția fibromului în peretele uterin determină simptomele și opțiunile terapeutice. Clasic se descriu trei tipuri:
- Fibroame submucoase — cresc sub endometru, spre cavitatea uterină; chiar și de dimensiuni mici dau sângerări abundente și pot afecta fertilitatea și implantarea embrionului.[3]
- Fibroame intramurale — dezvoltate în grosimea peretelui muscular; sunt cele mai frecvente și, când sunt mari, deformează cavitatea și cresc volumul uterin.[3]
- Fibroame subseroase — cresc spre exteriorul uterului, sub seroasă; dau mai ales simptome de compresiune (vezică, rect) și pot fi pediculate.[3]
Pentru precizie și comunicare între specialiști se folosește clasificarea FIGO a leiomioamelor, cu 9 categorii (tipurile 0-8): tipurile 0-2 sunt submucoase (0 = pediculat intracavitar, 1 = <50% intramural, 2 = ≥50% intramural), tipurile 3-5 sunt intramurale (3 = în contact cu endometrul, 4 = complet intramural, 5 = subseros cu ≥50% intramural), tipurile 6-7 sunt subseroase (6 = <50% intramural, 7 = pediculat subseros), iar tipul 8 grupează localizările particulare (de exemplu cervical sau parazitar).[3] Fibroamele „hibride" primesc o notație cu două cifre.
Cifre & epidemiologie
Cauze și patogenie
Fibroamele sunt tumori hormono-dependente: cresc sub influența estrogenilor și a progesteronului, ceea ce explică apariția lor în anii fertili, tendința de creștere în sarcină și regresia frecventă după menopauză, când nivelurile hormonale scad.[1][4] Fiecare fibrom este monoclonal — provine dintr-o singură celulă musculară netedă care a suferit o modificare genetică și proliferează. Mutații în gena MED12 sunt identificate în majoritatea fibroamelor, alături de rearanjări ale genelor HMGA2 și alte alterări citogenetice.[4]
Factori de risc
- Vârsta — incidența crește progresiv din a treia decadă până la menopauză.[1]
- Originea etnică — femeile de origine afro-americană au risc semnificativ mai mare, fibroame mai numeroase, mai mari și cu debut mai precoce.[1]
- Antecedente familiale — o rudă de gradul întâi afectată crește riscul.[4]
- Factori reproductivi — menarha precoce crește riscul, iar paritatea (numărul de nașteri) îl scade.[1][4]
- Obezitatea și un indice de masă corporală crescut, prin excesul de estrogeni de origine adipoasă.[4]
- Alți factori asociați în studii observaționale: hipertensiunea arterială, dieta bogată în carne roșie, deficitul de vitamina D.[4]
Sarcina și utilizarea contraceptivelor orale combinate se asociază în general cu un risc redus. Nu există o metodă dovedită de prevenție primară.[1]
Semne și simptome
Peste jumătate dintre fibroame sunt asimptomatice și se descoperă întâmplător la un control ginecologic sau o ecografie de rutină.[1] Atunci când produc simptome, tabloul clinic depinde mai ales de localizare (submucos vs. subseros) și de dimensiune, mai puțin de numărul lor.
Cel mai frecvent și mai caracteristic simptom este sângerarea menstruală abundentă și/sau prelungită (menoragie), tipică fibroamelor submucoase și intramurale care deformează cavitatea. Pierderea cronică de sânge duce adesea la anemie feriprivă, cu oboseală, paloare și dispnee de efort.[1][2] Al doilea grup de manifestări sunt simptomele „de masă": senzație de greutate sau presiune pelvină, durere, mărirea de volum a abdomenului, iar prin compresiunea organelor vecine — urinare frecventă sau senzație de golire incompletă a vezicii (compresiune anterioară), constipație sau disconfort la defecație (compresiune posterioară).[1][2]
Fibroamele pot cauza și dismenoree (menstruații dureroase), durere pelvină cronică sau, mai rar, durere acută intensă când un fibrom pediculat se torsionează sau când un fibrom își depășește vascularizația și suferă o degenerare (inclusiv „degenerescența roșie" în sarcină). La femeile care își doresc o sarcină, fibroamele — mai ales cele submucoase — pot contribui la infertilitate și la complicații obstetricale.[1][2] Lista completă a simptomelor asociate, cu frecvența și specificitatea fiecăruia, este detaliată în secțiunea de simptome a acestei pagini.
Top simptome — frecvență și valoare diagnostică
Frecvența arată cât de des apare simptomul la pacienții cu această afecțiune. Specificitatea arată cât de mult orientează el către acest diagnostic: un simptom poate fi foarte frecvent și totuși nespecific (apare în zeci de boli), iar altul poate fi rar, dar aproape decisiv. Un simptom singur nu pune diagnosticul.
| Simptom | Frecvență | Valoare diagnostică | Observații |
|---|---|---|---|
| Menoragie | Cardinal | Specificitate moderată |
Cel mai frecvent și caracteristic simptom, mai ales la fibroamele submucoase și intramurale. |
|
Sângerare vaginală anormală
„sângerare între menstruații, sângerare postcoitală” |
Frecvent | Nespecific |
Sângerare uterină anormală; necesită evaluare PALM-COEIN și excluderea altor cauze. |
|
Anemie feriprivă
„anemie prin lipsă de fier” |
Frecvent | Nespecific |
Consecință a sângerărilor abundente cronice; oboseală, paloare, dispnee. |
| Durere pelvină | Frecvent | Nespecific |
Presiune/durere pelvină; durerea acută intensă poate semnala torsiune sau degenerare (red flag). |
| Dismenoree | Comun | Nespecific |
Menstruații dureroase asociate fibroamelor. |
|
Polakiurie (urinări frecvente)
„urinări dese” |
Comun | Nespecific |
Simptom de compresiune (fibrom anterior) pe vezica urinară. |
| Constipație | Ocazional | Nespecific |
Simptom de compresiune (fibrom posterior) pe rect. |
| Balonarea abdominală | Ocazional | Nespecific |
Senzație de balonare/mărire abdominală la fibroamele voluminoase. |
|
Infertilitatea masculină
„incapacitatea de a avea copii” |
Ocazional | Nespecific |
Mai ales fibroamele submucoase care deformează cavitatea; îndepărtarea lor poate ameliora fertilitatea. |
⚠ Semne de alarmă — când mergi de urgență la medic
Deși fibromul este o afecțiune benignă, anumite semne impun evaluare medicală promptă:
- Sângerare foarte abundentă (schimbarea protecției la mai puțin de 1-2 ore, cheaguri mari, sângerare care limitează activitatea) sau semne de anemie severă — amețeli, palpitații, dispnee, paloare marcată.[2]
- Durere pelvină acută, intensă, eventual însoțită de febră și greață — poate semnala torsiunea unui fibrom pediculat sau degenerarea unui fibrom.[1]
- Creșterea rapidă a unei mase pelvine, mai ales după menopauză, sau sângerare în postmenopauză — impun excluderea unei tumori maligne (leiomiosarcom), rară dar posibilă.[1][2]
- Retenție urinară acută, hidronefroză (dilatarea rinichiului) sau simptome de compresiune severă.[2]
Important: transformarea malignă a unui fibrom banal este extrem de rară; leiomiosarcomul apare de novo. Totuși, o masă uterină care crește rapid la o femeie în postmenopauză nu trebuie ignorată.[1]
Diagnostic clinic
Evaluarea începe cu anamneza (caracterul și abundența menstruațiilor, durata sângerării, simptome de compresiune, dorința de fertilitate) și examenul pelvin bimanual, care poate evidenția un uter mărit, neregulat, cu suprafață boselată (noduli). Un uter voluminos poate fi palpabil și abdominal.[1][2] Se evaluează întotdeauna impactul asupra calității vieții și prezența anemiei.
Diagnosticul de fibrom este esențialmente imagistic — examenul clinic sugerează, dar nu confirmă. La orice femeie cu sângerare uterină anormală se caută și alte cauze (polipi, adenomioză, tulburări de coagulare, patologie endometrială), conform sistemului PALM-COEIN al FIGO.[3] La femeile cu factori de risc pentru patologie endometrială (vârstă, sângerare persistentă, factori de risc pentru cancer) se ia în considerare biopsia de endometru pentru a exclude hiperplazia sau cancerul.[2]
Clasificarea FIGO a leiomioamelor (tipurile 0-8)
Sistem standardizat FIGO pentru localizarea fibroamelor uterine, care ghidează alegerea tratamentului (abord histeroscopic vs. laparoscopic/laparotomie). Nu este un scor calculabil, ci o clasificare topografică.
- Tip 0 — Submucos, pediculat, complet intracavitar
- Tip 1 — Submucos, <50% intramural
- Tip 2 — Submucos, ≥50% intramural
- Tip 3 — Intramural, în contact cu endometrul (100% intramural)
- Tip 4 — Intramural, complet în grosimea miometrului
- Tip 5 — Subseros, ≥50% intramural
- Tip 6 — Subseros, <50% intramural
- Tip 7 — Subseros, pediculat
- Tip 8 — Alte localizări (ex. cervical, parazitar)
Sursă: FIGO best practice guidance for diagnosis and treatment of fibroids, 2025
Diagnostic paraclinic
Ecografia transvaginală este investigația de primă linie: identifică fibroamele, le măsoară și le localizează, cu sensibilitate mare pentru formațiunile relevante clinic. Se completează cu ecografie transabdominală pentru uterele voluminoase.[2]
- Ecografia cu infuzie salină (sonohisterografia) — introducerea de ser fiziologic în cavitate delimitează net fibroamele submucoase și proeminența lor intracavitară, esențială pentru planificarea rezecției histeroscopice.[2][3]
- Histeroscopia — vizualizează direct cavitatea, confirmă fibroamele submucoase și permite, în același timp, rezecția lor.[3]
- RMN pelvin — cea mai precisă metodă de cartografiere (număr, dimensiune, localizare exactă, raport cu endometrul și seroasa); util pentru uterele mari sau multifibromatoase, pentru planificarea intervenției conservatoare a fertilității, înainte de embolizare și când se ridică suspiciunea de sarcom.[2][3]
Investigații de laborator: hemoleucograma și feritina/sideremia pentru documentarea anemiei feriprive, test de sarcină la nevoie. Nu există un marker seric fiabil pentru diferențierea fibrom-sarcom.[2]
Diagnostic diferențial
Sângerarea uterină anormală și masa pelvină au multiple cauze care trebuie diferențiate de fibrom:
- Adenomioza — țesut endometrial în miometru; uter mărit difuz, dureros, cu menstruații abundente și dureroase; se distinge ecografic/RMN.[3]
- Polipii endometriali — cauză frecventă de sângerare intermenstruală; se văd la sonohisterografie/histeroscopie.[3]
- Hiperplazia și carcinomul endometrial — trebuie excluse la femeile cu factori de risc și în postmenopauză (biopsie).[2]
- Leiomiosarcomul uterin — malignitate rară; suspectat la creștere rapidă, mai ales postmenopauză.[1]
- Endometrioza, chistul ovarian, masa anexială — pentru durerea pelvină și masa palpabilă.
- Tulburări de coagulare (ex. boala von Willebrand) și cauze medicamentoase de sângerare — la femeile tinere cu menoragie fără leziune structurală.[3]
Tratament
Alegerea tratamentului se individualizează după severitatea simptomelor, dimensiunea și localizarea (FIGO) fibroamelor, dorința de a păstra fertilitatea/uterul și apropierea de menopauză. Fibroamele asimptomatice nu necesită, de regulă, tratament, ci doar supraveghere.[1][2]
Supraveghere activă
Pentru femeile fără simptome sau cu simptome ușoare, se recomandă urmărire periodică; multe fibroame rămân stabile, iar după menopauză tind să regreseze.[1]
Tratament medicamentos
Vizează controlul sângerării și al simptomelor, nu eliminarea fibromului:
- Acidul tranexamic (antifibrinolitic) — reduce semnificativ sângerarea menstruală abundentă; se administrează doar în zilele de menstruație.[2]
- Antiinflamatoarele nesteroidiene (ex. ibuprofen) — reduc durerea și, moderat, sângerarea.[2]
- Contraceptivele hormonale și dispozitivul intrauterin cu levonorgestrel — controlează sângerarea (DIU-LNG mai puțin eficient la cavitate deformată).[2]
- Agoniștii de GnRH (ex. triptorelină, leuprorelină) — induc o menopauză temporară, reduc volumul fibroamelor și corectează anemia; folosiți mai ales preoperator, pe termen scurt, din cauza pierderii osoase și a simptomelor de menopauză.[2][5]
- Antagoniștii de GnRH cu terapie „add-back" (relugolix + estradiol + noretisteron, în combinație fixă) — reduc sângerarea abundentă cu ameliorare susținută, administrare orală zilnică, cu protecție osoasă prin componenta hormonală adăugată; eficacitatea a fost demonstrată în programele de studii de fază 3 (elagolix — ELARIS UF; relugolix — LIBERTY).[6][7]
- Ulipristal acetat (modulator selectiv al receptorului de progesteron) — reduce sângerarea și volumul; utilizarea este restricționată din cauza riscului rar de leziune hepatică gravă și necesită monitorizarea funcției hepatice.[8]
Proceduri minim invazive
- Embolizarea arterelor uterine (EAU) — ocluzia radiologică a vaselor care hrănesc fibroamele, cu reducerea sângerării și a volumului; păstrează uterul, dar impactul asupra fertilității este incert.[1][2]
- Ablația prin radiofrecvență (laparoscopică sau transcervicală) și ultrasunetele focalizate de mare intensitate ghidate RMN (MRgHIFU) — distrug termic țesutul fibromatos, minim invaziv.[9]
Tratament chirurgical
- Miomectomia (histeroscopică pentru fibroamele submucoase, laparoscopică sau prin laparotomie pentru celelalte) — îndepărtează fibroamele păstrând uterul; opțiunea preferată pentru femeile care doresc să conceapă.[1][3]
- Histerectomia — îndepărtarea uterului; singurul tratament definitiv, care elimină și riscul de recidivă, indicat când familia este completă sau la eșecul altor tratamente.[1][2]
Complicații
- Anemia feriprivă — cea mai frecventă complicație, prin sângerări cronice abundente; poate fi severă și necesita corecție marțială sau, rar, transfuzie.[1][2]
- Complicații de compresiune — retenție urinară, hidronefroză prin compresiunea ureterelor, constipație cronică.[2]
- Complicații reproductive și obstetricale — infertilitate (mai ales fibroame submucoase), avort spontan, naștere prematură, prezentații anormale, obstrucția canalului de naștere, risc crescut de operație cezariană și de hemoragie postpartum.[1][10]
- Degenerarea fibromului (inclusiv degenerescența roșie în sarcină) — durere acută.[1]
- Torsiunea unui fibrom pediculat — urgență chirurgicală.[1]
Monitorizare și urmărire
Fibroamele asimptomatice mici se pot urmări clinic și ecografic la intervale individualizate; nu există un consens ferm privind frecvența, iar controalele se ghidează după simptome și creșterea în dimensiune.[1] La femeile cu menoragie tratată medicamentos se monitorizează hemoglobina și feritina și răspunsul simptomatic.
Pacientele tratate cu agoniști de GnRH pe termen mai lung necesită atenție la densitatea osoasă (terapie add-back dacă tratamentul depășește câteva luni). Cele care primesc ulipristal acetat necesită monitorizarea funcției hepatice conform recomandărilor.[8] După miomectomie, recidiva este posibilă, iar femeile trebuie informate asupra riscului de reapariție a fibroamelor.[1]
Ghidul pacientului
Ce trebuie să știți dacă aveți un fibrom uterin:
- Fibromul este o tumoră benignă — nu este cancer și transformarea malignă este extrem de rară.[1]
- Dacă nu aveți simptome, de multe ori nu este nevoie de niciun tratament, ci doar de urmărire. Multe fibroame se micșorează după menopauză.[1]
- Sângerarea menstruală foarte abundentă nu este „normală" — dacă schimbați protecția foarte des, aveți cheaguri mari sau obosiți ușor, spuneți medicului; anemia se poate corecta.[2]
- Există numeroase opțiuni în afara operației (medicamente, embolizare, ablație). Dacă vă doriți copii, discutați despre miomectomie, care păstrează uterul.[1][3]
- Histerectomia este singura soluție definitivă, dar nu este obligatorie — este o alegere pentru situații selectate.[1]
- Solicitați îngrijire de urgență dacă apare durere pelvină acută și intensă, sângerare care nu se oprește sau imposibilitatea de a urina.[2]
Ghidul specialistului
Puncte-cheie pentru practica clinică:
- Documentați localizarea prin clasificarea FIGO — ghidează abordul (histeroscopic pentru tipurile 0-2, laparoscopic/laparotomie pentru celelalte) și prognosticul fertilității.[3]
- La sângerarea uterină anormală, aplicați cadrul PALM-COEIN și excludeți patologia endometrială la pacientele cu factori de risc; sonohisterografia diferențiază fibroamele submucoase de polipi.[3]
- Fibroamele asimptomatice se gestionează, de regulă, expectativ.[1]
- Agoniștii de GnRH corectează eficient anemia și reduc volumul preoperator; limitați durata sau adăugați terapie add-back pentru protecție osoasă.[2][5]
- Antagoniștii orali de GnRH cu add-back oferă control durabil al sângerării la pacientele nechirurgicale.[6][7]
- Ulipristal acetat: rezervat, cu monitorizare hepatică obligatorie.[8]
- Suspectați sarcomul la creștere rapidă postmenopauză; morcelarea nesecurizată este de evitat în această situație.[1]
Evoluție și prognostic
Prognosticul fibromului uterin este, în ansamblu, foarte bun — este o afecțiune benignă. Evoluția naturală este variabilă: multe fibroame cresc lent sau rămân stabile ani de zile, iar unele regresează, în special după menopauză, când suportul hormonal dispare.[1] Simptomele se ameliorează de regulă odată cu menopauza.
Sub tratament, ameliorarea simptomatică este ridicată, dar recidiva este posibilă după tratamentele conservatoare (medicație, embolizare, miomectomie), pentru că pot apărea fibroame noi. Histerectomia este singura intervenție care elimină definitiv riscul de recidivă. Fertilitatea poate fi restabilită după îndepărtarea fibroamelor relevante, în special a celor submucoase.[1][10] Riscul de transformare malignă este neglijabil.[1]
Prevenție și screening
Nu există o strategie dovedită de prevenție primară a fibroamelor și nici un program de screening populațional — fibroamele se descoperă de regulă la evaluarea simptomelor sau incidental.[1] Menținerea unei greutăți sănătoase și controlul factorilor metabolici sunt măsuri rezonabile, susținute de asocierile epidemiologice cu obezitatea, deși beneficiul preventiv direct nu este demonstrat.[4]
La femeile cu simptome sugestive (menoragie, presiune pelvină, subfertilitate) este importantă evaluarea la timp, pentru diagnostic corect și corecția anemiei. Consilierea preconcepțională la femeile cu fibroame cunoscute permite planificarea eventualei miomectomii înainte de sarcină.[10]
Situații speciale
Sarcina
În sarcină, fibroamele pot crește sub influența hormonală și pot suferi degenerescență roșie (durere acută). Se asociază cu risc crescut de avort, naștere prematură, prezentații anormale, placentă praevia, operație cezariană și hemoragie postpartum, în funcție de dimensiune și localizare.[1][10] Miomectomia în timpul sarcinii se evită, cu excepții rare.
Fertilitatea
Fibroamele care deformează cavitatea (submucoase și unele intramurale) pot reduce șansele de concepție și de implantare; îndepărtarea celor submucoase ameliorează rezultatele reproductive.[3][10] Deciziile terapeutice la femeile care își doresc copii favorizează opțiunile conservatoare de uter.
Postmenopauza
După menopauză, fibroamele regresează de obicei. Apariția sau creșterea unei mase uterine, ori sângerarea în postmenopauză, impun investigarea pentru excluderea unei tumori maligne.[1]
Viața cu boala
Convietuirea cu un fibrom simptomatic înseamnă, adesea, gestionarea sângerărilor abundente și a oboselii asociate anemiei. Câteva repere practice:
- Corectați anemia: aportul și, la nevoie, suplimentarea cu fier (oral sau intravenos) ameliorează energia și calitatea vieții; discutați cu medicul dozarea și durata.[2]
- Urmăriți-vă menstruațiile (durată, abundență, cheaguri, impact asupra activităților) — informația ajută la alegerea tratamentului și la evaluarea răspunsului.
- Nu ignorați durerea acută severă — poate semnala o complicație (torsiune, degenerare).[1]
- Informați-vă asupra tuturor opțiunilor și cereți, când e cazul, o a doua opinie înainte de o intervenție majoră; alegerea depinde de prioritățile dumneavoastră (fertilitate, evitarea operației, soluție definitivă).
🇷🇴 În România
În România, fibromul uterin este una dintre cele mai frecvente cauze ginecologice de sângerare uterină anormală și de histerectomie la femeile în perioada fertilă și perimenopauză, în concordanță cu datele internaționale privind prevalența ridicată a leiomioamelor.[1] Diagnosticul și tratamentul se realizează în rețeaua de obstetrică-ginecologie, iar procedurile intervenționale (embolizarea arterelor uterine) sunt disponibile în centrele cu radiologie intervențională.
Accesul la terapiile medicamentoase moderne (antagoniști de GnRH în combinație fixă, agoniști de GnRH) și la procedurile minim invazive depinde de disponibilitatea în centrul de tratament și de reglementările de decontare în vigoare. Pentru informații actualizate privind rambursarea medicamentelor și a procedurilor, sursa de referință rămâne Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) și protocoalele terapeutice naționale.
Ultimele studii
Practica modernă în fibromul uterin se sprijină pe câteva direcții de dovezi:
- Antagoniștii orali de GnRH cu terapie add-back au transformat tratamentul medicamentos: studiile de fază 3 din programul ELARIS UF au arătat că elagolixul cu estradiol/noretisteron reduce semnificativ sângerarea menstruală abundentă asociată fibroamelor, cu protecție osoasă (Schlaff și colab., NEJM 2020; Simon și colab., extensie 12 luni).[6][7]
- Ghidul de bună practică FIGO (2025) sintetizează diagnosticul și tratamentul fibroamelor și consolidează clasificarea standardizată a localizării.[3]
- Rezultatele reproductive după tratamentele care păstrează fertilitatea au fost evaluate în revizuiri sistematice, orientând consilierea pacientelor care doresc o sarcină.[10]
- Ulipristal acetat — farmacologia și eficacitatea sunt bine documentate, dar semnalul de siguranță hepatică a restrâns utilizarea.[8]
Lista completă și actualizată a studiilor indexate pe această patologie este disponibilă în secțiunea dedicată studiilor.
Întrebări frecvente
Glosar
- Leiomiom
- Denumirea histologică corectă a fibromului — tumoră benignă din celule musculare netede.
- Menoragie
- Sângerare menstruală abundentă și/sau prelungită.
- Miomectomie
- Intervenție chirurgicală de îndepărtare a fibroamelor cu păstrarea uterului.
- Histerectomie
- Îndepărtarea chirurgicală a uterului; tratament definitiv al fibroamelor.
- Embolizarea arterelor uterine
- Procedură radiologică minim invazivă care blochează vasele de sânge ale fibroamelor, ducând la reducerea lor.
- Clasificarea FIGO
- Sistem internațional (tipurile 0-8) de descriere a localizării fibroamelor în peretele uterin.
- Agonist/antagonist de GnRH
- Medicamente care reduc temporar producția de hormoni ovarieni, micșorând fibroamele și sângerarea.
Concluzii
Fibromul uterin este cea mai frecventă tumoră benignă a uterului, hormono-dependentă, adesea asimptomatică, dar capabilă să producă sângerări abundente, anemie, simptome de compresiune și probleme de fertilitate. Diagnosticul este imagistic (ecografie transvaginală, completată de sonohisterografie și RMN), iar clasificarea FIGO ghidează terapia. Tratamentul este strict individualizat, de la supraveghere la medicație, proceduri minim invazive și chirurgie conservatoare de uter sau definitivă. Cu opțiunile actuale — inclusiv antagoniștii orali de GnRH cu add-back — majoritatea femeilor obțin un control bun al simptomelor, cu păstrarea calității vieții și, unde se dorește, a fertilității.[1][2][3]
Bibliografie
Autori și revizuire
Conținut redactat din surse medicale de referință (ghiduri de societate, revizuiri sistematice, date epidemiologice oficiale), cu citări numerotate în text. Nu înlocuiește consultul medical de specialitate.