Anxietatea și Atacurile de Panică – Deslușiri și Leacuri

M-am trezit într-o dimineață pe la cinci. Soțul meu dormea liniștit lângă mine în timp ce eu simțeam un soi de agitație pe care nu puteam să o explic. Avusesem o seară plăcută și nu îmi aminteam vreun vis tulburător. M-am ridicat din pat cu gândul să merg să iau o gură de apă, însă după câțiva pași a năvălit peste mine. Am simțit brusc cum inima o ia la goană, cum nu mai pot să respir, cum amețesc, cum tremur, cum transpir, cum nu mai văd clar și cum mă simțeam paralizată. Îmi venea să strig, dar era mai puternic decât mine. M-am gândit că acela îmi e sfârșitul, că o să mor în noaptea aceea fără să pot să mă apăr. De atunci viața mea s-a schimbat. Totul a devenit o presiune continuă. Trăiesc cu groaza că se poate repeta și poate veni peste mine în orice clipă. De la primul atac de panică am mai avut încă cinci în decurs de o săpămână. Am fost la mai mulți medici care mi-au spus că sunt perfect sănătoasă. Parcă nu mă înțeleg. Nu mai am nicio clipă de liniște. Nu mai sunt eu!

Ascult cu atenție fiecare cuvânt al Mariei și îi simt neliniștea. Îmi povestea cu strângere de inimă prin ce a trecut în ultima săptămână și jumătate. Îmi povestea despre faptul că se simte la capătul puterilor și că este sufocată de panica ce a pus stăpânire pe viața ei. Îmi exprim înțelegerea față de cele pe care cu mult curaj a ales să mi le împărtășească. Îi transmit că simt că este foarte speriată, că se simte neajutoarată în fața celui care a pus stăpânire pe viața ei și că are nevoie de ajutor. Mă privește și izbucnește în lacrimi.

Acestea au fost doar câteva minute din întâlnirea pe care am avut-o cu Maria. Venise la mine pentru că suferise mai multe atacuri de panică, era speriată, îngrijorată, avea nevoie de sprijin și dorea să își recapete liniștea și viața.

Povestea Mariei, de la depărtare este asemănătoare cu a multor persoane. Atacul de panică este un termen familiar din cauza apariției frecvente a acestuia în viața apropiaților, prietenilor sau poate chiar a noastră. Ce este, însă, atacul de panică? În primul rând, este important de menționat că acesta face parte din familia tulburărilor de anxietate. Astfel, înțelegerea acestuia se leagă de înțelegerea termenului de anxietate.

Foarte simplu spus, anxietatea reprezintă anticiparea unui pericol. Spre deosebire de aceasta, frica – deseori confundată cu anxietatea, reprezintă o reacție emoțională la o amenințare reală, externă. Aceasta ne determină să acționăm – să facem ceva pentru a elimina acel pericol, pe când anxietatea reprezintă o neliniște, o îngrijorare și o teamă direcționată spre ceva care nu s-a întâmplat încă, dar care reprezintă un scenariu posibil, care nu ne dă pace și care ne determină starea neplăcută de frământare. Aceasta ne determină să fim încordați, vigilenți și în permanență neliniștiți. Se distinge astfel o diferență estențial între cele două și anume faptul că în anxietate pericolul este doar posibil, iar în frică acesta este real, concret. Chiar dacă din prezentarea de până acum, anxietatea poate părea cu totul contraproductivă și de nedorit în viața noastă, ea este de fapt un fel de stare de zi cu zi a noastră având în vedere că are și o față ascunsă, pozitivă și mai presus având în vedere că fiecare dintre noi se îngrijorează într-o anumită măsură. Astfel, o măsură moderată de anxietate este perfect normală și chiar utilă în viața noastră. Mai exact, acea măsură ideală – moderată de anxietate este productivă în sensul că ne ajută să devenim pregătiți psihologic pentru o situație și chiar ne ajută să rezolvăm mai bine respectiva situație. În schimb, atunci când anxietatea este prezentă la tot pasul, înseamnă că a reușit să pună stăpânire pe viața noastră, iar noi suntem cei care o însoțim. Am pierdut și pierdem clipe din viața în favoarea ei.

Revenind la atacul de panică, acesta se referă la o stare survenită brusc, chiar o criză în care persoana devine foarte speriată și îngrijorată într-o situație în care cei mai mulți dintre noi nu am reacționa în felul acesta. Starea de panică și îngrijorarea se manifestă prin mai multe simptome, în special somatice, precum: încetinirea resperației, bătăi rapide ale inimii, amețeală, furnicături, senzația că ceva vă ține în piept sau senzația de sufocare, stare de leșin, transpirație, tremurat, valuri de căldură sau frig, uscăciunea gurii, greață, vedere neclară, senzația că nu vă puteți aduna, teama de moarte sau de a avea un atac de cord, frica de a pierde controlul sau de a acționa nebunește. Toate acestea descriu posibile simptome pe care o persoană le poate experimenta în atacul de panică. Adesea, persoana ajunge să evite anumite situații din teama de a nu avea un atac de panică, ceea ce înseamnă că puterea acestuia a ajuns să fure și mai mult din viața persoanei.

Însă dincolo de aceste manifestări ale atacului de panică, este important să înțelegem cum anume este explicat acesta din punct de vedere psihologic. Dacă ar fi să descriu într-o imagine un atac de panică aș alege un iceber, atacul de panică fiind doar vârful icebergului. Mai excat, în prezent avem o persectivă importantă care ne ajută să înțelegem acest vârf – doar acest vârf (!). Această perspectivă este cea evoluționistă, care oferă un mod de a înțelege și explica ce este atacul de panică și cum apare el. Țin să menționez deja că povestea întreagă a atacului de panică o vom înțelege doar ținând cont de tot ceea ce este persoana din fața noastră (!). Mai concret, perspectiva evoluționistă este o teorie care explică doar o mică parte din ce se întâmplă cu Maria.

Astfel, Maria cel mai probabil se va liniști când îi voi povesti că spre exemplu, dacă eu mâine ies pe stradă și ajung la trecerea de pietoni, pornesc să trec strada, dar brusc văd că o mașină vine cu viteză și nu se oprește, este foarte firesc că mă voi speria și că voi fugi să mă apăr. Dacă ar fi să am un microscop și să văd ce s-a întâmplat în interiorul meu în acea clipă, voi vedea că la aflarea pericolului creierul meu va fi secretat foarte brusc o cantitate ridicată de adrenalină. Adrenalina la rândul ei va activa sistemul nervos involuntar ceea ce va produce o serie de schimbări în organismul meu care să îmi perimită să reacționez rapid și să mă apară în fața pericolui. Spre exemplu, îmi va crește brusc pulsul și presiunea sângelui ceea ce mă va ajuta ca elementele nutritive să fie transportate rapid acolo unde este nevoie. Faptul că respirația mea se va accelera mă va ajuta pentru a ajunge la cantitatea optimă de oxigen necesară mușchilor. Faptul că mușchi mei se vor încorda mă vă ajuta pentru că îmi vor permite să acționez rapid. Această reacție desprisă se numește reacția de tip lupă sau fugi care se referă la faptul că în caz de pericol în primul rând organismul nostru va reaționa spre fugă, apoi spre luptă. Se poate observa cum reacția mea m-a ajutat să supraviețuiesc și cum, mai mult decât atât, în timp, reacția a ajutat la evoluția speciei. Această reacție este de fapt identică cu ce se întâmplă în timpul atacului de panică. Mai exact, acest sistem de alarmă de tip luptă sau fugi s-a instalat în viața noastră într-o situație de stres sau poate chiar de (aparentă) relaxare, iar impactul acesteia asupra persoanei a fost una extrem de puternică. În continuare, unele persoane, după primul atac de panică, dezvoltă o teamă foarte puternică de alte posibile atacuri, ceea ce le face extrem de neliniștite și vigilente. De aici până la interpretarea exagerată (de tipul „simt cum îmi bate inima, sigur voi avea un atac de panică”) a orcărui simptom din corp și la apariția altor atacuri de panică este doar un pas. Persoana este prinsă într-un cerc, iar atacul de panică este cel care a preluat controlul.

Ce putem face în aceste situații sau cum putem ajuta o persoană care suferă un atac de panică? În primul rând – dacă atacul de panică este unul sever, mai exact, dacă persoana este cu totul copleșită de stare, ceea ce o poate ajuta este să respire în palme sau într-o pungă dacă aceasta este la îndemână (palmele vor fi ținute strâns în așa fel încât să nu pătrundă aer). În acest fel nivelul de dioxid de carbon va scădea, ceea ce va ajuta ca respirația să revină la normal, iar persoana să se liniștească. Însă dincolo de aceast „leac” pentru situațiile de urgență, este de ajutor ca persoana să reușească să se ancoreze în prezent. Un exericițiu în acest sens este constituit din 5 pași simpli care pot fi puși în aplicare în orice context și care ajută la diminuarea simptomelor.

• Primul pas este reprezentat de a identifica 5 sunete din mediul înconjurător care pot fi auzite în respectivul moment.
• Următorul pas este ca persoana să identifice 4 mirosuri care pot fi simțite în acel moment.
• După identificarea lor se poate trece la următorul pas reprezentat de 3 lucruri care pot fi văzute în respectivul moment.
• Apoi se vor identifica 2 lucruri care se pot atinge și
• 1 element care se poate gusta.

Este recomandat ca exercițiul să fie pus în practică cât de repede din momentul în care începe atacul de panică.

Lista acestor „leacuri” ar putea continua și va continua într-un articol viitor, însă cel mai important aspect de reținut este că acestea sunt importante și de ajutor însă în același timp sunt limitate. Sunt un fel de analgezic pe care îl putem lua pentru a diminua durerea, însă rădăcina rămâne încă în viață. Drumul până la acestă rădăcină este mai lung, însă nu imposibil. Primul pas din această călătorie consider că a fost deja realizat prin timpul acordat acestui articol și prin practicarea așa ziselor leacuri, iar următorul pas sunt sigură că va veni la timpul potrivit pentru dumneavoastră!

Drd. Stoia Dalia, Psiholog Clinician și Psihoterapeut
Cabinet Individual de Psihologie, Timișoara, Str. Andrei Șaguna, nr. 3
Tel. 0734879280