Arad: Un pacient internat la Spitalul Județean s-a plâns de gândaci în salon; conducerea spune că a făcut dezinsecție
Data publicării: 16-12-2025
Bărbatul susține că a filmat gândacii zilele trecute, în secția Medicină Internă din cadrul SCJU. El spune că într-o singură zi a văzut trei gândaci pe pereții salonului în care era internat.
Între timp, bărbatul s-a externat și a postat filmarea pe TikTok, unde avea, marți dimineață, peste 60.000 de vizualizări și aproximativ 200 de comentarii.
Reprezentanții SCJU Arad au declarat, pentru AGERPRES, că programul de dezinsecție a fost respectat, iar în cursul zilei de luni, după apariția clipului pe internet, s-a făcut un nou tratament împotriva insectelor.
'Pentru fiecare secție a spitalului există o programare trimestrială pentru acțiunea de dezinsecție, dar și suplimentar - în secțiile în care apar probleme, la solicitarea personalului medical. În această secție, ultima dezinsecție programată s-a efectuat pe data de 26 noiembrie, iar personalul a verificat atât salonul în care a fost internat pacientul, cât și celelalte saloane, fără să fie descoperite insecte, însă suplimentar s-a solicitat și efectuat (luni, 15 decembrie) un nou proces de dezinsecție', se arată într-un răspuns transmis de spital la solicitarea AGERPRES.
Totodată, reprezentanții unității medicale spun că deși personalul monitorizează în permanență respectarea normelor de igienă și siguranță, din cauza că imobilul este vechi 'uneori apar insecte'.
De fiecare dată, dezinsecția se face în toată clădirea și la subsol, a mai precizat SCJU Arad.
Sursa: Agerpres,
16-12-2025, Vizualizari 72
