Asociaţia ALIAT a deschis o clinică de tratare a adicţiilor în Capitală

Data publicării: 04-07-2015

Alianţa pentru Lupta Împotriva Alcoolismului şi Toxicomaniilor (ALIAT) a deschis vineri, în Capitală, o clinică de tratare a adicţiilor, unde consumatorii de alcool şi droguri pot face psihoterapie.

Clinica funcţionează pe strada Jules Michelet, iar în câteva săptămâni ALIAT va deschide un centru rezidenţial în satul Rudeni, judeţul Ilfov. Ambele instituţii de tratare a adicţiilor se deschid în cadrul proiectului "Întreprinderi sociale pentru servicii integrate în domeniul dependenţelor de substanţe", cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

"În cadrul clinicii din Bucureşti beneficiarii au acces la servicii plătite. Cei care nu îşi permit să plătească pot beneficia de servicii decontate prin Casa de Asigurări", a declarat directorul executiv al Aliat, Bogdan Glodeanu, într-o conferinţă de presă.

El a precizat că în cadrul proiectului "Întreprinderi sociale pentru servicii integrate în domeniul dependenţelor de substanţe", care a început pe 15 octombrie 2014 şi se va încheia în octombrie 2015, ALIAT a deschis pentru tratarea adicţiilor o clinică în comuna Cristian, judeţul Braşov, o clinică în municipiul Suceava şi un centru rezidenţial în localitatea Pojorâta, judeţul Suceava, precum şi o clinică în municipiul Constanţa.

Glodeanu a informat că instituţiile deschise de ALIAT pentru tratarea adicţiilor oferă locuri de muncă unui număr de 28 de persoane din grupuri vulnerabile - femei în situaţii de risc, victime ale violenţei domestice, etc.

"În România există un spaţiu gol atunci când vorbim despre lanţul terapeutic în domeniul dependenţei. Oamenii care doresc să facă o schimbare în viaţa lor nu aveau prea multe şanse să facă lucrul acesta, în ideea în care există servicii de dezintoxicare care pot fi accesate prin diverse clinici de psihiatrie din ţară sau de la Spitalul Obregia. Oamenii beneficiază acolo de servicii de detoxifiere, sunt ţinuţi câteva săptămâni şi după aceea sunt trimişi înapoi, se întorc în acelaşi mediu din care au venit, cu acelaşi anturaj, aceleaşi probleme", a declarat Glodeanu.

La rândul său, directorul ştiinţific al ALIAT, dr. Eugen Hriscu, a menţionat că România se află pe locul cinci în lume în ceea ce priveşte consumul de alcool pur pe cap de locuitor.

"Aceasta înseamnă că în România se consumă foarte mult alcool, ceea ce determină o prevalenţă foarte mare a problemelor legate de consumul de alcool şi aceasta se vede în numărul de exemplu de cazuri de ciroză hepatică. Suntem pe locul doi în Europa la numărul de cazuri de mortalitate cauzate alcool. Această situaţie este extrem de problematică, mai ales având în vedere că răspunsul instituţiilor statului la această problemă este unul extrem de slab. În momentul de faţă nu avem nici măcar un singur centru de tratament finanţat din bani publici pentru persoanele dependente de alcool", afirmat Eugen Hriscu, care a atras atenţia că minorii au un acces destul de facil la alcool.

Sursa: Agerpres, 04-07-2015, Vizualizari 769
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.