BioSport Earbuds – căștile care îți monitorizează inima
©
Autor: Redacția ROmedic

Elementul de noutate pe care îl aduce cu sine acest dispozitiv este conferit atât de dimensiunile reduse pe care le are, cât și de faptul că servește, în același timp, mai multor nevoi: asculți muzica preferată și îți monitorizezi, fără niciun efort sau inconvenient, activitatea cardiacă - aspect extrem de apreciat mai ales de persoanele sportive. Aparate similare au mai fost concepute în ultimii ani fie sub formă de ceasuri, fie sub formă de brățări, însă principalul avantaj al căștilor este acela că sunt foarte bine fixate și nu întrerup - decât atunci când se dorește - supravegherea ritmului inimii.
O altă caracteristică demnă de menționat cu privire la noul dispozitiv este aceea că nu are nevoie de baterii sau încărcătoare speciale. Căștile sunt atașate simplu la smartphone prin intermediul mufei de conectare, utilizând în mod foarte econom energia aparatului. Parametrii fiziologici sunt preluați prin intermediul unor senzori externi, iar informațiile sunt transmise mai departe către smartphone, unde sunt analizate și procesate.
Funcțiile oferite de căștile inteligente sunt cele specifice monitorului cardiac, pedometrului și altor biometre importante pentru starea noastră de sănătate. De asemenea, dispozitivul este programat tehnologic să elimine zgomotul de fond, așa încât datele preluate să fie cât mai fidele realității.
Rezistente la transpirație și apă, căștile BioSport Earbuds pot fi utilizate cu încredere de către persoanele active. Acestea le pot folosi concomitent aplicației RunKeeper, foarte populară deja printre iubitorii de sport.
Sursa: Intel
Data actualizare: 02-02-2019 | creare: 06-01-2015 | Vizite: 4377
Bibliografie
Smart Earbuds: Headphones For Health and Fitness Fanatics, link: https://iq.intel.com/headphones-for-health-and-fitness-fanatics/ ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Pilula extensibilă ingerabilă care ar putea monitoriza progresul ulcerului gastric și al tumorilor gastrice
- Inovațiile dispozitivelor cu senzori de monitorizare continuă și neintruzivă a sănătății
- Detectarea precoce pe bază de senzori a bolilor legate de vârstă, de la domiciliu
- Cercetătorii au realizat primele imagini cu ultrasunete cu laser la oameni
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
- Accident ischemic tranzitor
- Reumatismul articular acut - RAA
- Angina pectorala stabila
- Infarctul miocardic
- Insuficiența cardiacă
- Atrezia tricuspidiană
- Extrasistolele ventriculare
- Tahicardia ventriculara
- Fibrilatia ventriculara
- Aritmia
- Factori de risc în bolile cardiovasculare
- Transplantul cardiac
- Sfaturi pentru sănătatea inimii
- Inima (cordul)
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Probleme inima
- Simptome ciudate
- Lipsa unei batai de inima.Ajutor! E groaznic...
- Va rog sa ma ajutati, junghi in spate cu dureri de inima
- Dureri de cap, batai de inima, greturi, ameteli!
- Boala de inima sau altceva???
- Inima marita, copil 6 ani
- Batai inima accentuate și durere inexplicabila
- Slabiciune, lipsa aer
- Minima ventriculomegalie