Brașov/ Medic Spitalul de Copii: Nu avem nici linie de gardă, nici unde să trimitem urgențele oftalmologice
Data publicării: 17-11-2025
Spitalul pentru copii din Brașov nu poate rezolva, în prezent, urgențele oftalmologice și ORL după program - unele dintre cele mai frecvente la vârstele mici - neavând servicii de gardă pentru aceste specialități.
Purtătorul de cuvânt al unității medicale, dr. Marcel Albean, a precizat, luni, pentru AGERPRES, că există o serie de specialități în care spitalul nu are asigurate linii de gardă, micii pacienți fiind trimiși la Spitalul Clinic Județean de Urgență - însă pentru cele oftalmologice singura soluție este, în anumite cazuri, transferul la o unitate medicală din alt oraș.
Conform medicului Mircea Albean, în prezent, există un singur oftalmolog la Spitalul de Copii, astfel că asigurarea unei linii de gardă iese din calcul în prezent.
Nici pentru cazurile de arși - respectiv chirurgie plastică - sau în cazul pacienților care au nevoie de neurochirurg sau chirurg cardio-vascular, specialități în care există linii de gardă doar la Spitalul Județean - situația nu este mult mai bună, susține sursa citată.
Dr. Albean - care este chirurg plastician - atrage atenția că, în aceste specialități, în cazul operațiilor, când este nevoie de anestezie, este necesară inclusiv prezența unui medic anestezist care să fie specializat/familiarizat cu ceea ce înseamnă astfel de cazuri, deoarece anesteziile în cazul adulților diferă de cele în cazul copiilor.
''Este din ce în ce mai greu să găsești medici care să facă gardă atâta vreme cât suntem plătiți cu ora la nivelul salariului din 2017. Medicul nu poate fi obligat să facă gardă, aceasta înseamnă ore suplimentare, din timpul lui liber. În alte țări, gărzile se plătesc dublu, la noi, cuantumul plății nici măcar nu este raportat la salariul actual. (...)Ne asumăm niște riscuri (de malpraxis - n.r.), plus oboseala'', a subliniat medicul.
Potrivit acestuia, chiar dacă, în prezent, mai există medici care își asumă să facă gărzi, cei mai mulți refuză să semneze noile contracte care reglementează efectuarea acestor servicii.
Conform sursei citate, la Spitalul de Copii, în prezent, sunt, în medie, 150-200 de prezentări/pe zi la Unitatea de Primiri Urgențe, cele mai multe în weekend.
Un medic de la Spitalul de Copii Brașov a dezvăluit, în weekend, pe Facebook, că s-a confruntat, recent, cu o situație disperată, deoarece, în timpul unei gărzi, a fost nevoită să trimită acasă un astfel de caz în situația în care nu se asigură gărzi în oftalmologie de mai mulți ani.
Mai mult, pacientul a revenit cu părinții, tot la UPU, după cinci zile, cazul agravându-se, iar singura soluție a fost transferul la Spitalul din Sfântul Gheorghe, care are o linie de gardă la domiciliu în oftalmologie.
Postarea, care a fost preluată de presa locală, a fost ștearsă.
* Sursa foto: Spitalul Clinic De Urgență Pentru Copii Brașov / Facebook.com
