Care este riscul de transmitere a virusurilor în avion?

©

Autor:

Care este riscul de transmitere a virusurilor în avion?

Deși călătoriile cu avionul cresc riscul de transmitere al infecțiilor, precum și infecția cu noul coronavirus, există metode pentru a reduce acest risc.
Există 3 reguli pe care ar trebui să le urmăm:

  • Să ne depărtam de cei care sunt prea aproape
  • mergem în direcția celor care sunt departe
  • mergem în direcția în care se deplasează și restul lumii


Avioanele utilizează mai multe zone de îmbarcare, iar când ne urcăm într-un avion, persoanele sunt nevoite să stea la o distanță foarte mică de restul indivizilor. Riscul de infecție crește si mai mult când există foarte multe zone de îmbarcare. La polul opus, coborâtul dintr-un avion este mai rapid, ceea ce scade riscul de infectare.


Un nou studiu publicat în PLOS ONE în martie 2020 a analizat metodele de reducere a riscului de răspândire a bolilor în avioane prin utilizarea modelelor pietonale dinamice.

Unul din modelele utilizate de mulți ani de cercetători este SPED (Self Propelled Entity Dynamics) care vede fiecare individ ca pe un atom, iar interacțiunile interumane ca pe niște forțe de atracție și de respingere între atomi. Modelul a fost folosit și în timpul epidemiei Ebola din 2015. Unul din dezavantaje este faptul că este încet, ceea ce nu este tocmai bine pentru situațiile când este nevoie imediată de răspunsuri, spre exemplu în timpul pandemiei COVID-19. Din acest motiv, cercetătorii au utilizat în noul studiu modelul CALM, care are aceleași aplicații ca și SPED doar că s-a dovedit a fi de aproximativ 60 de ori mai rapid. Ca și SPED, CALM simulează mișcările în pasaje înguste și liniare.

Cercetătorii au dezvoltat modelul CALM pentru a funcționa pe calculatoare și în special pe unități de procesare grafică (GPU). Pentru studiul lor, oamenii de știință au utilizat Frontera, care este numărul 5 în topul celor mai puternice super-calculatoare din lume precum și cel mai rapid super-calculator academic. În practică, nu este posibilă realizarea unor predicții precise din cauza incertitudinilor care există mai ales la începutul unei epidemii.

Cercetătorii au generat pe calculator un număr mare de scenarii posibile, validând rezultatele prin urmărirea timpilor de coborâre din 3 tipuri diferite de avioane. Din cauza faptului că o singură simulare nu poate include toate felurile în care se deplasează persoanele, oamenii de știință au creat simulări cu 1.000 de combinații diferite de valori, pe care le-au comparat cu date empirice.

Deși au parcurs mai multe studii empirice cu numeroase zboruri pentru a înțelege comportamentul uman și gradul de curățenie al suprafețelor și a aerului, o pandemie este un eveniment extrem, iar situațiile tipice ar putea să nu se potrivească cu aceasta. Zilnic sunt aproximativ 100.000 de zboruri, iar un număr așa de mare ar putea determina epidemii frecvente. Cu toate că modelele indică faptul că transmiterea infecțiilor în avioane este un eveniment improbabil, au existat câteva epidemii cunoscute care au arătat contrariul. Un exemplu ar fi epidemia SARS din 2002, când infecția s-a transmis în câteva avioane, de la o persoană bolnavă până la indivizii situați cu 2 rânduri mai în față sau mai în spate, sau chiar la cei la distanțe mai mari.

În prezent, se crede că bolnavii cu COVID-19 transmit infecția la încă 2,5 indivizi. Totuși, au existat comunități unde un singur bolnav a infectat un număr mare de persoane. Din aceste motive, o predicție corectă poate fi un lucru dificil.

În studiul lor cercetătorii nu au avut că scop prezicerea corectă a numărului de cazuri, ci mai degrabă identificarea anumitor puncte slabe ale modurilor de îmbarcare într-un avion. Ei au generat un număr mare de scenarii posibile, evaluând care este cea mai bună varianta. Într-o situație bazată pe decizii, cineva ar dori să aleagă cea mai bună opțiune, nu să se bazeze pe valori predictive.

Cercetătorii au oferit și niște sfaturi practice. Chiar dacă suntem la o distanță mai mare de 2 metri de o altă persoană, picăturile care conțin virusul ar putea ajunge la noi prin intermediul fluxului de aer de la ventilatoare, spre exemplu. În Singapore, un individ s-a infectat cu noul coronavirus după ce a utilizat o toaletă în care se află un orificiu de ventilare a aerului.

sursa: Science Daily


Data actualizare: 09-04-2020 | creare: 09-04-2020 | Vizite: 555
Bibliografie
How at risk are you of getting a virus on an airplane?: https://www.sciencedaily.com/releases/2020/03/200330152126.htm
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: