Cele mai frecvente greşeli in educarea copiilor

„Nu-i uşor să fii părinte‟ şi „Să fii părinte este una dintre cele mai grele meserii‟, iată două enunţuri care, la prima vedere, sunt considerate de mulţi a fi doar truisme vehiculate în cadrul cercurilor de adulţi. Să fie oare însă aşa? Sunt aceste afirmaţii simple evidenţieri ale realităţii sau sunt concluziile celor care au ani buni de experienţă în acest domeniu?

Potrivit opiniei noastre, a fi părinte înseamnă mult mai mult decât a avea grijă ca nevoile primare ale copilului să fie satisfăcute. Am putea spune, de asemenea, că este mai mult decât o meserie, este o artă. Dacă ar fi o simplă meserie, o îndeletnicire oarecare, fiecare adult ar fi capabil să şi-o însuşească în cel mai uşor mod cu putinţă: i s-ar prezenta, clar şi concis, anumiţi paşi ce trebuie urmaţi în creşterea şi educarea copilului, i-ar respecta întocmai şi toate lucrurile ar funcţiona impecabil. Din păcate, de prea puţine ori se întâmplă acest lucru, tocmai din cauza faptului că a fi părinte e mai presus de o meserie care se învaţă mecanic şi ale cărei principii se pot aplica oricând şi oricum. Totuşi, există o fărâmă de adevăr: a fi părinte este o meserie, însă nu una clar definită, ci în continuă schimbare şi evoluţie, care diferă de la familie la familie, neexistând o reţetă prefabricată, perfectă, care să se poată aplica în mod universal. Pentru a putea fi nu doar un părinte, ci unul bun, articolul de faţă doreşte să vină în ajutorul celor care au în grijă copii. În rândurile următoare, vă vom prezenta unele dintre cele mai frecvente greşeli comise de părinţi – tocmai pentru a fi evitate – şi vom oferi soluţii.

Disciplina

În ceea ce priveşte disciplinarea copiilor, există mai multe aspecte care trebuie discutate.

1. Cea mai comună şi mai frecventă greşeală a părinţilor o reprezintă ridicarea tonului vocii. Cu toate că este o metodă sigură de vă face auziţi, nu garantăm însă că vă veţi face şi înţeleşi. Ţipând la copii nu-i veţi face să-şi revizuiască purtarea ci, dimpotrivă îi veţi îndepărta de dumneavoastră. În loc să ridicaţi tonul, mai bine aţi aştepta o perioadă pentru a vă calma mânia sau frustrarea provocată de comportamentul copiilor şi aţi aborda chestiunea în cauză cu o tonalitate mai blândă, la care aceştia ar fi mai receptivi.

2. De multe ori, părinţii dau ordine sau comenzi: „Încetează în momentul acesta!‟, „Fă-o acum!‟ sau „Vino imediat!‟ fiind doar câteva exemple. Procedând în acest fel, le arătaţi copiilor o lipsă de respect şi riscaţi să fiţi ignoraţi, deoarece ştim cu toţii că oamenii, mai ales copiii, nu reacţionează optim atunci când li se dau comenzi. În schimb, vă sfătuim să-i rugaţi politicos – dar ferm – să facă un anumit lucru. Mai mult decât atât, aţi putea să-i şi recompensaţi atunci când se poartă frumos, mai ales când aveţi de a face cu copii mici. De exemplu, dacă se duc la culcare fără să facă zarvă sau fără să facă mofturi, le puteţi citi o poveste.

3. În societatea actuală, prezenţa stresului este la ordinea zilei. Ca părinţi, ar trebui să evitaţi vărsarea nervilor pe copii care, la urma urmei, nu sunt vinovaţi pentru ceea ce vi s-a întâmplat dumnevoastră pe parcursul zilei. Chiar dacă sunteţi nervoşi, nu recurgeţi la această modalitate de descărcare a nervilor deoarece puteţi să spuneţi lucruri pe care le veţi regreta, jignindu-i pe copii şi făcându-i să se simtă confuzi. Ocoliţi această situaţie printr-o mai bună gestionare a propriilor sentimente: permiteţi-vă să vă relaxaţi, să meditaţi sau să întreprindeţi orice acţiune care vă relaxează.

4. Violenţa fizică este încă, din păcate, o metodă de „educare‟ aplicată de mulţi părinţi, care îşi găsesc justificare spunând că „Bătaia este ruptă din rai‟. Pedepsirea copiilor prin bătaie sau alte forme de violenţă fizică nu este recomandată deoarece, în acest fel, relaţia părinte-copil va avea de suferit. Dacă procedaţi în acest fel, nici nu veţi impune respect şi nici nu îi veţi disciplina, îi veţi face numai să se teamă de dumneavoastră şi să aibă sentimente negative în ceea ce vă priveşte. Chiar dacă vă aflaţi într-o situaţie în care nu mai ştiţi ce să faceţi, nu recurgeţi la violenţă. Cel mai bine ar fi să căutaţi să vă informaţi cu privire la comportamentul normal al unui copil sau adolescent şi să încercaţi să vă îmbunătăţiţi metodele de educare prin lecturarea de reviste şi cărţi dedicate acestui subiect sau prin participarea la diverse activităţi în care sunt implicaţi şi alţi părinţi, care vă vor putea împărtăşi din experienţa proprie.

Relaţia cu adolescenţii

Odată cu instalarea adolescenţei, relaţia dintre părinţi şi copii suferă nişte schimbări majore. În cele mai multe dintre cazuri, părinţii încetează să mai fie priviţi ca nişte fiinţe protectoare, aceştia devenind adevărate „obstacole în calea fericirii‟ adolescenţilor care, acum mai mult ca niciodată, consideră că toată lumea este împotriva lor. Deoarece nu mai aveţi de-a face cu un copil mic, va trebui să vă schimbaţi şi dumneavoastră comportamentul, să fiţi mai maleabili, mai diplomaţi.

1. Deşi sunt recomandate de către specialişti, uneori, cărţile pentru părinţi pot face mai mult rău decât bine. Dacă lecturaţi prea multe cărţi de acest gen, riscaţi să vă îngrijoraţi prea mult în ceea ce priveşte o anumită problemă, mai ales în cazul în care situaţiile descrise nu se potrivesc cu ceea ce trăiţi dumneavoastră. Nu uitaţi că aceste materiale prezintă cazuri generale, iar dacă doriţi să rezolvaţi o problemă, este mai bine să nu vă bazaţi doar pe ceea ce citiţi, ci şi pe propriile instincte.

2. Aşteptările negative în ceea ce-i priveşte pe adolescenţi reprezintă o altă greşeală pe care mai toţi părinţii o fac. Richard Lerner, directorul Institutului de Cercetare Aplicată a Dezvoltării Tinerilor din cadrul universităţii Tufts, afirmă că dacă părinţii au numai aşteptări negative în ceea ce priveşte comportamentul adolescenţilor, aceştia le transmit, de fapt, un mesaj negativ propriilor copii, şi anume acela că ei sunt buni doar dacă nu fac nimic rău. Această permanentă „pândă‟, „vânare‟ de greşeli nu poate conduce la ceva constructiv. Pentru a evita această situaţie, părinţii sunt sfătuiţi să se intereseze de pasiunile şi de preocupările adolescenţilor, pentru a-i putea înţelege mai bine, a comunica mai eficient şi pentru a-şi consolida relaţia.

3. Nu faceţi din ţânţar armăsar. Cu alte cuvinte, nu vă agitaţi pentru lucruri nesemnificative, cum ar fi faptul că, spre exemplu, fiica dumneavoastră are o coafură excentrică sau că poartă anumite haine. În loc să o certaţi, încercaţi să comunicaţi cu ea şi să aflaţi ce sentimente se află în spatele acestor alegeri. Dacă doar îi cereţi să-şi schimbe ţinuta sau coafura, fără să discutaţi, riscaţi să nu vedeţi imaginea de ansamblu şi să pierdeţi din vedere alte lucruri importante, mascate de acest comportament.

4. Prea multă sau prea puţină disciplină. Nicio situaţie, nici alta nu favorizează relaţia adolescent-părinte. Dacă sunteţi prea severi şi impuneţi reguli şi pedepse prea stricte, veţi reuşi să-i determinaţi pe adolescenţi să vă asculte, însă riscaţi ca aceştia să se îndepărteze de dumneavoastră sau chiar să comită diverse acte de rebeliune. Pe de altă parte, dacă sunteţi permisivi şi dispuşi să treceţi prea uşor cu vederea peste anumite greşeli ale copiilor, veţi fi văzuţi mai mult ca prieteni decât ca părinţi – ceea ce, până la un punct, nu este un lucru rău – şi s-ar putea să vă aflaţi în situaţia în care aceştia să nu vă mai asculte, tocmai din cauză că aţi fost prea indulgenţi. În acest caz, cel mai bine ar fi să căutaţi o soluţie de mijloc: să reuşiţi să vă impuneţi cuvântul, păstrând, în acelaşi timp, o atitudine prietenoasă, dar părintească. Nu uitaţi: comunicarea stă la baza oricărei relaţii reuşite!

5. Lipsa consecvenţei este o altă greşeală a părinţilor, care ar putea fi pusă în relaţie cu problema abordată anterior. Ne referim aici, desigur, la stilurile parentale pe care adolescentul le poate observa la dumneavoastră. Dacă de-a lungul timpului sunteţi uneori prea strict, iar alteori permisiv sau chiar nepăsător, nu veţi face nimic altceva decât să induceţi adolescenţilor o stare de confuzie. Această oscilaţie nu este deloc benefică, deoarece copiii nu vor mai şti nici cum să se comporte, nici la ce vă aşteptaţi din partea lor. Fiţi clari în ceea ce priveşte stilul parental şi, odată ce aţi decis asupra unuia, urmaţi-l fără să vă abateţi.

Timpul petrecut în familie

Poate că una dintre cele mai nefaste consecinţe ale vieţii contemporane este faptul că mereu avem câte ceva de făcut, că suntem ocupaţi, stresaţi, iar timpul nu ne mai este de ajuns. Cu toate acestea, nu ar trebui să uităm să dedicăm o parte din timpul nostru celor dragi şi, deşi suntem conştienţi de acest lucru, mulţi părinţi se lasă absorbiţi de rutina zilnică, nemaifiind alături de copii lor.

1. Fie că lucrează prea mult, fie că sunt mereu preocupaţi de ceva, părinţii tind să nu mai acorde copiilor atenţia cuvenită. Studiile arată că aceştia au nevoie de atenţia părinţilor pentru măcar un sfert de oră, zilnic, timp în care adulţii să li se dedice total. Copiii au nevoie ca părinţi să le fie alături, să-i ajute la teme, să se joace cu ei sau, dacă sunt deja adolescenţi, să îi asculte şi să le ofere sfaturi. Neacordarea unui timp suficient poate duce la o înstrăinare între membrii familiei. Pentru a evita acest lucru, vă sfătuim ca, oricât de obosiţi sau stresaţi aţi fi, să încercaţi să petreceţi timp alături de copiii dumneavoastră, chiar dacă acesta se va rezuma la o scurtă discuţie înainte de ora de culcare.

2. Oferirea cadourilor nu suplineşte lipsa dumneavoastră. Chiar dacă le cumpăraţi copiilor un telefon de ultimă generaţie sau un laptop performant, aceste lucruri nu vă înlocuiesc. Este adevărat că, pentru o vreme, vor fi distraşi de noile obiecte şi poate că nu vor observa că nu mai aveţi timp liber pe care să-l petreceţi împreună, însă această senzaţie de noutate va dispărea, iar ei vă vor simţi lipsa. Vă sfătuim să nu le dăruiţi obiecte în schimbul atenţiei dumneavoastră. E de preferat să-i scoateţi la o plimbare cu bicicleta sau la o îngheţată, decât să îi „păcăliţi‟ cu lucruri care nu emit emoţii. O oră cu dumneavoastră va însemna mult mai mult pentru copiii aflaţi în plină creştere şi dezvoltare.

3. Neoferirea unui exemplu de urmat este o altă greşeală des întâlnită în multe familii. Dacă vă certaţi în faţa copiilor (adolescenţilor) sau, mai grav, dacă rostiţi injurii în preajma lor, cu siguranţă nu veţi oferi un bun exemplu. Dacă doriţi să creşteţi şi să vă educaţi copilul să fie bun, ascultător şi respectuos, evitaţi să vă manifestaţi sentimentele negative de faţă cu el, deoarece este foarte probabil ca el să le asimileze şi, la rândul lor, să se comporte la fel pe viitor. Învăţaţi să vă gestionaţi emoţiile.

Părinţii pot face greşeli şi în ceea ce priveşte alimentaţia

1. Nerespectarea orelor meselor se dovedeşte a fi, în multe cazuri, o greşeală a părinţilor. Maryann Jacobson, o nutriţionistă cunoscută, atrage atenţia asupra acestui fapt. Dacă vă veţi lăsa copiii să mănânce ori de câte ori au vreo poftă, aceştia nu vor învăţa să facă distincţia între a mânca pentru că le este foame sau a mânca din obişnuinţă. Nu îi lăsaţi pe copii să mănânce ori de câte ori doresc; stabiliţi anumite ore şi încercaţi să le respectaţi. Nu uitaţi să ţineţi cont de faptul că cei foarte mici trebuie să mănânce la 2-3 ore, preşcolarii la 3-4 ore, iar cei mai mari, la fiecare 4 ore. De asemenea, nu le permiteţi să servească gustări înainte de masă.

2. Prea multe legume. Se poate spune că, în încercarea de a le oferi copiilor toţi nutrienţii de care au nevoie, părinţii îi obligă, efectiv, să mănânce prea multe legume. Acest lucru este o greşeală deoarece studiile indică faptul că 70% dintre copiii mici nu suportă componenta amară a legumelor; aşadar, fiind forţaţi să le mănânce, în timp, copiii dezvoltă un fel de repulsie faţă de aceste alimente. Totuşi, pentru ca legumele să fie acceptate de copii, părinţii pot apela la anumite trucuri, cum ar fi: să-i invite pe copii să-şi prepare o salată proprie sau să le servească sub formă de pastă sau sucuri.

Aşa cum am putut observa, părinţii, deşi bine intenţionaţi, ajung să comită diverse greşeli, fie că este vorba despre educarea copiilor, relaţia cu adolescenţii, petrecerea timpului liber sau regimul alimentar al acestora. Nimeni nu s-a născut învăţat, iar acest lucru nu ar trebui să fie considerat o vină. Ca orice meserie, şi cea de părinte se învaţă, treptat. De la primii paşi ai copiilor şi până ce aceştia ajung la o vârstă matură, părinţii au tot timpul câte ceva de învăţat: din propriile greşeli, din ale altora, din cărţi şi reviste educative, de la întruniri organizate care au ca temă creşterea copiilor.

Fie că sunteţi la început de drum, tineri părinţi, fie că aveţi deja ceva experienţă, dacă întâmpinaţi probleme, nu vă descurajaţi, există o soluţie pentru toate!