Atenția și deficitul de atenție la copii. Cauze posibile.

Atenția și deficitul de atenție la copii. Cauze posibile.

Din ce în ce mai mult elevii din prezent se confruntă cu starea de agitație, cu programul prelungit desfășurat în instituția educațională și cu nevoia de a face altceva decât să fie atenți un timp îndelungat la profesor, activitatea desfășurată ori la discuția inițiată de alți colegi. Sau au nevoie să fie ascultați ei înșiși. Este important să fie identificat deficitul de atenție, diferit de ADHD.

Alexandru Roşca definea atenţia ca fiind orientarea selectivă şi concentrarea activităţii psihice asupra unor obiecte sau fenomene, cu scopul de a le reflecta mai clar şi mai complet, și are ca efect creşterea eficienţei activităţii.

Prevalența dificultăților de păstrare a atenției timp îndelungat este normală la preșcolarii care desfășoară o activitate pentru o perioadă de timp mai mare de 7-8 minute și au vârsta de până în 5 ani.

Copiii cu vârste între 5 și 6 ani își pot păstra atenția 10-15 minute odată și sunt capabili să filtreze și să blocheze micile distrageri din mediu dacă activitatea nu este prea grea ori plictisitoare.

Copiii cu vârste între 6 și 7 ani își pot menține atenția și concentrarea timp de 30 de minute. Iar grupurile mici de copii se pot juca împreună timp de 15-20 de minute, dacă activitatea este potrivită și interesantă pentru ei. (1)

Importanța dată acestor dificultăți privind păstrarea atenției și concentrării survine în urma dificultăților privind învățarea și dezvoltarea abilităților de învățare, copiilor fiindu-le greu să preia informații pe canale auditive ori vizuale de percepție. Dificultățile de păstrare a atenției pot influența și dezvoltarea viitoare a unor personalități anxioase, obsesiv-compulsive, ori cu dificultăți de gestionare a emoțiilor puternice în cazul în care nu se intervine treptat pentru a ajuta copilul să dezvolte abilitatea de a fi atent.

Cauze posibile

Pierderea atenției poate fi cauzată de neînțelegerea sarcinilor, de activitatea prea dificilă pentru nivelul de dezvoltare sau neinteresantă pentru copil.

Anxietate

Însă neatenția copilului poate fi și un simptom al anxietății resimțite de acesta. Poate fi vorba despre un copil cu anxietate de separare, teama de a nu se face de rușine, de a nu greși, ori pentru că a dezvoltat o funcționare perfecționistă și îi este teamă că activitatea nu este suficient de bine realizată, fapt care poate fi observant prin amânarea sau nerezolvarea la timp a sarcinilor date. Poate să trăiască dificultăți în sistemul de atașament, așa cum poate fi separarea părinților ori întâlnirea rară cu unul dintre persoanele de referință (părinții, bunicii, frații), așa cum sunt situațiile în care părinții lucrează până după ora de culcare a copilului. De asemenea, lipsa unui program de somn și a unei rutine în activitatea copilului pot să exacerbeze anxietate și incapacitatea de a rămâne atent și concentrat.

Dieta

O dietă bogată în zahăr și grăsimi poate duce la o lipsă de nutrienți necesari dezvoltării capacității de motivare pentru desfășurarea unor activități și dezvoltare a concentrării.

Trăsături accentuate ale personalității obsesiv-compulsive

Aceste dificultăți ale personalității se dezvoltă începând din școala primară și se manifestă prin activarea unor comportamente repetitive, cu gânduri obsesive și trăirea nevoii de a face ceva cu intenția ritualică, pentru a preveni posibila desfășurare a unor lucruri rele.

Traumatizarea ori trăirea stresului

Copiii care trăiesc starea de insecuritate în timp ce sunt neglijați emoțional, fizic sau biologic, aceia care trăiesc în medii violente fizic, psihic ori verbal, aceia care au trăit sau au fost martori ai unor experiențe traumatizante, se pot manifesta prin neatenție ori incapacitatea de a-și păstra atenția tocmai prin nevoia de a fi hipervigilenți. Hipervigilența se poate manifesta la copil prin tresăriri sau distragerea atenției de la sarcină la orice sesizare a vreunui stimul subtil în mediul de desfășurare a activității.

Tulburările învățării

Dislexia ori dificultățile auditive nediagnosticate, fiind factori perturbatori ai învățării, pot provoca sentimentul de rușine și inferioritate copilul, crezând că nu poate fi la același nivel cu colegii săi.

Semne si simptome

Printre comportamentele ușor sesizabile pentru identificarea deficitului de atenție, atât în activitățile de acasă, cât și la școală ori în grupul de prieteni, se pot identifica:

  • Agitația continuă, imposibilitatea de a rămâne într-un loc
  • Distragerea facilă cu ajutorul unui stimul subtil
  • În urma trasării sarcinilor și oferirii de instrucțiuni clare, simple și directe, copilul pare că nu a auzit sau nu știe ce să facă mai departe pentru îndeplinirea sarcinii
  • Uită unde și-a pus lucrurile, ori uită care sunt sarcinile pe care le are de făcut mai departe, având dificultăți de auto-organizare
  • Trăiește dificultăți de învățare
  • Desfășoară comportamente agrsive, trăiește stări schimbătoare bruște și iritabilitate
  • Se ceartă cu prietenii, pare a fi neînțeles de prieteni, ori își face cu greu prieteni
  • Pare să viseze cu ochii deschiși, fără a fi participativ


Tratament

Psihoterapia integrativă, printr-un program de dezvoltare personală pentru copil, dezvoltat pe baza obiectivelor stabilite împreună cu părinții și copilul în funcție de nevoile acestuia în urma unei evaluări detaliate, este o soluție constructivă, care dezvoltă resursele copilului pentru a face față situațiilor prin care trece în timpul vieții atât positive, cât și dificile. Metodele și instrumentele diverse și alese în funcție de caracteristicile și nevoile individuale ale copilului sunt utilizate și pentru dezvoltarea încrederii în sine a copilului, alături de dezvoltarea identității de sine, dezvoltarea responsabilității fată de sine și față de ceilalți, achiziții necesare pentru o viață trăită cu sens și în siguranță. Astfel, copilul poate rămâne apoi concentrat și deschis pentru îndeplinirea sarcinilor.

Recomandari

Pentru a putea fi tu, adultul care îngrijește copilul, alături de copil pentru a-l putea ajuta să își dezvolte capacitatea de a fi atent și de a se concentra, ai posibilitatea să îți ajustezi așteptările și să afli care sunt nevoile și posibilitățile reale de dezvoltare ale copilului în funcție de caracteristicile personale și de stadiile de dezvoltare psihologică ale copilului în funcție de vârstă.

Copilul are nevoie de încurajări verbale și atitudinale explicite în timpul desfășurării activității până la finalizarea acesteia, pentru a dezvolta atât încrederea în sine, cât și obișnuința de a păstra atenția mai mult timp asupra unei sarcini. Pentru a-i oferi suport în dezvoltarea toleranței față de activități structurate, orientate spre desfășurarea într-o perioadă de timp bine definită, având reguli clare și simplu exprimate, îi poți oferi ancore vizuale, așa cum sunt cronometrele, ori auditive, prin utilizarea unor cuvinte precum „fiți atenți!”, „i-auzi!”, „privește!”, „iată!”. Pentru a-și dori să mai desfășoare aceste activități, copilul este nevoie să desfășoare activități pe care te asiguri că le va duce la bun sfârșit și le poate desfășura cu plăcere și interes. (2) (3).

Susține-l să exprime emoțiile și trăirile pe care le experimentează înainte de a începe activitatea, în timpul activității și după încheierea acesteia, deoarece recunoașterea și acceptarea emoțiilor de orice fel alături de continuarea activității până la încheierea acesteia, chiar dacă uneori își pierde atenția, faptul că învață să își readucă activitatea în atenție, contribuie la dezvoltarea responsabilității personale, care contribuie la rândul său la dezvoltarea atenției.


Data actualizare: 16-10-2018 | creare: 16-10-2018 | Vizite: 1267
Alte articole din aceeași secțiune:

Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
  intră pe forum
Aplicația Activ (by ROmedic)
Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

Accesează gratuit Aplicația
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.