Conexiunea dintre forța de strângere a mâinii, starea de bine și rețeaua neuronală implicită a creierului

Un studiu publicat în revista American Journal of Psychiatry aduce noi perspective asupra mecanismelor neurobiologice ale tulburărilor psihomotorii în afecțiunile psihiatrice. Cercetarea a fost realizată de o echipă coordonată de Dr. Alexandra Moussa-Tooks și Dr. Heather Burrell Ward, implicând centre de la Indiana University Bloomington și Vanderbilt University.
Tulburările psihomotorii – de la catatonie și agitație psihomotorie până la comportamente dezorganizate și mișcări repetitive – sunt frecvente în bolile psihiatrice. Cu toate acestea, mecanismele neurale care le susțin au rămas slab înțelese. În ultimele decenii, interesul pentru înțelegerea modului în care sistemul motor interacționează cu procesele psihologice și manifestările clinice a crescut semnificativ. O atenție deosebită a fost acordată forței de strângere a mâinii, un indicator obiectiv al funcției motorii și al stării generale de sănătate, care s-a dovedit corelat cu mortalitatea și bunăstarea generală.

Despre studiu

Studiul a utilizat date din Human Connectome Project for Early Psychosis, un proiect multisite ce a inclus 206 participanți cu vârste între 16 și 35 de ani, dintre care 89 de persoane cu psihoză incipientă și 51 de controale sănătoase. Cercetătorii au aplicat o analiză bazate pe date a conectivității funcționale în repaus (fMRI în stare de repaus) la nivelul întregului conectom pentru a identifica rețelele cerebrale asociate cu forța de strângere a mâinii și starea de bine.

Spre deosebire de studiile anterioare, care s-au concentrat exclusiv pe regiunile motorii, această cercetare a extins analiza și asupra altor rețele cerebrale, în special asupra rețelei implicite (Default Mode Network – DMN), o rețea cerebrală cunoscută pentru implicarea sa în autoreflecție, procesare internă și funcționare globală.

Rezultate

• Grupul cu psihoză a prezentat valori semnificativ mai reduse ale forței de strângere, ale stării de bine și ale scorurilor pe scala GAF (Global Assessment of Functioning), comparativ cu grupul de control.
• Forța de strângere a fost asociată cu conectivitatea funcțională în:
  • Cortexul senzori-motor (r = 0.22)
  • Cortexul cingulat anterior (r = 0.30)
  • Cerebel (r = 0.24)
• Conectivitatea acestor regiuni către rețeaua DMN a fost un predictor comun atât pentru forța de strângere, cât și pentru:
  • Funcționarea globală (GAF) – cortex senzori-motor (r = 0.17), cerebel (r = 0.28)
  • Starea de bine – cortex senzori-motor (r = 0.16), cerebel (r = 0.16)
• Asocierile cerebrale au fost predominant determinate de grupul cu psihoză în cazul cerebelului și cingulatului anterior.

Implicarea rețelei DMN

Rezultatele sugerează că conectivitatea rețelei DMN joacă un rol central în legătura dintre funcția motorie, funcționarea globală și starea de bine. Aceasta reprezintă o schimbare de paradigmă față de abordarea tradițională, centrată exclusiv pe sistemul motor.

Aplicații clinice posibile

Studiul oferă un fundament neurobiologic pentru dezvoltarea unor intervenții terapeutice direcționate asupra DMN, cu scopul de a îmbunătăți simptomele psihomotorii și bunăstarea pacienților cu tulburări psihotice.

Una dintre aceste intervenții este stimularea magnetică transcraniană repetitivă (rTMS), o metodă non-invazivă care poate fi ghidată de imagistica fMRI pentru a modula selectiv conectivitatea DMN. Dr. Ward conduce în prezent studii clinice care evaluează eficiența rTMS asupra conectivității DMN la pacienți cu psihoză.

Concluzii

Prin utilizarea unei analize conectomice la nivel întreg, acest studiu a evidențiat corelații comune între forța de strângere, funcționarea globală și starea de bine, indicând faptul că forța de strângere poate fi un biomarker indirect al conectivității rețelei DMN. Descoperirea deschide noi direcții de cercetare și tratament în bolile psihiatrice, având potențialul de a ghida dezvoltarea unor terapii personalizate pentru tulburările psihomotorii și starea mentală generală.