Cum povestim, așa ne amintim: efectul detaliilor conceptuale și perceptuale asupra memoriei

Un studiu realizat de Signy Sheldon și colaboratorii săi de la McGill University, publicat în revista JNeurosci, a investigat modul în care stilul narativ influențează formarea și reactivarea amintirilor. Cercetarea a analizat dacă diferitele moduri de a relata un eveniment – prin accent pe detalii conceptuale sau perceptuale – modifică felul în care hipocampul și rețelele corticale asociate procesează și consolidează memoria acelui eveniment.
Teoriile moderne despre memoria evenimentelor sugerează existența unor conexiuni distincte între hipocamp și rețelele neocorticale, în special subsistemele rețelei modului implicit (default mode network – DMN). Aceste conexiuni par să susțină procesarea diferitelor tipuri de conținut – conceptual (legat de sens, emoții și interpretări) și perceptual (legat de detalii senzoriale concrete).

Studii anterioare au arătat că hipocampul integrează aceste tipuri de informații într-o reprezentare unificată a evenimentului. Totuși, rămânea o întrebare deschisă: modifică modul în care un eveniment este descris rețeaua neuronală implicată în memorarea lui? Cercetarea condusă de Sheldon a fost concepută tocmai pentru a răspunde la această întrebare.

Despre studiu

Echipa a creat o serie de narațiuni experimentale care descriau aceleași evenimente de bază (precum „mersul la cumpărături”), dar diferențiate prin tipul de detalii adăugate:

• Detalii conceptuale – care reflectau trăirile, gândurile și interpretările persoanei implicate în eveniment;
• Detalii perceptuale – care descriau observații concrete, senzoriale, despre contextul evenimentului.

Cei 35 de participanți (fără diferențiere de sex) au ascultat aceste povești în timp ce activitatea cerebrală era monitorizată prin rezonanță magnetică funcțională (RMNf). Ulterior, au fost testați pentru a evalua cât de bine își aminteau elementele centrale ale fiecărei povești.

Rezultate

Analizele imagistice au arătat că modul în care era relatată povestea determina rețelele cerebrale activate în timpul memorării și reamintirii.

• Poveștile cu detalii conceptuale au fost asociate cu o conectivitate mai puternică între hipocampul anterior și regiunile DMN implicate în procesarea sensului și a informației autobiografice (precum cortexul medial prefrontal și regiunile dorsomediale ale DMN). O parte din această conectivitate a prezis performanța de memorie pentru elementele centrale ale poveștii.
• Poveștile cu detalii perceptuale au implicat conectivitate selectivă între hipocampul anterior și zonele parietale și temporale laterale, adesea în afara DMN standard, sugerând implicarea sistemelor senzoriale și spațiale în codificarea memoriei perceptuale.

În esență, aceeași poveste, relatată în moduri diferite, a activat rețele neuronale distincte, iar aceste modele de conectivitate au putut prezice cât de bine era ulterior reamintit conținutul principal.

Interpretare și implicații

Rezultatele evidențiază că felul în care auzim o poveste modelează structura neuronală a memoriei sale. În funcție de accentul pus pe aspecte emoționale și semantice sau pe detalii senzoriale, creierul angajează sisteme de memorie diferite – conceptuale sau perceptuale.

După cum a explicat prof. Signy Sheldon, acest fenomen poate avea implicații practice importante: „Știm deja că persoane diferite preferă sisteme de memorie distincte. De exemplu, adulții vârstnici tind să folosească mai mult sistemul conceptual, în timp ce tinerii activează mai mult sistemul perceptual. Asta ar putea însemna că, dacă vrem ca informația să fie memorată mai eficient, ar trebui să o adaptăm vârstei și stilului cognitiv al ascultătorului.”

Astfel, cercetarea oferă o bază neuroștiințifică pentru dezvoltarea unor strategii personalizate de comunicare și educație, care să optimizeze reținerea informațiilor prin potrivirea stilului narativ cu sistemul de memorie predominant al individului.

Concluzii

Studiul demonstrează că modul în care este povestit un eveniment poate modifica rețelele hipocampale și corticale implicate în formarea memoriei, influențând ulterior acuratețea și conținutul reamintirii.

Aceste descoperiri aduc o perspectivă nouă asupra organizării funcționale a hipocampului și a rețelei modului implicit, oferind totodată direcții pentru cercetări viitoare privind optimizarea memorării prin adaptarea tipului de narațiune la particularitățile individuale și de vârstă.