Consumatorii de tutun „fără fum” prezintă riscuri mai mici de boli cardiovasculare decât fumătorii de țigări

©

Autor:

Consumatorii de tutun „fără fum” prezintă riscuri mai mici de boli cardiovasculare decât fumătorii de țigări
Fumătorii obișnuiți sunt expuși unui risc crescut de a dezvolta boli cardiovasculare, însă renunțarea la fumat în favoarea unei alternative „fără fum”, cum ar fi tutunul de mestecat sau pastilele de tutun, poate contribui la reducerea pericolului, constată un nou studiu al cercetătorilor de Universitatea din California.
Descoperirile indică, de asemenea, că principalul vinovat pentru riscul crescut al fumătorilor nu este nicotina, ci alte substanțe chimice găsite în fumul de tutun.

Cercetătorii au analizat datele unui grup reprezentativ la nivel național de peste 4.300 de adulți care au furnizat mostre de urină și sânge în 2013-2014, ca parte a unui studiu de evaluare a populației privind tutunul și sănătatea. Dintre participanții la studiu, 338 au folosit doar tutun fără fum, 3.034 au fumat exclusiv țigări și 975 nu au folosit niciodată tutun, sub nicio formă. Echipa a analizat în mod specific biomarkerii expunerii la tutun și biomarkerii de inflamație și stres oxidativ, care prezic riscul de boli cardiovasculare, în fiecare dintre cele trei subgrupe.

„Descoperirile noastre arată că, în ciuda nivelurilor mai mari de nicotină, consumatorii exclusivi de tutun fără fum au avut concentrații semnificativ mai mici de biomarkeri de inflamație și stres oxidativ decât fumătorii de țigări. Nivelurile acestor biomarkeri în rândul consumatorilor de tutun fără fum au fost similare cu cele ale celor care nu au fumat niciodată”, a declarat autorul studiului, Mary Rezk-Hanna, profesor asistent la Universitatea din California.

Studiul a constatat, de asemenea, că persoanele care foloseau tutun fără fum care fuseseră anterior fumători de țigări aveau niveluri mai scăzute atât ale biomarkerilor de stres inflamator, cât și ale biomarkerilor de expunere la tutun sau de stres oxidativ decât fumătorii de țigări exclusivi actuali, chiar dacă aveau niveluri mai ridicate de nicotină. Aproximativ 84% din ambele grupuri erau consumatori zilnici de tutun. Analiza statistică a datelor participanților a fost realizată după ajustarea uno factori care ar fi putut influența rezultatele, precum vârsta, sexul, diagnosticul de boli cardiovasculare și indicele de masă corporală.

sursa: News Medical
foto: iStock.com/Finn Bjurvoll Hansen

Data actualizare: 10-01-2022 | creare: 10-01-2022 | Vizite: 48
Bibliografie
Switching to smokeless tobacco associated with lower cardiovascular disease risk in smokers, link: https://www.news-medical.net/news/20220106/Switching-to-smokeless-tobacco-associated-with-lower-cardiovascular-disease-risk-in-smokers.aspx
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Inteligența artificală, utilizată pentru a ghici vârsta biologică a fumătorilor
  • Fumatul unui număr mic de țigări, aproape la fel de dăunător ca fumatul exagerat
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum
     
     
     
    Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
    Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.