Consumul de carne procesată, asociat cu un risc crescut de a dezvolta demență

©

Autor:

Consumul de carne procesată, asociat cu un risc crescut de a dezvolta demență
Consumul unei porții de 25 g de carne procesată pe zi este asociat cu un risc crescut cu 44% de a dezvolta demență, arată un studiu recent. Descoperirile susțin, de asemenea, că consumul de carne roșie neprelucrată, cum ar fi carnea de vită, porc sau vițel, ar putea oferi protecție împotriva demenței, deoarece persoanele care au consumat 50 g pe zi au avut cu 19% mai puține șanse să dezvolte boala.
Pentru actualul studiu, oamenii de știință din cadrul Universității din Leed au folosit datele provenite de la aproape 500.000 de persoane.

Echipa a studiat datele furnizate de UK Biobank, o bază de date care conține informații genetice și de sănătate aprofundate de la jumătate de milion de participanți din Marea Britanie cu vârsta cuprinsă între 40 și 69 de ani, pentru a investiga asocierile dintre consumul diferitelor tipuri de carne și riscul de a dezvolta demență. Studiul nu a evaluat în mod specific impactul unei diete vegetariene sau vegane asupra riscului de demență, dar a inclus date de la persoane care au spus că nu mănâncă carne roșie.

Dintre participanți, aproape 3.000 au dezvoltat demență într-o perioadă medie de opt ani de la începerea urmăririi. Acești oameni erau, în general, mai în vârstă, cu o situație materială precară, mai puțin educați, mai predispuși la fumat, mai puțin activi din punct de vedere fizic, mai predispuși să aibă antecedente de accident vascular cerebral și antecedente de demență familială și mai predispuși să fie purtători ai unei gene care este extrem de asociată cu demența. Mai mulți bărbați decât femei au fost diagnosticați cu demență în populația studiată.

Unii oameni au fost de trei până la șase ori mai predispuși să dezvolte demență din cauza factorilor genetici, dar rezultatele sugerează că riscurile consumului de carne procesată au fost aceleași, fie că o persoană era sau nu predispusă genetic la dezvoltarea bolii. Consumul de carne a fost asociat anterior cu riscul de demență, dar se crede că acesta este primul studiu la scară largă care a examinat legătura dintre tipurile și cantitățile specifice de carne și riscul de a dezvolta boala.

sursa: Science Daily

Data actualizare: 29-03-2021 | creare: 29-03-2021 | Vizite: 135
Bibliografie
Eating processed meat could increase dementia risk, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2021/03/210321215434.htm
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

 
 
 
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.