Disfuncția olfactivă postvirală: mecanisme, impact clinic și terapii emergente

O sinteză recentă a datelor clinice și experimentale privind pierderea mirosului postviral evidențiază impactul major al acestei afecțiuni asupra siguranței, sănătății mintale și calității vieții, precum și progresele limitate, dar promițătoare, ale terapiilor moderne. Dovezile actuale sugerează că unele intervenții inovatoare pot stimula recuperarea olfactivă, în timp ce tratamentele tradiționale oferă beneficii minime.

Idei principale

• Pierderea mirosului afectează milioane de persoane și a crescut semnificativ după pandemia de COVID-19.
• Disfuncția olfactivă este asociată cu riscuri de siguranță, depresie și scăderea calității vieții.
• Corticosteroizii și suplimentele nu demonstrează eficiență clinică relevantă.
• Antrenamentul olfactiv, plasma bogată în trombocite și stimularea electrică arată rezultate promițătoare.

Context

Disfuncția mirosului poate apărea după infecții virale, traumatisme craniene, boli neurodegenerative sau îmbătrânire. Înainte de pandemia de COVID-19, peste 13 milioane de adulți din Statele Unite prezentau tulburări olfactive măsurabile. Infecția cu SARS-CoV-2 a modificat radical epidemiologia, deoarece mai mult de jumătate dintre persoanele infectate au dezvoltat temporar sau persistent alterări ale mirosului.

Severitatea variază de la anosmie completă la hiposmie sau parosmie, în care mirosurile sunt distorsionate. Aproximativ 35% dintre pacienți prezintă parosmie, proporția ajungând la 45% după COVID-19. Impactul clinic este semnificativ: risc crescut de accidente domestice, consum de alimente alterate, anxietate legată de mirosul corporal, scăderea satisfacției sexuale și depresie la circa o treime dintre pacienți.

Despre studiile analizate

Eficiența corticosteroizilor și a tratamentelor orale

Dovezile actuale indică lipsa beneficiului clinic pentru corticosteroizi orali sau topici în disfuncția olfactivă persistentă postvirală. Analize sistematice recente și studii randomizate nu au demonstrat îmbunătățirea funcției olfactive. De asemenea, suplimentele de vitamina A, compușii antiinflamatori sau substanțele psihedelice nu dispun de suport științific solid.

Antrenamentul olfactiv

Antrenamentul olfactiv constă în expunerea repetată la mirosuri puternice de două ori pe zi. Meta-analizele au arătat ameliorări semnificative la unii pacienți, sugerând stimularea regenerării neuronilor olfactivi. Totuși, rezultatele sunt heterogene, iar eficiența scade când tratamentul începe tardiv sau durează prea puțin. Mai puțin de jumătate dintre pacienți observă beneficii clinice, iar aderența este redusă.

Plasma bogată în trombocite

Injectarea de plasmă bogată în trombocite în regiunea olfactivă a demonstrat rezultate promițătoare în studii randomizate, crescând semnificativ probabilitatea de recuperare a mirosului și menținând efectele pe termen de luni. Totuși, sunt necesare studii mai ample, iar costurile ridicate limitează accesul.

Stimularea electrică

Stimularea electrică cerebrală sau a nervului vag, asociată uneori cu antrenament olfactiv, a condus la recuperare completă la aproximativ 63% dintre pacienți într-un studiu controlat. Alte cercetări arată îmbunătățiri variabile, dar suficient de consistente pentru a sugera un potențial terapeutic real.

Direcții viitoare

Cercetările experimentale explorează celulele stem neuronale și implanturile olfactive capabile să stimuleze direct regiunile cerebrale implicate în percepția mirosului. Deși aflate în stadii incipiente, aceste tehnologii pot reprezenta viitoare soluții terapeutice.

Implicații clinice

Recuperarea spontană este posibilă, dar probabilitatea scade odată cu trecerea timpului. Expunerea constantă la mirosuri și stimularea sistemului olfactiv pot susține neuroplasticitatea, fenomen observat și la experți în vinuri sau parfumuri, care prezintă volum crescut al bulbului olfactiv.

Concluzii

Disfuncția olfactivă postvirală reprezintă o problemă frecventă, cu impact funcțional și psihologic major. Corticosteroizii și suplimentele nu sunt eficienți, în timp ce antrenamentul olfactiv, plasma bogată în trombocite și stimularea electrică oferă perspective terapeutice reale. Progresele viitoare, inclusiv terapiile celulare și implanturile neurale, ar putea transforma managementul acestei afecțiuni.