Dr. Horaţiu Suciu: IUBCvT Târgu Mureş nu a fost inclus de MS în programele noi dedicate pacientului critic
Data publicării: 01-07-2015
Şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT) Târgu Mureş, dr. Horaţiu Suciu, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că o serie de unităţi de elită din ţară, printre care şi IUBCvT Târgu Mureş, nu au fost incluse de Ministerul Sănătăţii pe lista unităţilor care vor derula noile programe dedicate pacientului critic, pe partea de chirurgie endovasculară.
'Prin finanţare de la Ministerul Sănătăţii se vor introduce programe noi, dedicate pacientului critic, vizând hemoragiile digestive superioare, icterul mecanic neoplazic, programul de neoplasme esofagiene şi programul de chirurgie endovasculară periferică. Ne surprinde în mod neplăcut faptul că, ţinând cont de activitatea performantă desfăşurată la nivelul IUBCvT Târgu Mureş, de tratament şi de asigurare a asistenţei de urgenţă în cadrul Centrului de Urgenţă Târgu Mureş, în propunerea privind proiectul Ordinului de aprobare a modului de administrare, finanţare şi implementare a acţiunilor prioritare pentru tratamentul cardiovascular al pacienţilor critici cu leziuni vasculare periferice acute, nu am fost nominalizaţi printre unităţile sanitare care vor derula acest program', a precizat dr. Suciu.
Acesta a spus că IUBCvT Târgu Mureş nu a fost inclus pe lista respectivă în pofida adresabilităţii tot mai mari din punct de vedere al urgenţelor vasculare, care nu se rezumă doar la zona Transilvaniei.
'În clinicile IUBCvT , în fiecare zi, se efectuează proceduri de înaltă performanţă cu care am obişnuit opinia publică. În această linie de activitate de performanţă am dori să subliniem aceste proceduri pe care le-am efectuat în cursul zilei de ieri şi astăzi, mai precis implantarea de patru stent-graft-uri pentru afecţiuni grave ale aortei, anevrisme de aortă, disecţie de aortă care fac parte din activitatea Clinicii de Cardiologie Intervenţională şi Chirurgie Cadiovasculară. E vorba de o activitate care presupune o abordare interdisciplinară - chirurgie, radiologie, cardiologie intervenţională - şi sunt menite pentru a oferi pacienţilor un golden standard în tratamentul acestor afecţiuni, de a-i feri de eventuale complicaţii care derivă dintr-o chirurgie convenţională, cum ar fi cea deschisă, şi de a le oferi o creştere a duratei de viaţă şi a calităţii vieţii. E vorba despre o modalitate de tratament a unor afecţiuni cardiovasculare care în Vestul Europei reprezintă o rutină - din păcate, în clinicile din România, ele reprezintă o excepţie', a spus dr. Horaţiu Suciu.
Potrivit acestuia, în ultimele două zile, în Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare prin colaborare între Clinica de Chirurgie Cardiovasculară Adulţi şi Copii, pe care o conduce, Laboratorul de Explorări Funcţionale Invazive, condus de dr. Ayman Elkahlout, şi compartimentul ATI, condus de dr. Irina Modrigan, s-au efectuat patru intervenţii de înaltă performanţă în tratamentul endovascular al bolii aortice.
Cei patru pacienţi se aflau sub supravegherea IUBCvT Târgu Mureş de aproximativ 6 luni şi sufereau de o afecţiune foarte complexă care în mod frecvent duce la deces.
'Toţi au fost trataţi prin implantarea unor dispozitive denumite stent-graf-uri aortice, care au rolul de a exclude anevrismele de circulaţie, care, ulterior, se vor micşora şi tromboza, mecanism prin care se anulează riscul de ruptură. Această nouă modalitate de tratament endovascular, deşi se efectuează de rutină în Vestul Europei, este încă inaccesibilă pentru majoritatea pacienţilor din România, pe de o parte din cauza lipsei de specialişti, dar mai ales a lipsei de finanţare (...) În clinica noastră, există experienţă în acest domeniu, ele au început să fie implantate din 2005, într-un număr foarte redus, datorită costurilor mari, prohibitive încă de la acel moment. În total, în clinicile din IUBCvT s-au implantat 20 de astfel de dispozitive. Un astfel de dispozitiv costă în jur de 10.000 de euro. Aceste implantări au fost realizate de medici care îşi desfăşoară activitatea la IUBCvT', a precizat dr. Suciu.
Acesta a subliniat că cele 4 cazuri au fost finanţate prin programul de chirurgie cardiovasculară şi că, potrivit unor norme al CNAS, costul mediu pe un pacient trebuie să fie de 6.300 de lei.
