Experiențele din copilărie ar putea modifica definitiv ADN-ul

©

Autor:

Experiențele din copilărie ar putea modifica definitiv ADN-ul
Copilăria este perioada definitorie din viața fiecăruia și se pare că experiențele timpurii pot afecta organismul până la un nivel genetic.

Conform cercetătorilor, se poate anticipa dacă genele responsabile pentru reglarea inflamației sunt afectate, prin identificarea evenimentelor cheie din copilărie, sugerând că bolile pe care le avem mai târziu în viață ar putea fi rezultatul evenimentelor din anii noștri de formare.

O echipă de cercetători de la Universitatea Northwestern din SUA a analizat peste o sută de gene asociate cu inflamația, căutând indicii ale schimbării epigenetice. Cercetările au avut drept principal scop identificarea legăturilor dintre mediul copilăriei și gene.

În timp ce secvența ADN a genomului nostru poate fi blocată la concepție, genele individuale pot continua să se dezvolte, prin așa-numitele procese epigenetice. Una dintre cele mai remarcabile forme ale procesului epigenetic este metilarea, care implică adăugarea unei grupe de metil (MH3) la structura ADN-ului, astfel încât interferează cu funcțiile sale.

Deși s-a considerat că biologia noastra ar fi fost predestinată, astăzi se consideră că experiențele din mediu pot avea efecte asupra genelor noastre cheie. Autorul principal al studiului explică: „Am putea avea în corpul nostru gene care să conducă la unele rezultate sau efecte negative asupra sănătății, dar dacă aceste gene sunt inactivate de procesele epigenetice, aesta poate fi un benefic.

Studiul s-a realizat pe un eșantion de 500 de persoane din Filipine și a analizat 114 gene asociate cu procesele imunitare.

Metilarea a nouă dintre aceste gene s-a dovedit a avea o relație strânsă cu variabilele din copilărie, inclusiv statutul socio-economic al familiei, absența prelungită a unui părinte și chiar cu faptul că persoana s-a născut în sezonul uscat. Mai mult decât atat, nu este primul studiu care arată că sezonul în care ne-am născut este imprimat în ADN și afectează sistemul imunitar.

Cu alte cuvinte, prin identificarea anumitor experiențe din copilărie, cercetătorii au putut anticipa dacă una sau mai multe inflamații ale celor nouă gene sunt active sau nu.

Inflamația este considerată o sabie cu două tăișuri - pe de o parte, dilatarea vaselor de sânge pe care inflamarea le presupune poate ajuta la combaterea infecțiilor și susținerea vindecării, însă pe de altă parte poate provoca disconfort și leziuni organismului dacă persistă. Cercetarea ar putea explica prevalența bolilor cardiovasculare și a anumitor boli inflamatorii din unele comunități. De asemenea, se poate adăuga numărului tot mai mare de dovezi care evidențiează diversele căi prin care modificările sistemul imunitar pot afecta felul în care corpul se confruntă cu boala.

Mai mult cercetări privind aceste gene sunt necesare pentru a putea determina modul în care mediul influențează funcționarea acestora. Rezultatele obținute până în prezent sugerează că suntem marcați de evenimentele de la începutul vieții noastre pentru o lungă perioadă de timp.

Sursa: Science Alert

Data actualizare: 14-03-2019 | creare: 21-09-2017 | Vizite: 1429
Bibliografie
Experiences in Childhood Can Alter Your DNA For The Rest of Your Life, link: https://www.sciencealert.com/experiences-in-your-childhood-can-alter-your-dna-and-make-you-prone-to-illness
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Zincul reduce deteriorarea ADN-ului
  • Un test care analizează peste 500,000 variante genetice a fost aprobat de FDA
  • Un singur test pentru cancer, infecții, diabet, și multe altele
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum