Femeile cu ADHD primesc adesea diagnosticul mai târziu și se confruntă cu dificultăți mai accentuate

Tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD) este o tulburare neurodezvoltată complexă, caracterizată prin dificultăți de ocncentrare, impulsivitate și hiperactivitate, care persistă adesea din copilărie până la vârsta adultă. Se estimează că aproximativ două treimi dintre copiii cu ADHD continuă să manifeste simptome și la maturitate. În ultimii ani, creșterea diagnosticelor la adulți a contribuit semnificativ la prevalența tot mai mare a tulburărilor mintale în populația generală.
ADHD se manifestă diferit de-a lungul vieții: în copilărie predomină hiperactivitatea, în timp ce la adulți simptomele de inatenție devin dominante, afectând funcționarea academică, profesională și socială. Conform Manualului de Diagnostic și Statistică al Tulburărilor Mentale (DSM-5), există trei forme clinice principale:

• Tipul predominant neatent
• Tipul predominant hiperactiv-impulsiv
• Tipul combinat – considerat cel mai sever, asociat cu tulburări comorbide, comportamente problematice și disfuncții funcționale majore

De asemenea, studiile indică diferențe semnificative între sexe în prezentarea clinică, recunoașterea și evoluția ADHD, cu implicații importante pentru diagnostic și tratament.

În copilărie, băieții sunt diagnosticați de aproximativ două ori mai frecvent decât fetele, în special datorită comportamentelor externe mai vizibile, asociate cu formele hiperactive și combinate. La vârsta adultă, acest raport scade la circa 1,6:1, dar femeile continuă să fie subdiagnosticate, deoarece prezintă forme mai puțin disruptive, adesea confundate cu anxietate sau depresie.

Dincolo de simptomatologie, cercetările sugerează diferențe și în profilul cognitiv: bărbații prezintă de regulă impulsivitate crescută și viteză de procesare mai lentă, în timp ce femeile tind să aibă dificultăți în memoria de lucru și raționamentul spațial.

În plus, până la 80% dintre adulții cu ADHD prezintă o tulburare psihiatrică comorbidă. Femeile sunt mai predispuse la depresie, anxietate și stimă de sine scăzută, în timp ce bărbații manifestă mai frecvent tulburări legate de consumul de substanțe. Aceste diferențe influențează evoluția bolii, prognosticul și răspunsul la tratament.

Despre studiu

Cercetarea a fost realizată în cadrul Programului pentru ADHD la Adulți al Spitalului Universitar Vall d’Hebron din Barcelona și a inclus 900 de participanți adulți diagnosticați conform criteriilor DSM-5. Dintre aceștia, 54,9% erau bărbați, cu o vârstă medie de 36,9 ± 11,9 ani. Cea mai frecventă formă diagnosticată a fost ADHD de tip combinat (48,2%).

Diagnosticul a fost stabilit utilizând interviurile CAADID-I și DIVA-5, validate pentru populația spaniolă, iar severitatea a fost evaluată prin scale standardizate precum ADHD-RS, WURS și CGI-S. Comorbiditățile au fost analizate folosind BDI-II (depresie), STAI (anxietate), BIS-11 (impulsivitate) și PSQI (calitatea somnului). Impactul funcțional a fost măsurat prin FAST și WHODAS 2.0.

Analizele statistice au fost efectuate cu SPSS v26, utilizând modele liniare generale pentru a explora interacțiunea dintre sex și subtipurile ADHD asupra severității clinice și disfuncției funcționale.

Rezultate

Diferențe între sexe

Femeile au fost diagnosticate cu ADHD la o vârstă mai înaintată (28,9 ani față de 24,1 ani la bărbați; p < 0,001), deși vârsta debutului simptomelor nu a diferit semnificativ. Acestea au prezentat scoruri mai mari de severitate pe scala ADHD-RS (p < 0,001), dar și niveluri mai ridicate de anxietate și depresie (BDI p = 0,003; STAI p < 0,01).

În ceea ce privește funcționarea psihosocială, femeile au raportat o disabilitate mai pronunțată (WHODAS p = 0,001) și o calitate mai scăzută a vieții (FAST p = 0,039). În contrast, bărbații au prezentat rate mai mari de consum de substanțe – alcool (39,4%), tutun (32,7%) și canabis (22,6%) – comparativ cu femeile (p < 0,05 pentru toate cazurile).

Diferențe între subtipuri de ADHD

Pacienții cu subtipul combinat au prezentat cea mai mare severitate a simptomelor, scoruri mai mari la WURS și ADHD-RS și o prevalență crescută a comorbidităților emoționale (depresie, anxietate) și comportamentale (impulsivitate ridicată).

>În plus, acești pacienți au raportat niveluri mai mari de dizabilitate (WHODAS, p < 0,001) și probleme legale mai frecvente (17,7% față de 8,6% la subtipul neatent, p < 0,001). Totuși, nu au fost observate diferențe semnificative în scorurile de funcționare psihosocială (FAST) sau calitatea somnului (PSQI).

În ceea ce privește comportamentele de risc, pacienții cu ADHD combinat au avut cele mai mari rate de consum de alcool, tutun și canabis (p < 0,01 pentru toate), confirmând profilul mai disruptiv și mai dificil de gestionat al acestui subtip.

Interacțiunea între sex și subtipul ADHD

Analizele au arătat că, în general, sexul și subtipul ADHD influențează independent severitatea simptomelor. Totuși, o interacțiune semnificativă a fost identificată pentru scorurile WHODAS (p = 0,015): femeile cu ADHD de tip combinat au prezentat cel mai ridicat nivel de dizabilitate, depășind atât bărbații cu același subtip, cât și femeile cu forma neatentă.

Interpretare

Rezultatele acestui studiu consolidează dovezile privind heterogenitatea clinică și de gen a ADHD. Diagnosticul tardiv la femei contribuie la agravarea simptomelor și la o povară emoțională și socială mai mare, inclusiv anxietate, depresie și afectarea funcționării zilnice. Întârzierea recunoașterii și tratării adecvate a ADHD la femei duce la o disfuncție cumulativă în viața profesională, relațională și familială.

Pe de altă parte, subtipul combinat este asociat cu cea mai severă simptomatologie, comorbidități multiple și risc crescut de consum de substanțe. Acest profil clinic impune intervenții mai intensive și monitorizare continuă.

Diferențele de gen în nivelul de dizabilitate pot fi explicate prin factori biologici și psihosociali. Estrogenul influențează reglarea dopaminergică, afectând controlul emoțional și funcțiile executive. În paralel, femeile se confruntă cu așteptări sociale mai ridicate privind organizarea și autocontrolul, ceea ce amplifică percepția disfuncționalității. În plus, strategiile compensatorii, cum ar fi autocontrolul excesiv și supramonitorizarea emoțională, duc la epuizare și stres cronic.

Rezultatele sugerează că evaluarea ADHD ar trebui să includă măsurarea dizabilității funcționale (prin instrumente precum WHODAS), nu doar scorurile de severitate simptomatică. Acest lucru este esențial mai ales la femei, unde manifestările subtile pot ascunde un impact major asupra calității vieții.

Concluzii

Studiul demonstrează că ADHD este o tulburare complexă, influențată simultan de sex și de subtipul clinic. Deși severitatea simptomelor este comparabilă între sexe în cadrul fiecărui subtip, femeile cu forma combinată prezintă un grad mai mare de dizabilitate și afectare funcțională.

Aceste rezultate evidențiază necesitatea unei abordări personalizate în diagnostic și tratament, care să țină cont de sex, profilul simptomatic și comorbiditățile asociate. În plus, integrarea evaluărilor multidimensionale – clinice, cognitive și funcționale – ar putea îmbunătăți precizia diagnostică și eficiența intervențiilor terapeutice.

Direcțiile viitoare de cercetare ar trebui să includă studii longitudinale care să investigheze evoluția simptomelor în funcție de vârstă, status socio-economic și variațiile hormonale, pentru a oferi o imagine completă asupra modului în care sexul și subtipul interacționează în expresia și impactul ADHD la adulți.